Ce dor mi s-a făcut iarăși de Suedia, când am aflat că în toamna acestui an, pe 15 septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la întronarea regelui Carl Gustaf Folke Hubertus Bernadotte, iar festivitățile de la Stockholm prilejuite de acest jubileu au durat trei zile. De ce iarași? Ai mai fost la Stockholm? m-ar întreba Maria Pilchin, examinând gramatical afirmația. Nu!, i-aș răspunde trivial cu întorsătura răsuflată din snoava cu pricina. Mi-a fost dor și altă dată. De fapt, de mai multe ori. Chiar nonstop mă rodea dorul de Suedia, atunci când era în vogă formația ABBA. Omenirea era împărțită în două tabere (să fie oare de la Gospodinov, cetire?.. ) – jumătate o iubea pe bruneta Anni-Frid, iar cealaltă jumătatea murea după blonda Agnetha. Nu știam la care dintre tabere să ader. Blonda îmi amintea de fata care mă hipnotizase la anul întâi de facultate – m-am trezit din somn când s-a măritat subit. Bruneta din ABBA mă catapulta în luna mea de miere, care s-a transformat într-un roman epistolar de trei ani, pentru că soția mea brunetă rămăsese la Chișinău, iar eu continuam studiile universitare la Moscova. Ne trăiam viața conjugală pe tren și în avion, între Chișinău si Moscova, între Moscova și Chișinău. Apoi iarăși mi s-a făcut dor de Suedia, când am mers, prima dată, la un hipermarket IKEA. Mă gândeam atunci ce noroc ar fi avut rușii, dacă se lăsau bătuți de suedezi la Poltava. Imensele păduri din Siberia erau să fie valorificate cu socoteală, procesate cu cap și transformate în rafturi pentru cărți și mobilă de bucătărie. Rusia era să producă automobile Volvo în loc de caricaturile Moscvici și Jiguli. Alfred Nobel, cine știe, ar fi renunțat la experimentele cu dinamita și s-ar fi alăturat lui Mendeleev, ca să descrie structura chimică a lumii în care trăim. Iar trăitorii de pe crusta ce acoperă prețioasele zăcăminte subterane, din Iakutia și până în Caucaz, ar fi cântat Happy New Year în loc de șlagărul șovin Я – русский (sunt rus). Și, cu certitudine, bufonul de la Kremlin nu era sa fie lăsat să pornească războiul împotriva ucrainenilor, care au exact aceleași culori naționale ca ale suedezilor – galben cu albastru, cer în doua cu soare. Totul era să fie altfel, dacă altul era deznodământul bătăliei de la Poltava! Acum iarăși mi se face dor de Suedia, când pornesc televizorul și de acolo sare să mă agreseze, să mă amenințe piticul dement, însoțit obligatoriu de holograma monstrului cu mâna uscată și cu rânjetul sadic ascuns în mustața stufoasă. După fiecare buletin de știri, mă întreb: oare când se va face auzit cocoșul izbăvitor, ca să curme acest coșmar al umanității, dragă Mikola Vasilevici Gogol?
Minutul lui Vasile Botnaru- DOR DE SUEDIA ȘI DE MIKOLA GOGOL
