VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Sute de consumatori, deconectați de la gaze în iulie din cauza datoriilor de 2,3 milioane de lei

În luna iulie de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 499 locuri de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 2,3 milioane lei. Despre aceasta anunță Moldovagaz, care subliniază că față de 297 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Potrivit sursei citate, volumul consumului de gaze naturale în luna iulie curent a constituit 16 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 39,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna iunie 2023 acest indicator s-a mărit cu 1,3 milioane de metri cubi sau cu circa 8,8 %.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 iulie 2023, au achitat 98% din sumele facturate, ceea ce este cu 0,5% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,4%, ceea ce este cu 2,3% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 95,9%, ceea ce este cu 4 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 iulie 2023 se ridică la 97%, cea ce constituie 9,280 miliarde lei pentru volumul furnizat în anul 2023.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.