O grupare, formată din 16 persoane, care introduceau ilegal biciclete furate în UE pe teritoriul Moldovei, a ajuns pe mâna polițiștilor și procurorilor. În cadrul unei cauze penale au fost organizate aproximativ 50 de percheziții în urma căreia au fost ridicate 90 de biciclete în valoare totală de 1,7 milioane de lei.
În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că, începând din 2021, suspecții, aflându-se pe teritoriul Uniunii Europene, au sustras biciclete electrice de diferite modele, iar, ulterior, prin contrabandă, le-au introdus pe teritoriul Republicii Moldova pentru a le vinde.
”În Republica Moldova, bicicletele erau supuse unor modificări, era schimbată programarea Smart și reprogramarea sistemului GPS pentru a nu putea fi urmărite. Pe piața neagră acestea erau vândute cu prețul ce varia de la 15.000 lei până la 100.000 lei pentru o bicicletă. Totodată, o parte din aceste biciclete erau transportate și spre Federația Rusă, unde la fel erau realizate pe piața neagră. La fel, ofițerii de investigație au deconspirat un depozit situat pe teritoriul României, unde erau păstrate bicicletele sustrase, care ulterior erau transportate fie spre Republica Moldova sau spre Federația Rusă”, se arată într-un comunicat al Poliției Naționale.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate 90 de biciclete electrice de diferite modele, care au fost introduse prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova, diferite accesorii pentru acestea, acte de identitate cu semne vădite de falsificare, precum și aparate de telefonie mobilă și mijloace bănești.
Membrii rețelei riscă acum închisoare de la 4 până la 10 ani.