Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. va gestiona o suprafață dublă de terenuri, după ce Agenția Proprietăți Publice a transmis companiei peste 670 de ha care au aparținut Întreprinderii „Stațiunea Didactico-Experimentală Stăuceni”.
Terenurile vor fi utilizate pentru sporirea capacităților de producție companiei vitivinicole.
„Vinificația este ambasadorul Republicii Moldova, care aduce 3 % din PIB-ul țării, având un potențial mare de creștere. Vinurile de calitate se datorează podgoriilor îngrijite corespunzător, cu tehnologii avansate. Medaliile de aur înseamnă materie primă de aur, iar noi trebuie să menținem și să susținem această formulă. Cricova este obiect al patrimoniului cultural-național al Republicii Moldova, este bogăția țării, iar Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este mândru de implicarea colegilor și de reușita exercițiului de transmitere a terenului”, a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, prezent la evenimentul de transmitere a terenurilor.
Teritoriul preluat de către Combinat a aparținut anterior Î.S. „Stațiunea Didactico-Experimentală Stăuceni”. Deși plantațiile au fost abandonate în trecut, managerii de la „Cricova” au ca scop să le reabiliteze și să le transforme în podgorii prospere. În plus, se anticipează că această dezvoltare va crea un ansamblu peisagistic impresionant în suburbiile capitalei, contribuind la atractivitatea turistică a regiunii.
Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. se distinge pe plan național și internațional ca fiind un lider în vinificație, cu o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în 2022 de 20% și o majorare a profitului cu peste 50% în 2023.