Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a inițiat procedura de sancționare financiară a operatorului sistemului de transport al gazelor naturale SRL „Moldovatransgaz”, pentru nerespectarea obligațiilor legale aferente asigurării independenței sale în raport cu întreprinderea de gaze naturale integrată pe verticală S.A. „Moldovagaz” – condiție obligatorie conform Pachetului Energetic III.
Potrivit ANRE, SRL „Moldovatransgaz” nu s-a conformat cerințelor legale de separare cu privire la gazele naturale și nu a depus la ANRE cererea privind certificarea sa, notificând despre imposibilitatea finalizării procesului de separare.
„Potrivit art. 113 alin. (3) lit. b) din Legea cu privire la gazele naturale: „Agenția aplică, prin hotărâre, sancțiuni în mărime de cel puțin 10% din cifra de afaceri anuală a titularilor de licență pentru: (…) b) nerespectarea de către operatorul sistemului de transport a obligațiilor aferente asigurării independenței sale în raport cu întreprinderea de gaze naturale integrată pe verticală şi/sau a hotărârilor adoptate de Agenție în scopul înlăturării încălcărilor constatate în acest sens”. Astfel, ANRE a stabilit ședința pentru audierea administratorului SRL „Moldovatransgaz” și examinarea aplicării sancțiunii financiare întreprinderii respective la data 8 septembrie 2023”, se arată în comunicatul remis de ANRE.
După anunțul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind aplicarea sancțiunilor împotriva SRL Moldovatransgaz, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a venit cu o reacție.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Ceban scrie că Moldovatransgaz a prezentat toate actele și datele solicitate de autoritate.
„Pe 8 septembrie, conducerea companiei este pregătită să ofere toate argumentele suplimentare posibile în apărarea poziției sale. Țin să remarc că conform legislației în vigoare, autoritatea de reglementare are dreptul să aplice sancțiuni în acest caz. În baza deciziei finale a agenției, SRL „Moldovatransgaz” va acționa în conformitate cu procedura stabilită de lege”, a mai scris Ceban.