„Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană este prioritatea de bază a Guvernului, iar angajamentul nostru de a implementa recomandările Comisiei Europene este mai puternic, având sprijinul partenerilor europeni”. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean, în cadrul unei întrevederi la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
În cadrul discuției, premierul i-a mulțumit șefei Comisiei Europene pentru suportul constant oferit țării noastre și pentru asistența macrofinanciară, în valoare de 72,5 milioane de euro, anunțată de Comisia Europeană, care reprezintă un sprijin suplimentar pentru autoritățile de la Chișinău.
Din suma acordată, 50 de milioane de euro reprezintă un împrumut în condiții preferențiale, iar 22,5 milioane de euro – grant nerambursabil.
„Asistența financiară va fi transferată până la sfârșitul acestei luni și va fi direcționată pentru asigurarea stabilității macrofinanciare și planificarea unor noi reforme, care vor dinamiza procesul de integrare europeană a țării noastre. Cu resursele disponibile, Guvernul va continua eforturile de consolidare a securității energetice și proiectele concrete, care vor ajuta Republica Moldova să investească în continuare în diversificarea surselor de energie, îmbunătățirea infrastructurii și în programe sociale”, anunță Guvernul.
Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 24 – 26 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles pentru promovarea agendei de integrare europeană. Premierul participă la Global Gateway Forum și consolidarea cooperării cu NATO.