VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

De Ziua Independenței, Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru vizitatori

Pe 27 august 2023, de Ziua Independenței Republicii Moldova, Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru vizitatori. Astfel, publicul larg va admira colecția de monede comemorative, va afla detalii despre semnele de siguranță a leului moldovenesc, dar și despre cum ar putea face parte din echipa băncii centrale.

Copii, tineri și maturi de orice ocupație, interesați de activitățile BNM, sunt așteptați la Banca Națională între orele 9.00 și 16.00. Accesul în sediul BNM va fi permis în baza buletinului de identitate (pentru maturi), iar excursiile vor avea loc la fiecare oră fixă”, anunță BNM într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, în cadrul excursiilor vizitatorii vor face o incursiune în istoria monedei naționale, care în acest an împlinește 30 de ani de la punerea sa în circulație. Ei vor afla care sunt elementele de siguranță ale leului moldovenesc și cum poate fi verificată autenticitatea  bancnotelor, iar în final copiii vor primi câte un „Îndrumar de educație financiară.

Ziua ușilor deschise face parte din comunicarea tansparentă și prietenoasă a Băncii Naționale către public despre activitatea sa desfășurată cu dedicație pentru cetățeni”, mai notează BNM.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.