Oamenii legii au fost puși pe jar după ce persoane necunoscute au anunțat prin intermediul adresei electronice că mai multe instituții din Chișinău ar fi minate.
Alerta cu bombă a fost emisă astăzi, în jurul orei 03:00.
”Prin intermediul adresei electronice am fost anunțați despre amplasarea unor dispozitive explozive în mai multe locații din capitală, inclusiv și Aeroportul Internațional Chișinău”, anunță Poliția.
În urma verificărilor efectuate de instituțiile abilitate, toate informațiile s-au dovedit a fi false.
Reamintim că în ultima perioadă alertele false cu bombă sunt anunțate frecvent în R. Moldova cu toate că amenzile au fost înăsprite.
Totodată, începând cu 1 august, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău este strict pentru personalul aeroportuar și pentru persoanele participante la traficul transfrontalier.