Mai multe edificii de pe teritoriul rezervației „Orheiul Vechi” din Republica Moldova, dar și Casa memorială „George Enescu” din Liveni, România, vor fi restaurate în cadrul proiectului transfrontalier „History and Music – values that bring us together”, accesat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.
Secretarul de stat la Ministerul Culturii, Andrei Chistol, precizează că, după o perioadă de pregătiri și documentare, urmează pornirea proiectului. „Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi” este destinația turistică cea mai vizitată de turiștii străini. Investițiile în dezvoltarea infrastructurii turistice vor contribui la o mai bună poziționare a acestui obiectiv din topul preferințelor turiștilor străini”, a estimat oficialul, transmite IPN.
Potrivit lui Andrei Chistol, contractul de executare a lucrărilor este făcut pe doi ani. „Dacă anul viitor ar trebui să finalizăm lucrările de restaurare la obiectul respectiv, posibil să fie o mică depășire, pentru că lucrările s-au început cu întârziere din cauza procedurilor juridice de înregistrare a proprietăților la Orheiul Vechi. Instituțiile muzeale din Moldova și România au decis ca printr-un proiect care să vizeze restaurarea unor edificii de patrimoniul să îmbunătățească infrastructura turistică și culturală a edificiilor respective”, a spus el.
Secretarul de stat a comunicat că o parte de proiectare deja s-a făcut la cele trei edificii care vor fi incluse în proiectul de restaurare. Este vorba despre proprietățile rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi care se află în localitățile Morovaia și Butuceni care aparțin rezervației. Lucrările în ambele țări vor derula în paralel. „Aplicantul din Moldova este Ministerul Culturii care împreună cu rezervația supraveghează tot procesul de executare a lucrărilor care se desfășoară în baza procedurilor de achiziție și de realizare a lucrărilor de restaurare conform legislației naționale”, a spus Andrei Chistol.
Proiectul are un buget total de peste 1,3 milioane euro, obținut în urma parteneriatului dintre Muzeul Județean de Istorie Botoșani și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Restaurărilor din Orheiul Vechi le revine în jur de peste 70% din tot bugetul alocat.