Candidații Partidului ”Șansă” pentru funcția de primar și consilieri din 9 sate urmează să fie excluși din cursă până în seara de 1 noiembrie. În urma unei dispoziții, adoptate de Comisia Electorală Centrală, anularea concurenților urmează să fie făcută de consiliilor locale de circumscripție.
Astfel, potrivit deciziei CEC, vor fi scoși din cursă candidații din satele Târșiței, raionul Telenești, Țareuca, raionul Rezina, Ișcălău, raionul Fălești, Dobrogea Veche, raionul Sângerei, Merenii Noi, Anenii Noi, Alexanderfeld, raionul Cahul, Pitușca, raionul Călărași, Răculești, raionul Criuleni și Joltai, Găgăuzia.
CEC a constatat mai multe încălcări privind finanțarea ilegală a formațiunii, în urma unor sesizări făcute de structurile de drept ale statului, inclusiv SIS.
”Se ia act de sesizările structurilor de drept privind acțiunile ilicite, se constată încălcările de către Partidul ”Șansă” a normelor legale privind modului de finanțare a campanie electorale. Se constată încălcarea sub aspectul modului corupere a alegătorilor, utilizarea mijloacelor din alte fonduri decât cel din fondul electoral și folosirea fondurilor nedeclarate”, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.
De asemenea, CEC a decis lipsirea Partidului ”Șansă” de alocațiile de stat pentru anul 2024. Pavel Postica a precizat că situații similare au fost sesizate în alte zeci de localități, iar asupra acestor cazuri autoritatea electorală se va expune în următoarele zile.
Reprezentantul Partidului ”Șansă”, prezent la ședința CEC, a precizat că aspectele invocate nu sunt argumentate și că prin constatările făcute se încearcă afilierea formațiunii cu fostul partid ”Șor”, lucru negat de avocatul Partidului ”Șansă”.
Amintim, candidații pentru funcțiile de primari ai municipiilor Bălți și Orhei, Victoria Șapa și Alexei Lungu, ar putea fi și ei excluși din cursa pentru alegerilor locale din 5 noiembrie. Cu o solicitare în acest sens a venit SIS, care a prezentat Comisiei Electorale Centrale o scrisoare cu mai multe dovezi privind finanțare ilegală a acestor candidați de către „grupul criminal Șor”.
Toate aceste constatări sunt dezmințite periodic de președintele Partidului ”Șansă”, Alexei Lungu, care susține că prin astfel de acțiuni de intimidare și presiune guvernarea încearcă să scape de o formațiune din opoziție.