Petru Vutcărău: Patriotismul nu se manifestă prin slogane ci prin dragoste față de patrie, de orașul și satul natal

Repertoriu divers pentru gusturile și așteptările spectatorilor. Echipă de creație și oameni dornici de muncă. Sunt câteva puncte care fac să trăiască decenii la rând un teatru. Actorul, regizorul și directorul Teatrului Național ,,Eugene Ionesco” , Petru Vutcărău susține că misiunea omului de artă este de a fi în avangarda luptei împotriva a tot ce e urât.

Petru Vutcărău: Când sunt acasă sunt la teatru și când sunt la teatru sunt acasă, pentru că locurile acestea două între timp au devenit unul și același, familia este în teatru, teatrul este familia mea, lucrurile au devenit unitare și mă simt bine.

Vocea Basarabiei: În 33 de ani, atâtea roluri, atâtea spectacole, este o diferență de la începuturi și ceea ce e astăzi?

Petru Vutcărău: Bineînțeles! N-aș putea spune că e mai bine sau mai rău, lucrurile au evoluat, s-au schimbat ca și viața noastră, care este aceeași și mereu schimbătoare, și alta. Este interesant, teatrul este ca un organism viu, este ca un copil care crește, noi în ‘90 făceam primii pași, eram un prunc care abia începe să învețe să meargă, să stea pe picioare, să-și păstreze echilibrul, să învețe să spună ma-ma, ta-ta ș.a.m.d. și, între timp, am început să mergem, să vorbim, să ne manifestăm și să spunem și noi ceva ce avem de spus. Între timp, au venit alte generații de actori, cu altă mentalitate, cu altă gândire, care își manifestă talentul în felul lor, care sunt alții decât eram noi altădată și acum uneori îți vine greu să-i compari, să te compari pe tine cu cei de azi, pentru că sunt la fel de talentați, la fel de buni, la fel de dornici de a se afirma.

Vocea Basarabiei: Ce înseamnă schimbarea de mentalitate, pentru că astăzi în societatea Republicii Moldova deseori auzim că e nevoie de mai multă cultură, e nevoie de o schimbare de mentalitate? Ce înseamnă această schimbare de mentalitate?

Petru Vutcărău: Da, cred că între timp are loc și o schimbare de valori în societate și generațiile care se nasc, care cresc prind anumite criterii de valori, sunt focalizate asupra anumitor bunuri. Îmi pare rău că între timp…

Vocea Basarabiei: …nonvalorile le iau locul?

Petru Vutcărău: Da, din păcate! Și noi observăm fenomenul acesta și că, de exemplu, banii au devenit atât de importanți în viața oamenilor încât ei sunt prioritari și totul se reduce la bani – câți bani faci, unde faci, cum faci cât mai mulți? Or, asta nu era. Când se făcea teatrul nu te gândeai niciodată ce salariu o să ai, ce se poate de cumpărat, trăiai, era un entuziasm, o dorință de a face lucruri frumoase, de a te manifesta într-un domeniu atât de magnific, excepțional cum este scena. Acum mentalitatea se mai schimbă și, din păcate, deseori mă pomenesc cu întrebările acestea: Dar care va fi salariul meu? Dar eu când primesc? Dar cât o să primesc? Dar ce o să am din asta?

Vocea Basarabiei: Dar trebuie să aveți răspunsuri și la aceste întrebări…

Petru Vutcărău: Bineînțeles, pentru că asta ține de existența umană, toți vor să trăiască și vor să trăiască bine. Asta nu înseamnă că pentru toți, chiar pentru toți, asta, teatrul, cultura trec pe planul doi. Nu, sunt personalități tinere, care, deși la vârsta lor fragedă, sunt deja niște personalități care știu să pună accentul pe ce-i mai important în viață și au alte priorități decât banii, dar trebuie stimulați și ei, ca să nu cerșească. Se spune că un artist trebuie să fie flămând tot timpul, ca să creeze. Nu este adevărat! Deci, cum lucrează actorii flămânzi și ce produc artiștii flămânzi am văzut, ia haideți să încercăm să vedem ce vor produce și cum vor fi ei atunci când vor fi sătui și bine îndestulați, și boieri ai artei.

Vocea Basarabiei: Un artist e flămând de roluri, un actor, în primul rând.

Petru Vutcărău: Așa e.

Vocea Basarabiei: Cum e să joci același rol de zeci, de sute de ori, trăiești, retrăiești aceleași emoții ca prima oară, pentru că de fiecare dată trebuie să fii în pielea celui pe care îl joci?

Petru Vutcărău: Nu este ușor. Într-adevăr, aveți perfectă dreptate și e o problemă cu care actorii se confruntă de-a lungul întregii lor cariere. Atunci când e vorba de un spectacol care se joacă de ani buni sau sunt spectacole care marchează a 1000-a reprezentație sau a 800 nu știu câta, vă dați seama, de fiecare dată să fii la fel de proaspăt, fresh, convingător și firesc? Nu este ușor! Aici sunt secretele meseriei, deci trebuie de fiecare dată să fii ca prima oară, pentru că în sală sunt alți spectatori, alți ochi te privesc, alte inimi reacționează și bat în unison cu inima ta, alte emoții și altă energie vine din sală și anume această energie a publicului spectator care te urmărește și trăiește cu tine emoțiile o simți, chiar pe bune o simți în scenă și ea te ajută să fii din nou firesc, proaspăt și nou.

Vocea Basarabiei: Mai cu seamă că aveți public diferit, dacă ținem cont de turneele pe care le-ați efectuat în foarte multe orașe, până în Japonia ați ajuns. Știm că în Japonia, într-un fel, ați găsit o a doua viză de reședință probabil, că mergeți deseori acolo și este diferența asta de caracter, de temperament, diferență de cultură chiar? Joci la Chișinău exact așa cum joci la Tokyo?

Petru Vutcărău: Încerci să joci la fel cum știi, adică vii cu un spectacol pregătim, fiindcă știi că el trebuie jucat așa. Ei bine, publicul din sală îți schimbă maniera de joc, anume acea energie despre care pomeneam adineaori te impune, reacțiile care vin din sală împreună luate te impun să te adaptezi la publicul din sală, să nu mergi ca un cal care are ochelarii aceștia, orbește să mergi înainte pe linia care ți-ai marcat-o. E o artă vie și ea se face împreună cu publicul spectator, lucrurile sunt palpabile, vii, sunt sentimente, emoții care se nasc acum, trăiri și ele nu pot fi programate, că asta trebuie să fie așa și eu o să fac morțiș să repet. O emoție nu poate fi repetată, ea poate fi doar re-trăită.

Vocea Basarabiei: Care ar fi o secvență dintr-un rol care s-ar potrivi timpurilor pe care le trăim astăzi?

Petru Vutcărău: O, Doamne! Sunt mai multe, sunt o grămadă. Să luăm chiar Regele Lear, tematica lui, deși acțiunea se petrece la un palat regal, într-o categorie de oameni de înaltă societate, regi, regine, prinți, prințese ș.a.m.d., dar drama care se întâmplă cu acești oameni este perfect valabilă și întâlnită în ziua de azi în toate păturile sociale, când un tată este neglijat, când este vândut de copii, trădat, este furat, este alungat în stradă sau neglijat, un tată care și-a crescut copiii cu toată dragostea și le-a oferit tot ce a putut să le ofere și ei, ajunși deja mari și tari, nu mai au nevoie de acel părinte și-l aruncă la coșul de gunoi. Aceasta este o temă, din păcate, actuală de la Shakespeare încoace și teamă mi-e că va rămâne actuală în continuare. Asta-i firea omului, din păcate, nu este omul doar cu plus, mai are și atâtea minusuri de care încercăm prin artă, prin cultură, prin religie, prin filosofie, prin literatură să scăpăm, să ne debarasăm de aceste minusuri pe care le avem în firea noastră.

Vocea Basarabiei: Mai ales că dvs. sunteți favoriții publicului, ați fost și sunteți și favoriții și răsfățații autorităților de-a lungul anilor?

Petru Vutcărău: N-aș putea spune, nu știu, răsfățați ai autorităților… Nu cred. Nu am fost niciodată aliații unui curent politic sau unui partid politic, nu am făcut politică niciodată și nici nu cred că voi ajunge. Am simpatizat, bineînțeles, anumiți politicieni, am simpatizat anumite decizii luate, dar în marea majoritate, până a veni președinta Maia Sandu, tot spuneam că, din păcate, acel președinte nu este președintele meu, nu a fost niciunul din cei care au fost până la Maia Sandu președintele meu cu care aș fi putut să mă mândresc și să spun: „Da, nu mi-e rușine pentru un președinte sau altul”.

Vocea Basarabiei: Și direcția corectă pe care să se îndrepte Republica Moldova care ar fi, ținând cont că totuși mai există această scindare în societate, că încă nu toți percep realitățile la justa valoare?

Petru Vutcărău: Eu cred că lucrurile sunt simple pentru societate și pentru direcția pe care să o urmăm. În primul rând, să respecte legislația poporul, așa cum este legea – bună sau mai puțin bună. Ea se perfectează și nu poate să fie o legislație perfectă, ideală peste noapte sau nu cred că are vreo societate o legislație perfectă, dar de noi depinde, de oamenii simpli, de toți, de toată populația. Vom avea o societate sănătoasă sau nu, în funcție de cum respectăm legea, întrucât legea este pentru toți aceeași. Or, lucrul acesta în continuare nu este valabil, din păcate, pentru societate. În al doilea rând, patriotismul cred că nu se manifestă atât prin slogane, că îmi iubesc patria, îmi iubesc limba română și eu sunt român și sunt patriot, și Moldova, și România, și Unire, și toate chestiile acestea sunt vorbe strigate cu mai mult sau mai puțin entuziasm de pe tribune sau din piață. Cred că trebuie să ne îngrijim – da’ cine a aruncat gunoiul ăla pe stradă, da’, hai, poate îl ridic eu și-l pun acolo, ca să fie curat în jurul nostru? Asta cred că e o manifestare de dragoste față de patrie, față de oraș atât de importantă, încât întrece orice slogan și orice declarație la capitolul acesta. Să facem ordine în noi înșine și în preajma noastră, să ne respectăm unii pe alții, să terminăm cu agresiunea și agresivitatea reciprocă, să fim toleranți unii cu ceilalți, toleranți, pur și simplu să ne acceptăm, pentru că suntem diferiți. De ce eu trebuie să am pretenții față de dumneata, pentru că ești altfel și mie nu-mi place cum ești dumneata? Dar poate altcuiva nu-i place cum sunt eu? De ce nu ne gândim și la asta? Egoismul și aroganța să le lăsăm un pic mai…

Vocea Basarabiei: De asta se și insistă pe nevoia de a promova mai mult cultura și de a instaura o dictatură a legii?

Petru Vutcărău: Da. Din păcate, arta și cultura nu vor schimba lumea, dar ne vor ajuta totuși să nu ne sălbăticim de-a binelea și să rămânem într-un cadru uman. Teatrul nu vine să învețe oamenii, să le dea lecții, că, uite, lucrurile trebuie făcute așa sau așa, să fim deja clari că misiunea artei, a teatrului nu este cea pedagogică, didactică, cel puțin să ne pună pe gânduri, să te atenționeze: alo, dar tu, de fapt, cum procedezi? Tu ce faci, faci bine sau rău? Puneți întrebări și caută să-ți răspunzi sincer la ele. Cred că atunci când din sala de spectacole iese măcar un spectator care și-a pus niște întrebări deja merită să faci teatru.

Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?

Petru Vutcărău: Cel mai mult îmi doresc ca familia mea, copiii mei să fie sănătoși. Soția mea, Laurențiu, fiul meu, Ștefania Laura, fiică-mea care își face studiile la Londra să fie sănătoși. În al doilea rând, doresc în teatru, întreaga echipă a teatrului să fie sănătoși fizic, pentru că ajungi la un moment dat să înțelegi că poți fi genial, poți fi atât de important sau mai puțin important sau valoros, dar dacă nu ai această sănătate, atunci toate brusc… Și devii al nimănui, și nu mai are nevoie nimeni de tine, și ești uitat și abandonat. De aceea sănătatea cred că este primordială și, bineînțeles, în plan așa mai general mi-aș dori totuși ca dacă ajung în viața asta să văd reîntregirea Țării, atunci cred că pot să trec în lumea cealaltă cu inima împăcată și fericit. Vreau să văd reîntregirea Țării, vreau să văd cum Dumnezeu din nou le va pune pe toate la locul lor așa cum au fost, adică să avem o și noi o țară.

Vocea Basarabiei: Dar acest ideal e greu să fie atins?

Petru Vutcărău: Nu știu pe cât de greu este, dar cred că este un ideal foarte real, realist, nu este imposibil să se întâmple. Asta, chiar vrem noi sau nu vrem, nu noi decidem, până la urmă, lucrurile se vor întâmpla, pentru că este există Dumnezeu deasupra și el are nevoie de o rânduială totuși, de un echilibru, de niște lucruri aduse pe făgașul lor firesc.

Vocea Basarabiei: Cultura dintre cele două state a scos hotarul de la Prut?

Petru Vutcărău: Da, bineînțeles, la capitolul culturii noi de mult suntem un tot întreg. Respirăm, vorbim aceeași limbă, avem aceleași valori, ne înțelegem, avem schimbul acesta de energie, deci rămân valabile totuși versurile lui Grigore Vieru: În aceeași limbă/ Toată lumea plânge,/ În aceeași limbă/ Plânge un pământ…, așa că lucrurile acestea nu pot fi schimbate, oricât ne-am dori noi și oricâte forțe din afară ar încerca să ne demonstreze că e așa sau altfel, sau nu e cum vrem noi. Nu, lucrurile se supun unor legi, care mai devreme sau mai târziu încep să lucreze, trebuie doar să așteptăm. Cum spunea Tolstoi, avea el o expresie remarcabilă: «Делай, что должен, и пусть будет, что будет» (Fă ceea ce se cere de la tine să faci, ceea ce trebuie să faci și lucrurile se vor aranja de la sine).

Vocea Basarabiei: Viața e un teatru?

Petru Vutcărău: Da, din păcate, da! (Râde.) De fapt, nu știu, am zis din păcate, dar poate din fericire, nu știu exact, dar este un teatru, bineînțeles, un teatru frumos, un teatru mare, un teatru, trist, dureros, pe alocuri agresiv, un teatru care deseori nu știe ce joacă și de ce joacă, pentru că un spectacol cu asta începe. Atunci când începi să-l montezi trebuie să știi ce joci și pentru ce joci acest spectacol în fața publicului, or am impresia că actorii lumii, mai mari sau mai mici, figuranții sau rolurile principale, ei au căi greșite, ei nu prea știu, ei sunt rătăciți și nu știu încotro merg și de ce fac un pas sau altul, pentru că de cele mai multe ori ne convingem că în acești pași e care îi fac marii lumii predomină interesul personal și acel ban, care este ochiul, știm noi al cui.