VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Reacția Chișinăul la solicitarea Adunării Populare a Găgăuziei: E un proces dureros, dar necesar

Deputatul Radu Marian, autorul proiectului de lege cu privire la returnarea TVA din contul bugetului Găgăuziei, a venit cu o reacție după ce deputații din autonomie au cerut ca proiectul respectiv să fie retras din Parlament. Radu Marian a menționat că „e un proces dureros pentru cei care beneficiază de aceste privilegii, dar e unul necesar pentru a avea mai multă echitate”.

De asemenea, deputatul a precizat că proiectul de lege va fi supus consultărilor publice iar deputații din UTA Găgăuzia pot participa pentru a-și expune opiniile.

„Proiectul de lege cu privirea la returnarea TVA din contul bugetului UTAG este despre eliminarea unor privilegii nemeritate. Evident, e un proces dureros pentru cei care beneficiază de aceste privilegii, dar e unul necesar pentru a avea mai multă echitate în societate. Dacă colectezi TVA de la agenți economici, atunci fii bun și participă la returnarea acestor taxe. Fiecare cetățean al Republicii Moldova merită acces egal la resursele statului.

Cât despre deranjul deputaților din adunarea populară UTAG, vom face consultări publice în Parlament, așa cum facem pentru alte proiecte de lege pe care le înaintăm. O să-i invităm pe toți cei vizați. Oricum, mi-ar fi plăcut să văd o ședință specială a adunării populare UTAG și atunci când gruparea criminală cumpăra voturi in stânga și în dreapta la alegerile pentru bașcan. Dar nu a fost să fie. Fiecare cu prioritățile lui”, a scris deputatul Radu Marian pe rețelele de socializare.

Menționăm că deputații Adunării Populare au aprobat, la 24 iulie, o rezoluție prin care solicită retragerea de pe ordinea de zi a Parlamentului a proiectul de lege prin care autonomia Găgăuză rămâne fără jumătate de miliard de lei în următorii 5 ani. În caz contrar, aceștia amenință cu blocarea tribunei centrale a Parlamentului de la Chișinău.

Deputatul PAS, Radu Marian, a înregistrat recent un proiect de lege care prevede micșorarea sumelor TVA restituite agenților economici din UTA Găgăuzia. Potrivit deputatului, restituirile TVA în beneficiul agenților economici din UTAG se face din contul bugetului de stat dar sunt încasate de bugetul Găgăuziei. Astfel, se creează o inechitate economică și socială în raport cu celelalte urbe din R. Moldova. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.