VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Președinte de asociație: Prețul de export al mierii moldovenești nu acoperă costul de producere

Apicultorii au unde să exporte mierea moldovenească, dar li se propune un preț foarte mic care, practic, nu acoperă nici costul de producere. O spune Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova. El precizează pentru IPN că producătorii autohtoni așteaptă expoziții peste hotare pentru a semna noi contracte de colaborare.

Președintele Asociației a menționat că anul trecut s-a exportat 3400 de tone de miere.

„La export a căzut prețul, nu-i preț. Ni se propun niște prețuri foarte mici. Și noi nu avem contracte”, a spus Ion Maxim. Potrivit lui, Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova, împreună cu Asociația Exportatorilor, cu Agenția de Investiții, mereu sunt în căutare a noilor piețe de export.

Apicultorii din Moldova așteaptă expoziții care vor fi în România, Germania și Franța, pentru a-și promova produsele și a aduce contracte mai bune.

Ion Maxim a comunicat că aceeași situație cu scăderea prețului de export al mierii este și în România, în Ucraina, în Bulgaria, în țările balcanice. El a spus că recolta de miere din anul curent va fi puțin mai mică față de anul trecut din cauza intemperiilor.

„Sunt atât factori naturali, cât și factori umani. În acest an teiul a dat mai bine. Salcâmul a fost mai bun ca în anul trecut, dar culoarea mierii s-a modificat puțin. Dacă anul trecut a fost o culoare deschisă verzuie, în acest an este mai gălbuie, dar calitatea a rămas la fel de bună”, a explicat președintele asociației.

În prezent, în Republica Moldova activează peste 6500 de apicultori care gestionează circa 260 de mii de familii de albine. Cele mai cunoscute tipuri de miere produse în Moldova sunt mierea polifloră, mierea de tei, mierea de salcâm, se mai produce miere de rapiță, miere de floarea soarelui, miere de levănțică, miere de hrișcă, miere de salvie sau miere de coriandru.

Tradițional, Moldova produce anual circa 5,5-6,5 mii de tone de miere și exportă în jur de 3500 de tone. Preponderent, mierea se vinde angro, neambalată și ajunge în țările UE.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.