VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Reprezentanții a peste 30 de țări se reunesc mâine la Chișinău: Vor fi semnate mai multe memorandumuri pentru R. Moldova

Mâine, 17 octombrie 2023, țara noastră va găzdui cea de-a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței.

Potrivit Guvernului, peste 30 de state și zeci de organizații internaționale și financiare se vor reuni pentru a mobiliza ajutorul necesar pe trei direcții principale în dezvoltarea Republicii Moldova – suportul bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică.

Conform agendei conferinței, vor fi semnate un șir de memorandumuri pentru Republica Moldova, după care evenimentul va fi deschis de prim-ministrul Dorin Recean. Cu un cuvânt de salut vor interveni și cofondatorii Platformei – șefii delegațiilor franceze, germane și române.

Ulterior, participanții vor discuta pe marginea prezentărilor susținute de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. După masa rotundă, oficialii vor veni cu rezultate și concluzii pe grupurile de lucru tematice, constituite pe 6 piloni – efort umanitar, energie, lupta împotriva corupției, managementul frontierelor, asistența financiară, reforma administrației și managementul finanțelor publice. 

Evenimentul se va încheia cu discursul președintei Maia Sandu, urmat de o conferință de presă, susținută de miniștrii de Externe ai celor patru țări – Franța, Germania, România și Republica Moldova.

Amintim că la reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfășurate la Berlin, Paris și București, țara noastră a primit sprijin pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.