VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Parlamentul UE: Negocierile de aderare a Moldovei trebuie să înceapă până la sfârșitul anului

Printr-o rezoluție, Parlamentul Uniunii Europene cere inițierea negocierilor de aderare a Moldovei la blocul comunitar până la sfârșitul acestui an. Documentul, inițiat de europarlamentarul român Siegfried Mureșan, a fost votat de 448 de deputați, ceea ce reprezintă o majoritate largă a forului.

Astfel, prin această rezoluție Parlamentul UE solicită Consiliului European și Comisiei Europene începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an. 

„Cetățenii Republicii Moldova își doresc să trăiască, la fel ca noi, în libertate și în democrație. Iar noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene și cetățenii săi vor avea exact aceleași drepturi și oportunități ca toți cetățenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Și, de aceea, prin această rezoluție, noi, Parlamentul European, cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

În rezoluție, deputații europeni mai cer, totodată, creșterea sprijinului financiar și tehnic pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova pentru gestionarea provocărilor legate de războiul din Ucraina și continuarea integrării europene. 

Astfel, în urma propunerii lui Siegfried Mureșan, rezoluția solicită relocarea către Republica Moldova a fondurilor programate inițial pentru Ucraina în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2024 – 2027. Aceste fonduri vor deveni disponibile după ce UE va adopta un nou instrument financiar special dedicat Ucrainei. Suma ce ar putea fi relocată este estimată la 600 de milioane de euro. 

„Republica Moldova este, după Ucraina, țara cea mai puternic afectată de consecințele războiului din Ucraina. Cu toate acestea, autoritățile de la Chișinău au realizat progrese impresionante în reformarea statului și apropierea de Uniunea Europeană. De aceea, trebuie să creștem cât mai mult sprijinul pe care îl oferim autorităților și cetățenilor Republicii Moldova”, a mai spus europarlamentarul Siegfried Mureșan. 

Printre măsurile solicitate astăzi în rezoluția votată de Parlamentul European se mai numără liberalizarea permanentă a comerțului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și integrarea graduală a Moldovei în Piața Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare.

„Prin aceste două măsuri, vrem să ne asigurăm că oamenii din Republica Moldova vor resimți cât mai mult și cât mai repede beneficiile integrării europene, înainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană. Vrem să le oferim acces neîngrădit la piața europeană, cea mai mare piață din lume. Vrem, totodată, ca mai mulți investitori europeni să vină în Republica Moldova și să genereze noi locuri de muncă.  Integrarea graduală în piața muncii va aduce, de asemenea, standarde ridicate de calitate a produselor din Republica Moldova, la fel ca cele pe care le avem acum în Uniunea Europeană”, a adăugat Siegfried Mureșan.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.