Proiectul PAS privind restituirea TVA în beneficiul agenților economici din Găgăuzia din bugetul regiunii, nu din cel național, a fost avizat azi la ședința extraordinară a executivului. Proiectul a fost introdus subit pe agendă, după ce, la nivel oficial, cabinetul de miniștri a anunțat că va examina doar subiectul privind acordarea unui sprijin pentru sinistrații furtunii din 26 iulie.
”În esență facem o regulă. Vă rog doar să ne asigurăm că acest lucru se întâmplă începând cu prima zi a trimestrului patru al acestui an, adică din octombrie 2023”, a precizat premierul Dorin Recean după prezentarea făcută de ministra Finanțelor.
”Proiectul de hotărâre prevede ajustarea Codului Fiscal în vederea reglementării sursei de restituire a taxelor percepute conform codului și altor acte normative, precum și a mecanismelor de restituire a taxelor și impozitelor pentru agenții economici din Găgăuzia. Astfel, se propune restituirea sumei TVA și accizelor achitate de agenții economici din Găgăuzia care se va realiza din bugetul acesteia în limita bugetului disponibil și nu de la bugetul de stat, așa cum este prevăzut acum. Sumele neacoperite pentru restituire se vor compensa din transferuri pentru destinații speciale de la bugetul de stat”, a declarat ministrul Finanțelor, Veronica Sirețeanu.
Amintim, proiectul a fost anunțat săptămâna trecută de șeful Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian. Demnitarul a precizat că vine să aducă mai multă corectitudine în relația dintre bugetul național și bugetul Găgăuziei. Proiectul prevede ca restituirea TVA în beneficiul agenților economici din regiune să fie făcut din bugetul unității teritorial-administrative și nu din cel central, așa cum era până acum.
Doar în ultimii cinci ani, potrivit lui Marian, bugetul central a rambursat peste 640 milioane lei în calitate de sumă TVA către Găgăuzia, ceea ce nu este corect, întrucât taxele sunt încasate în bugetul local, nu central.