Republica Moldova va obține sprijin financiar de cca 68,7 de milioane de euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice și în sistemele de încălzire din mediul urban. Un Memorandum de Înțelegere privind acordarea sprijinului financiar din partea Băncii de Dezvoltare Germană (KfW) și Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD) a fost semnat azi în cadrul celei de-a 4-a Conferințe Ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.
Agenția pentru Eficiență Energetică menționează că Banca de Dezvoltare Germană KfW în numele Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, va acorda un grant în valoare de 38,7 milioane de euro, iar AFD va oferi un împrumut pe termen lung cu condiții avantajoase în valoare de 30 de milioane de euro.
Potrivit memorandumului, mijloacele financiare ce urmează a fi alocate, vor fi utilizate pentru proiecte de eficientizare a consumului de energie în sectorul de clădiri publice, ce urmează a fi implementate de către Agenția pentru Eficiență Energetică împreună cu Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).
„Semnarea acestui Memorandum și obținerea unui angajament puternic din partea organizațiilor partenere de pe Platforma de Sprijin pentru Moldova reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării unui viitor energetic durabil pentru țara noastră. Această investiție va contribui la reducerea consumului de energie în clădirile publice și la îmbunătățirea sistemelor de încălzire locale, fapt ce va permite reducerea cheltuielilor din bani publici pentru consumul de energie, oferind posibilitatea ca economiile obținute să fie direcționate spre îmbunătățirea calității serviciilor educaționale și de sănătate”, a declarat directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Ion Muntean.
Amintim că Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de implementare a politicii de stat în eficiența energetică, performanța clădirilor și valorificarea surselor de energie regenerabilă. Aceasta include atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea proiectelor în aceste domenii, cu o abordare durabilă față de mediu și schimbările climatice.