VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un deputat din Găgăuzia, trimis în judecată pentru escrocherie: Prejudiciul se ridică la 11 milioane de lei

Un deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a fost trimis în judecată pentru escrocherie, delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari și insolvabilitatea intenționată.

Potrivit procurorilor anticorupție, prejudiciului material estimat se ridică la 11 milioane de lei.

Urmărirea penală a fost pornită în ianuarie 2014, de către Inspectoratul de Poliție Comrat în baza plângerii administratorului unei Societăți cu Răspundere Limitată. În rezultatul efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul împreună cu soția acestuia, în anul 2011 au indus un SRL în proces de insolvabilitate. Anterior, în 2010, urmărind scopul dobândirii ilicite bunurilor altei persoane, învinuitul a determinat un cetățean străin să preia 49,9% din acel SRL. Ulterior, la scurt timp după înțelegere, învinuitul transmite activele acelui SRL către SRL-ul a cărui acționar este însăși el, astfel diminuând semnificativ valoarea cotei părți transmise cetățeanului străin, care la rândul său, află abia în anul 2013 că SRL-ul în care deține 49,9% se află în proces de insolvabilitate”, anunță Procuratura Anticorupție.

Totodată, potrivit procurorilor, în perioada 2015-2022 învinuitul, în calitate de reprezentant al companiei a cărui acționar este încheie cu SRL-ul în proces de insolvabilitate, contracte de locațiune și concomitent contracte de depozit și pază pentru asigurarea integrității bunurilor acestuia, însă contrar scopului de pază și protecție utilizează toată masa debitoare în scop de producere.

În aceeași perioadă, acesta, primind spre păstrare bunuri asupra cărora a fost aplicat sechestru, a admis includerea acestora în lista de inventariere (masa debitoare) în cadrul procesului de insolvabilitate, utilizându-le în beneficiul economic al SRL-ului pe care îl deține. În urma acțiunilor sale cauzând un prejudiciu de aproximativ 11 milioane lei. Menționăm că, atât învinuitul cât și soția acestuia în privința căreia a intervenit termenul de prescripție de tragere la răspundere penală nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Comrat, sediul Central”, mai notează PA.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 8 la 15 ani de pușcărie.

Totodată, în scopul garantării recuperării prejudiciului, achitării amenzii și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra 100 % cota parte a SRL-ului a cărui acționar este învinuitul, în valoare de peste 8 milioane lei.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.