Oricât de dificil ar fi să ne rupem din tumultul evenimentelor – schimbări de guvern, război și altele, reparații, movila de nisip în fața porții, eu zic să profităm de vacanță, și nu există oameni mai indicați să ne ajute să ne încărcăm bateriile decât oamenii de creație. Eu continui seria, cu care sper că v-ați obișnuit deja, invit cupluri de oameni de creație. Și astăzi au venit de la Paris, via Balaton, și unde tocmai îmi spuneau, s-au odihnit, o să observați, au toate semnalmentele că au stat la plajă, este Cornelia și Mihai Țărnă.
Vocea Basarabiei: Bine ați venit!
Mihai Țărnă: Bine v-am găsit!
Vocea Basarabiei: Bienvenue!, pe limba voastră, ar trebui să vă spun.
Mihai Țărnă: Bien arrivé!
Vocea Basarabiei: Acum, pe Mihai Țărnă cred că nu-l poți bănui că este Unchiul de la Paris, care sosește ca personajul lui Busuioc, așa, din când în când, el este prezent mereu în viața culturală a Chișinăului și, în sfârșit, o vedem și pe Cornelia, muza dânsului, care l-a legat de cotidian cu doi copilași. Așa înțeleg, că aveți doi copilași, da?
Mihai Țărnă: Exact, doi.
Vocea Basarabiei: Eu fac emisiunile acestea cu gândul că cineva care se uită va obține, hai să nu zic rețete, dar niște sfaturi utile, cum să-și construiască viața astfel încât să nu rămână în mlaștina cotidianului, să nu fie obsedați de bani, de prețuri, de calorifer, deci să încerce să leviteze, să urce un pic acolo unde dvs., în mod normal, oamenii de creație vă trăiți viața. Și din când în când sigur că reveniți în preajma noastră, plătiți și voi facturi, trebuie să puneți benzină la mașină ca să vă mișcați. Eu am să încep cu întrebarea firească, după mine: prin ce se deosebește un om de creație, un om care alege deliberat o viață dificilă, dar plăcută, de un om care trăiește de azi pe mâine? Dvs., Cornelia, aveți un exemplar în față, nu-i neapărat să spuneți despre experiența dvs., iată aveți un exemplar pe care îl urmăriți și cred că dvs. puteți să spuneți: „iată, Mihai sau Michelle mai mult”…
Cornelia Țărnă: Michael…
Vocea Basarabiei: Michael, da? Și iată un om care, na, își plătește factura și îl vedem, noi îi zicem omul de rând, deși nu-i corect, că nu există oameni de rând, dar, mă rog, dvs. cum puteți spune, prin ce iese în evidență un om de creație, astfel încât pe bună dreptate noi îi considerăm, rusește se zice «ne ot mira sego», nu știu cum e echivalentul românesc exact?
Cornelia Țărnă: Pentru că este deosebit prin felul său de a vedea lucrurile, de a atinge această substanță numită viață, pentru că știe să guste probabil că altfel din toate savorile și să-i dea o altă culoare cotidianului.
Vocea Basarabiei: Și pentru ca să ce, asta e ca să-și satisfacă orgoliul?
Mihai Țărnă: Nu, acesta este felul lui de a se exprima, felul lui de a respira tot ceea ce vede, tot ceea ce palpează, tot ceea ce trăiește.
Vocea Basarabiei: Dar întrebarea mea – de aici rezultă că omul acesta, Michael în special, el, de fapt, își satisface necesitatea lui de a vedea lumea în felul acesta sau el are o misiune, el consideră că, iată, trebuie să miște globul pământesc așa pe axă, măcar un pic să facă oamenii mai buni, să-i trezească, să se uite la icoane, să-și facă semnul crucii?
Cornelia Țărnă: Da, încearcă cumva să cultive oamenii, să-i facă să se înalțe în ceea ce văd ei…
Mihai Țărnă: …în rutina lor.
Cornelia Țărnă: …să-i trezească dintr-o rutină sau să-i scoată dintr-un jeg, să zică: priviți și într-acolo.
Vocea Basarabiei: Acum vă întreb pe dvs., Mihai, dacă misiunea asta a omului de creație, uneori este comparată cu crucea pe care o duce pe Golgota omul de creație, pentru că este mitul acesta tradițional că omul de creație trebuie să trăiască în sărăcie, în mizerie și în lipsuri și abia postum este recunoscut. Dvs. când v-ați pornit pe drumul acesta, v-ați asumat așa o ipostază?
Mihai Țărnă: Nu, dar vă dați seama că, dacă îți impui o ipostază, înseamnă că nu ești sincer, ipostaza nu se impune, acesta-i felul meu de a fi, fiindcă dacă Cornelia vorbește despre mine astfel și, observându-mă, pot să spun și eu că mă observ, pentru că Cornelia este o fire foarte artistică, este în primul rând o actriță cu care eu lucrez în toate filmele câte le-am făcut, foarte puține, dar ele au să iasă degrabă.
Vocea Basarabiei: Abia de așteptăm…
Mihai Țărnă: Și știți despre ce vorbesc…
Vocea Basarabiei: Da!
Mihai Țărnă: Ea este o poetă. Ea este poetă nu fiindcă scrie versuri, fiindcă scrie versuri excepționale, dar ea este o poetă cum vede lumea, este foarte tăcută, de unde și tăcerile mele.
Vocea Basarabiei: Scrie românește?
Mihai Țărnă: Da, da, sigur că scrie românește. Ea a făcut și latina, poate și în latină scrie, pe astea nu le-am văzut. Dar ce vorbesc de ipostaza mea, de momentul acesta al omului de creație, eu nu cred în omul de creație care își face lipsuri. Eu nu cred în asta, pur și simplu, eu când văd că omul se prăpădește, eu nu cred că el o face, fiindcă astfel a făcut-o Bacovia în scrierile lui sau Baudelaire, care s-a stins foarte rapid, sau Esenin ș.a.m.d. Ei au ars, fiindcă ei sunt astfel…
Vocea Basarabiei: Am înțeles, dar oamenii de creație, de regulă, au nevoie de suferință ca să producă, nu?
Mihai Țărnă: Dar nu cred eu în asta! Eu nu am nevoie de suferință ca să scriu suferința și credeți-mă că am reușit să redau suferința, desigur că le trec prin mine. Spectacolele mele sunt amintirile mele, sunt norii pe care îi văd, sunt umbrele care trec, normal că asta este, dar de ce numaidecât să aducem prin suferință sensibilitatea, nu știu. Da, Stănescu spunea că noi totuși suntem niște picături în marele pahar al sensibilității umane, pentru mine marele pahar este o absență a sensibilității, de aia poate că ceea ce facem noi, cât de cât scurgem sensibilitățile din oameni, fiindcă toți sunt sensibili, absolut toți. Și eu când aud: „pe mine nu m-a atins, eu n-am plâns niciodată” (…), fiindcă câteodată se întâmplă că stai în fața oglinzii și tu te vezi pe tine. Eu cred că asta este cel mai important, de aia ipostazele că m-am prăpădit, că m-am dus în beție, da, am avut și eu momente când pur și simplu am băut, nu știu, o săptămână, au fost, desigur că au fost, dar eu am făcut-o cu prietenii din plăcere, până la urmă. (Râde.)
Vocea Basarabiei: OK, dar iarăși absintul din Praga, cunoscutul absint care trebuia să încurajeze, și atâția francezi au descris starea asta, și azi ne referim la Houellebecq, chiar la ultimul lui roman, deci, ei totuși au nevoie de stimulentul acesta…
Mihai Țărnă: Toți avem nevoie de un stimulent…
Vocea Basarabiei: Nu-i suferință, dar e un fel de catalizator.
Mihai Țărnă: Eu cred că stimulentul cel mai important este viața, dle Botnaru. Eu cred că stimulentul este viața, eu, în genere, mă tem de momentele acestea – noi, artiștii, noi… Eu am văzut o doamnă care vindea mărar, ea vindea mărar și ea descânta mărarul cela când îl vindea, și eu l-am cumpărat, fiindcă ea îl descânta.
Vocea Basarabiei: Deci, varianta moldovenească a lui Miss Dolittle.
Cornelia Țărnă: Frunzuliță de mărar, ai făcut și tu…
Mihai Țărnă: …Asta doar e o formă a contactului artistic.
Vocea Basarabiei: Dar poate-i marketing, așa, șmecher?
Mihai Țărnă: Dar marketingul este o artă?
Vocea Basarabiei: V-a văzut pe dvs. și și-a zis: ia să-l aburesc eu pe acesta să-i vând niște mărar.
Mihai Țărnă: Da, cred că se gândea că să-mi cumpere mărarul ăsta. Nu știu, mie mi-e straniu momentul acesta. Desigur că mie îmi trebuie tăcere, eu nu pot să scriu când este cineva în jurul meu sau când pe platou se face foarte multă gălăgie, e foarte dificil, sau în sala de teatru, sau când cu studenții stau într-un stagiu, da, mie îmi trebuie să văd ochii. Poate asta-i o suferință? Eu nu știu, eu n-o observ, adică nu este un criteriu pentru mine al artei, nu este asta. Eu am văzut oameni veseli care au făcut lucruri imense, care m-au făcut să plâng.
Vocea Basarabiei: Pe Cornelia s-o întreb? Actorița…
Mihai Țărnă: Da!
Vocea Basarabiei: Și mă mai repet, dar profit de ocazie să vă întreb: oamenii meseriași, ca dvs. și ca regizorul Mihai, au ispita să interpreteze rolurile în viață, adică ei nu se pot debarasa de meserie completamente? Asta vă încurcă, vă ajută, asta e firesc între voi când la un moment dat Mihai poate să descopere că d-ta pur și simplu repeți rolul sau testezi cum funcționează replica bând cafeaua? Asta cum se întâmplă în viața voastră?
Cornelia Țărnă: Nu cred că am făcut vreodată repetiții decât pe platoul de filmare sau în scenă și de fiecare dată a fost instantaneu.
Vocea Basarabiei: Dar știți că este un mit vulgar despre femei, care se numește „azi mă doare capul”?
Mihai Țărnă: (Râde.)
Vocea Basarabiei: Femeile practică frecvent un rol pentru ca te miri ce să obțină – o favoare, niște bani în plus, o haină, un ceas. Eu nu mă refer la experiența dvs., în general, iată, femeile ca să obțină ceva folosesc instrumentul acesta, dvs., mă refer la sfaturi pentru oamenii tineri, mai ales cei care construiesc o familie. E riscant să procedezi astfel, trebuie să ai sincerități sută la sută cu partenerul tău de viață ori totuși lași un teritoriu, lași un gărducean între voi?
Cornelia Țărnă: După mine, trebuie să fim sinceri și deschiși cu celălalt, pentru că, până la urmă, suntem un mădular și ceea ce ne-a legat a fost în trecut, actualmente suntem un mădular care nu are ziduri între ei. Și astfel suntem într-o îmbrățișare continuă, deci suntem ca niște cărți deschise…
Vocea Basarabiei: Dar trece vremea și oamenii se dezlipesc, se transformă simțămintele și atunci se poate produce rană.
Cornelia Țărnă: Absolut!
Vocea Basarabiei: Cum te ferești de rana asta, ca să transformi în mod firesc conviețuirea sau dragostea, patima într-o conviețuire armonioasă, firească? Cum faceți asta?
Cornelia Țărnă: Se întâmplă să ne mai întoarcem și spatele unul altuia, ca să vedem și alte orizonturi, dar, până la urmă, oricum rămânem lipiți. Nu zic, sunt cupluri care trăiesc în comensualism sau în anumite simbioze, dar eu sunt de părere că într-un cuplu polurile trebuie să se îmbrățișeze sau meridianele să se suprapună, sau extremele să se împletească într-o manieră armonioasă și delicată, foarte discretă, în așa fel ca să nu perturbe mersul obișnuit al lucrurilor.
Vocea Basarabiei: Știți de ce eu insist pe chestia asta? Pentru că iarăși e un mit perpetuat și exploatat în mod special în spațiul acesta că Franța, dar și Occidentul traversează o mare criză a familiei și ca și cum îi așa de virusată că, vai de mine, nu trebuie să ne ducem în Europa, pentru că, vezi Doamne, gay, consum de droguri ș.a.m.d. Dvs. cum ați dovedi, iarăși eventual folosind exemplul dvs. sau altele, cum ați dovedi că uneori celula aceasta familială din Franța e mai trainică decât o celulă de aceasta din Basarabia unde, repet, ei trăiesc pe niște schelete consumiste, cum ați spus dvs., sau pe niște valori, care uneori te îngrozesc, că „femeia nebătută e ca și casa nemăturată” ș.a.m.d.? Și aceștia care zic că „noi, societatea patriarhală”, nu știu ce, de fapt, e mai puțin sănătoasă decât acolo unde ispitele-s primprejur și familiile sunt cu atât mai trainice, cred eu. Dvs. cum ați polemiza, de exemplu, cu an antagonist de acesta?
Cornelia Țărnă: Nu cred că este o discrepanță, doar este mai puțin vizibilă aici, în Basarabia, lumea este mai discretă, și acolo au o libertate pentru a se exprima, și nu neapărat că ar fi lumea vanitoasă sau mai știu eu, au o libertate și de aia își permit să spună ceea ce simt sau ceea ce îi doare și au curajul de a ieși în piețe pentru a-și spune vrerea lor, pe când aici la noi lumea este mai rușinoasă.
Vocea Basarabiei: Mai rușinoasă în ce sens?
Mihai Țărnă: Noi stăm într-un oraș care se numește Versailles, care este orașul familiei, acolo este cultul familiei.
Cornelia Țărnă: Putem vedea familii cu 7, 8, 9 copii.
Mihai Țărnă: Francezi, fiindcă din alte țări o fac mai des, dar francezi, anume francezi. Și noi ne plimbăm, îi vedem și zic: băi, ei cred în asta, pentru ei este un cult, familia este un cult, ei au cultul duminicilor. Știți cum era la Păunescu: Duminicile noastre tihnite și cuminți/, Când ne adunam la masă, acasă, la părinți? Ele nu mai există la noi, acolo există cultul duminicii, unde tata deschide sticla cu vin, unde ei pleacă la biserică…
Cornelia Țărnă: După ce merg la biserică, da.
Vocea Basarabiei: Nu, nu, completați, vă rog, că eu, de exemplu, care merg uneori la fata mea de la Paris, eu am văzut ce înseamnă ora 8, ora cinei. Și eu dacă mai zăbovesc un minut în fața telefonului, sunt taxat necruțător.
Mihai Țărnă: Da, de aia când veniți la Paris, veniți la noi, noi nu taxăm.
Cornelia Țărnă: Au niște tradiții incurabile, să zic așa.
Vocea Basarabiei: Benefice?
Cornelia Țărnă: Absolut!
Mihai Țărnă: Culte, mitice.
Cornelia Țărnă: Copiii îmbrăcați frumos pentru a merge la Sfânta Liturghie în ziua de duminică, festiv, ora prânzului, ora cinei, tacâmurile bine aranjate, perfect.
Mihai Țărnă: Și se așază exact la oră, la noi copilul se mai așază, mai ia ceva dintr-o olivă, eu știu, ceva, nimic.
Cornelia Țărnă: Această convivialitate este în aer.
Vocea Basarabiei: Și semnalmentele acestea trădează mai mult decât pur și simplu eticheta?
Mihai Țărnă: Da, este o lege nescrisă pentru ei, familia. Eu cred, eu văd asta, noi am avut ocazia să intrăm în familii…
Cornelia Țărnă: Să cunoaștem…
Mihai Țărnă: Să cunoaștem familii franceze, eu credeam că poate este o formă undeva, nu, peste tot…
Vocea Basarabiei: Sau de dragul vostru, teatru?
Mihai Țărnă: Noi eram într-un sătuc, în Champagne, unde se face șampania, eram la niște cetățeni care fac șampanie, am fost într-o familie, era hramul șampaniei, sărbătoarea șampaniei, au un sfânt acolo ocrotitor al șampaniei.
Cornelia Țărnă: Saint-Vincent…
Mihai Țărnă: Sfântul Vincent e ocrotitorul șampaniei și noi am fost dintr-o casă în alta, fix ca la noi, stat la masă, la un păhăruț de șampanie și repede ți-au pus, dar la fel era fiindcă era sărbătoare, da, și ei nu au generat acel orar fix, în rest, la ora 8 iarăși în fiecare casă se aprinde o lumânărică, se destupă un vin și-i teribilă treaba asta, îi teribilă.
Vocea Basarabiei: Trec la următoarea întrebare: cât de francezi ați devenit voi, dacă aș face o compoziție chimică, cât la sută deja sunteți francezi? Iarăși în cazul lui Mihai prin prisma creației dânsului, eu nu cunosc activitatea pedagogică cum se desfășoară și cât l-a acaparat, dar creația dânsului se produce aici, deci, dacă pe mine m-ar întreba cât de francez este Mihai, eu aș zice 30 la sută, 70 la sută eu îl văd în creația asta. Dar dvs., autoanalizându-vă împreună și separat, cât de francezi ați devenit și prin ce portiță a intrat Franța la dvs. – gastronomie, literatură, iată, familie, ambianța asta culturală?
Cornelia Țărnă: Mihai este naturalizat francez, mai și scrie în franceză scenarii, sinopsisuri, deci tot ce are de scris, o face în limba franceză.
Mihai Țărnă: Mi-e mai ușor, într-adevăr.
Cornelia Țărnă: Acasă vorbim românește cu copiii. Eu pot să zic că patria mea este și acolo, e ca și cum aș avea o inimă, să zic, vitregă, care atunci când mă aflu în Moldova o împrumut acea inimă vitregă sau viceversa când sunt acolo, îmi las inima mea naturală aici și bate cea care o ramplasează.
Vocea Basarabiei: Și e o dificultate în asta, să trăiești în felul acesta, alternând inimile?
Cornelia Țărnă: E o plăcere, e o experiență care…
Vocea Basarabiei: Adică câștigi o patrie în plus?
Cornelia Țărnă: Trăiești mai mult, că ai și ceva, trăiești mai mult…
Mihai Țărnă: Știți, cineva mi-a spus în Franța: „tu nu ești francez”, cineva mi-a spus în Moldova: „tu nu ești român”.
Vocea Basarabiei: Svoi sredi ciujîh, da?
Mihai Țărnă: Da, asta a fost cea mai clară formă de existență, fiindcă ea mi-a spus: „tu cum gândești, ceea ce tu ne aduci nouă, noi n-avem așa ceva aici”. Normal, când vin aici și fac, noi așa nu facem. Deci, eu vorbesc prin prisma lucrului, prin prisma operei, prin prisma dialogului artistic sau scenic, pentru mine el este firesc. Pentru alții el este cum? Poate că…
Vocea Basarabiei: Deci, Cornelia din sută la sută, este 50 la 50, dumneata cum îți auto-construiești?
Mihai Țărnă: Eu sunt român, dar sunt foarte…
Vocea Basarabiei: Bine, și Brâncuși a fost român, și Ionesco a fost român, dar acum eu trec pe lângă liceul cu numele lui.
Mihai Țărnă: Dacă m-ai pus în rând cu ei, atunci da…
Vocea Basarabiei: Dar why not? Eu deunăzi am descoperit că în cartierul lui fiică-mea este Liceul „Eugene Ionesco”, dle, eu m-am împlut de mândrie.
Mihai Țărnă: Da, marele Ionesco la urmă a început să spună că el este român. El, de fapt, nega, el se socotea mai mult dramaturg francez și la urmă a început să vorbească în română și era foarte mândru de faptul că este român.
Vocea Basarabiei: Și atunci sunteți un român?
Mihai Țărnă: Român-francez sau un francez-român…
Vocea Basarabiei: Român-francez în exil?
Mihai Țărnă: Doamne ferește! Nu, nu! Niciun fel de exil, a fost un moment când am plecat în 2001 și s-a întins momentul acesta mai mult. Sincer, pentru mine astăzi libertatea de a circula și de a crea, eu cu mare drag, de exemplu, aș lucra în România, cu mare drag, adică aș schimba.
Vocea Basarabiei: Foarte bine! Și aici să vă întreb, simțiți când intrați în Basarabia, când faceți schimb de inimi, că ați intrat în Est, de fapt, că ați intrat într-un spațiu aproape românesc, dar nu românesc sută la sută?
Mihai Țărnă: Da, nu-i românesc, nu-i românesc spațiul, România e altceva. Noi nu suntem de acolo.
Vocea Basarabiei: OK! Și atunci ne întoarcem la meseriile voastre, să vă spun, iată, eu sunt din generația care am crescut în Uniunea Sovietică jumătate din viața mea conștientă, eu nu pot să scot din mine Reazanov, nu știu, sau cultura, literatura…
Mihai Țărnă: Chiar și după 24 [februarie]?
Vocea Basarabiei: Mai greu, dar eu îi separ, pentru că…
Mihai Țărnă: Păi asta e, pentru că este before și after.
Vocea Basarabiei: Da, și eu îl am pe Bîkov acum, după 24…
Mihai Țărnă: Vorbiți de Bîkov Rolan sau…
Vocea Basarabiei: Dmitri Bîkov, emigratul.
Mihai Țărnă: Acela e foarte bun!
Vocea Basarabiei: Da, și e mai mult filosof acum decât scriitor, și asta-i important.
Mihai Țărnă: Serios?
Vocea Basarabiei: Iată voi, artiștii, cum credeți, aveți o misiune, că vorbeam la început de misiune, să dezlocuiți ușor-ușor, atent, chirurgical ceea ce este implantat în mine, ca să mă debarasez totuși de Estul acesta, ca să nu mă țină, eu nu sunt nostalgic, dar alături de mine am o persoană, ce faceți voi?
Mihai Țărnă: Pot să vă spun eu, apoi o las pe Cornelia. Eu îs o reacție foarte diferită de ceea cum se predă, de exemplu, eu niciodată nu predau sau, de fapt, eu spun că transmit, eu niciodată nu transmit prin violență nimic, actorul meu trebuie să fie inspirat de mine, dacă el se inspiră de la mine, el o să învețe singur totul, de aia nonviolența de a explica ce a fost Uniunea Sovietică va da rezultatul vădit pentru omul care vrea să meargă mai departe de diferența între democrație și totalitarism.
Vocea Basarabiei: Deci, atenție, facem asterisc, predarea nonviolentă sau extirparea nonviolentă a nostalgiei.
Mihai Țărnă: Eu vorbesc de oamenii cărturari.
Vocea Basarabiei: Am înțeles.
Mihai Țărnă: Fiindcă eu sunt foarte de acord cu aceea că arta poate fi câteodată băgată cu de-a sila, cum a fost pe timpul analfabetismului, deci, oamenii au fost impuși, citește, asta-i A, B, C ș.a.m.d. Asta tot este o formă, dar eu vorbesc acum de momentul creșterii jumătate de viață conștientă într-un sistem și apoi răbufnirea într-un alt sistem, care-ți spune: „poți să faci totul”. Ce înseamnă să faci totul? Or, democrația este respectul legii, dar noi nu știm legea, noi nu avem…
Vocea Basarabiei: Și respectul pentru cel care e în preajmă, da.
Mihai Țărnă: Și respectul pentru cel care e lângă mine, desigur că da, fiindcă noi am avut doar niște indicații, Uniunea Sovietică a dat indicații, nu a dat drepturi. Uite, acesta e un moment foarte dificil de a-l înțelege, de aia eu nu cred că astăzi doamnelor acestea care cred încă în batonul de 13 copeici cumva o să le explic că asta e o aberație economică totală și Uniunea Sovietică și-a frânt gâtul, fiindcă a hrănit toată lumea proletară.
Vocea Basarabiei: Cornelia, și ce-i de făcut atunci, să așteptăm ei să se consume, generația lor în mod natural sau să-i recuperăm totuși prin mijloacele voastre?
Cornelia Țărnă: Să-i recuperăm, îmblânzindu-i.
Mihai Țărnă: Ca Exupéry, da, exact.
Cornelia Țărnă: Să-i îmblânzim, pentru că acești copii care vin vor semăna părinților, vor avea aceeași mentalitate, de aia trebuie să-i cultivăm prin mersul la teatru, la film, prin cărți bune, să le dăm o hrană cu valoare nutritivă de calitate, să nu le arătăm în scenă ceea ce văd în stradă.
Mihai Țărnă: Sau s-o arătăm altfel.
Cornelia Țărnă: Să cultivăm spectatorul. (…)
