Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Portocaliu de caniculă. Avertizarea este valabilă în perioada 27-29 august.
Potrivit meteorologilor, temperatura maximă a aerului va atinge valori termice de +36..+38°C.
În acest sens, meteorologii recomandă:
– evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00;
– purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
– pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
– beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.
– în perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
– consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
– aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.