Așa-i că vă era dor de un nou cuplu de oameni de creație, după ce v-am alintat, v-am arătat oameni interesanți, care trăiesc – mă autocitez – undeva în nori și din când în când coboară pe pământ între noi sau, invers, trăiesc între noi, ca și noi, cu aceleași griji, și au privilegiul să leviteze acolo sus, să creeze, să ne dea nouă produse care ne inspiră și care ne spun că putem și noi să încercăm să fim oameni de creație, să trăim din nectar? Și astăzi au venit doi colegi de-ai mei în primul rând de breaslă, dar colegi și ei între ei, jurnaliști – Polina Cupcea și Nicolae Cușchevici. Cușchevici… Nu vă uitați că el e așa de tatuat și stilat, în realitate eu îl știu – și o să aflăm și de la Polina dacă e așa – un om tandru, un om gingaș și dur, rocker cu bandiții și corupții, pentru că se ocupă cu prioritate de investigații. Și ca și cum preocupări polare are Polina Cupcea, o știți ca întemeietoare și realizatoare a proiectului „Oameni și Kilometri”. Un proiect, după mine, chiar de alternativă pentru jurnalismul pe care l-a făcut multă lume și continuă să-l facă iarăși în două, aș zice, chiar extreme – ori revistă glamuroasă, cu elite dintre astea care trăiesc în buticuri, căutându-și țoale sau în saloane de mașini sau, invers, printre politicieni, unde se dau lupte sterile. Și Polina, ca o fată deșteaptă, și-a găsit o nișă, care se numește „Oameni și Kilometri”, și face expediții în periferia pe care au abandonat-o orășenii de fapt și îi determin să vadă de unde au plecat, unde au rămas rudele lor. Eu am făcut o scurtă prezentare, o să puteți reveni oricând să mă contraziceți sau nu, sau să-mi dați dreptate.
Vocea Basarabiei: Eu încep de la întrebarea următoare – unde vă întâlniți voi? Vă întâlniți la bucătărie în jurul discuțiilor despre calitatea cartofilor prăjiți? Vă întâlniți în zona educației acestei minunate făpturi care se numește Mara și a ajuns deja să caute candidați pentru măritiș? Vă întâlniți în zona discuțiilor profesioniste, poate nemulțumiri, ca și mine, legate de modul în care jurnalismul acum cam își caută o nouă identitate ori poate, în general, în filosofia vieții, în autodepășire, în modul în care investiți acum în viitor etc.? Sunt diferite straturi, rafturi, voi de fapt unde vă întâlniți – într-un loc anume, în toate? Please!
Polina Cupcea: Pământesc, ne întâlnim dimineața la cafea.
Vocea Basarabiei: Cine o face? Dați cu banul?
Nicolae Cușchevici: Cam așa. Da, afară, după grădiniță.
Polina Cupcea: Da, după ce ducem copilul la grădiniță, avem jumătatea sau ora noastră, hai să spun, de aur și acolo se poartă toate discuțiile, pe toate fronturile – și ce ține de casă, și ce ține de serviciu, și ce ține de nemulțumiri, și ce ține de guvernare, adică tot. „Totul” acesta e lângă serviciul lui Nicolae, este un butic de cafea și, uite, acolo se duc discuțiile.
Vocea Basarabiei: Dar vă știți suficient de bine? Voi cât sunteți împreună deja, cât are fata sau mai mult?
Nicolae Cușchevici: Mai mult, mult mai mult.
Polina Cupcea: Zece ani.
Vocea Basarabiei: Dar voi vă știți deja suficient de bine sau insuficient, ca încă să mai aveți nevoie de aceste jumătăți de oră, ca să vă potriviți ceasurile, să vă ajustați? Nicolae, ce zici?
Nicolae Cușchevici: Noi ne cunoaștem deja destul de bine atât minusurile, cât și plusurile fiecăruia, dar, în același timp, noi cumva știm ce-i place unuia și ce-i place altuia și, de regulă, cel puțin în situațiile în care suntem în duși buni, ca să spun așa, noi cumva știm cum să găsim o modalitate în care să evităm sau să nu escaladăm anumite discuții.
Vocea Basarabiei: Adică sunt încă zone periculoase și explozibile?
Nicolae Cușchevici: Da, evident, mai ales dacă te scoli cu piciorul stâng într-o dimineață.
Vocea Basarabiei: Hai să intru eu în una…
Polina Cupcea: Dar faza cu ciorapii am depășit-o, dl Botnaru.
Vocea Basarabiei: Ciorapii lăsați peste tot?
Polina Cupcea: Da, am depășit-o.
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Uite, pe d-ta o să te întreb, ca să testez dacă vă știți bine, de ochii unui spectacol. De ce e stilul acesta cu cap de mort și tatuaje sperietoare? De ce Nicu adoptă stilul ăsta, poți să-mi spui, ca un reportaj jurnalistic, o descriere lirică a unui personaj care se numește Cușchevici?
Polina Cupcea: Din câte am înțeles eu, în copilăria lui, în adolescență chiar asculta un fel de muzică rock blatnaia, nu prea țin minte…
Vocea Basarabiei: Genul exact?
Polina Cupcea: Nu, era rock, dar nu țin minte cine cânta. Și știu că îl inspirase foarte mult stilul acesta, da, rockul rusesc era mai mult și am impresia că de acolo i se trage, așa bănuiesc eu. (Bun test.) Cel puțin, pasiunea pentru rock e de acolo. Unele tatuaje au diferite conotații, aici are un tatuaj pe care îl am și eu și dacă unești mâinile… Ei, romantică de tatuaje cu schelete, dl Botnaru.
Vocea Basarabiei: Capul de mort cu pălărie, cu joben, așa e?
Polina Cupcea: Da, dar la mine e cu fundiță.
Nicolae Cușchevici: Acesta are papion, adică nu-i doar…
Polina Cupcea: Adică are mai multe, are inclusiv un tatuaj Mara, care e scris în stilul natalica, acestea-s inițialele…
Vocea Basarabiei: Mara e numele fetei voastre?
Nicolae Cușchevici: Da.
Polina Cupcea: Și aici e un…
Nicolae Cușchevici: …acesta-i fontul pe care-i scris logotipul „Metallica”.
Polina Cupcea: Și aici e un munte, unde noi… am conceput-o pe Mara, la poalele unui munte. (Râde.)
Vocea Basarabiei: Ia ce momente frumoase!
Polina Cupcea: El și-a tatuat insula asta unde noi am fost, e o întreagă poveste.
Vocea Basarabiei: Acesta-i un legământ? Acum îl întreb pe dl Cușchevici, Doamne ferește să ajungi să nu-ți mai placă soția și Mara…
Polina Cupcea: Partea bună e că nu și-a tatuat Polina…
Nicolae Cușchevici: Nu-mi aduc aminte cum a apărut ideea tatuajului, pentru mine el de fapt are trei conotații odată și ele merg două pe același nivel – asta-i mama și Mara sau Mara și mama, nu contează în ce ordine le pun, iar fontul acesta care-i din logotipul „Metallica”, pentru că e unica trupă pe care o mai ascult de pe la 13 ani, întrucât restul cumva au cam căzut, în special, acestea rusești cam toate au căzut, nu prea ascult acum nimic rusesc.
Vocea Basarabiei: Acum testul tot despre tatuaj – de ce Polina are rândunele tatuate?
Nicolae Cușchevici: Rândunele?… Pentru că ea așa și-a autoidentificat libertatea sau probabil a vrut să-și întipărească libertatea așa cum o vede ea.
Vocea Basarabiei: Așa, dar rândunica de fapt e pasăre casnică, își face cuibul, e fidelă, vine tot la același loc. Așa-i Polina?
Nicolae Cușchevici: Da, în mare parte, da. E și călătoare în același timp…
Vocea Basarabiei: Dar jurnalistic voi vă asemănați? Eu am pornit de la o ipoteză că sunteți la poluri diferite, în ce măsură vă apropiați în conceptul vostru jurnalistic și ce vă desparte?
Nicolae Cușchevici: Nu știu, conceptual probabil că total, cred că ne suprapunem plus/minus 30-40 la sută, pentru că Polina totuși are slăbiciune pentru partea asta, pentru istorii umane, iar slăbiciunea mea îi mai mult pe analiză, pe date. Aici e slăbiciunea mea, adică eu dacă n-am 30 de documente în față, cumva parcă nu-mi ajunge ceva.
Vocea Basarabiei: Deci, tu ești RISE Moldova, hai să spunem așa, genul de jurnalism, de umblat la rufele murdare ale coțcarilor?
Nicolae Cușchevici: Da, se poate și așa de spus. În general, eu am slăbiciunea pentru date, date statistice și tot ce ține de ele.
Vocea Basarabiei: Așa. Și acum vă întreb pe rând: credeți că aduce mai mult randament genul acesta de jurnalism, să scoatem corupții la lumină sau genul acesta de investiții în istorii umane care în timp, în 170 de ani sau minim 40 de ani umblat prin pustiu să schimbe mentalul colectiv? Pe rând, vă rog să-mi spuneți care credeți că e mai eficient, mai ales într-o țară de tranziție.
Polina Cupcea: Eu cred că sunt eficiente ambele și desigur că eu am să trag la turta mea și la istoriile mele umane, pentru că…
Vocea Basarabiei: Să-mi dai și dovezi…
Polina Cupcea: …ceea ce facem la „Oameni și Kilometri” este unic și noi încercăm prin istoriile acestea umane să arătăm acolo unde nu funcționează legile, unde nu funcționează reformele, anume pe categoria aceasta de populație, cea mai uitată și cea mai delăsată sau cea mai… are un cuvânt mai dur în engleză, adică pentru mine e și/și, deși câteodată…
Vocea Basarabiei: Stai, stai, să rămânem aici. Și ce vrei de la jurnalismul ăsta – să ne spui nouă că statul este bicisnic și a abandonat oamenii aceștia sau să-i și mobilizezi pe oamenii aceștia și să le spui: „Statul ăsta n-o să ajungă la voi în vecii vecilor, mobilizați-vă, construiți-vă viața!”? Ce vrei să le spui?
Polina Cupcea: Cred că-s mai mult pentru prima, oamenii trebuie ei singuri să ajungă la ideea că statul nu ne ajută sau ne ajută, în ce măsură ne ajută și ce trebuie ei să facă mai departe, dar eu pornesc de la care-i rolul unui jurnalist. El trebuie să informeze, mai are și alte linii, dar cumva esențialul în meseria mea e să informez, și să informez anume acolo unde e putred. Și cred că asta îmi reușește la „Oameni și Kilometri”, dar deja ca să educ sau să…, nu știu dacă mă regăsesc.
Vocea Basarabiei: Dar involuntar tu educi, când te duci la niște oameni necăjiți și spui: „ăștia n-au măcar de foc”, d-ta generezi o empatie, teoretic măcar?
Polina Cupcea: Da!
Vocea Basarabiei: Cineva se gândește: măi, hai să le pun niște bani acolo.
Polina Cupcea: Și este foarte multă lume care se adună în jurul lor.
Vocea Basarabiei: Deci, oricum educi, chiar dacă nu-ți propui?
Polina Cupcea: Da, dar nu-i educație de asta, așa, cu…
Vocea Basarabiei: Ca la școală. Înțeleg, cu rigluța…
Polina Cupcea: Cu rigluța, da…
Vocea Basarabiei: În zona asta să rămânem și o să te întreb, și am să te zădăresc în mod intenționat, că acesta e rolul meu, să te provoc, nu cumva genul acesta de atitudine față de oamenii care nu au reușit perpetuează o atitudine paternalistă, de asta că statul trebuie să ne dea și noi suntem așa de necăjiți și vă rog frumos, și nu mai putem, în timp ce oamenii aceștia au născut copii, cred că ei îs obligați, întâi de toate, chiar prin lege să aibă grijă de ei, că statul acesta trebuie să facă drumuri și nu să aibă grijă de grădina care nici măcar nu-i prășită și casa nevăruită și dumneata iată perpetuezi cumva așa un fel de dependență de selsoviet, de stat, de primar?
Polina Cupcea: În opinia mea sunt diferite, sărăcia e pe niveluri. Din ce am observat eu în 11 ani de jurnalism, ea e pe niveluri și noi ne axăm, în general, pe categoria care ei îs practic pierduți, oamenii aceștia. Eu deseori mă întreb ce ar trebui să facă statul ca ei să iasă din cloaca în care au nimerit. Sunt și alte categorii de oameni, dar aceștia se descurcă, un minim, dar ei înțeleg că trebuie să-și facă singuri sau că trebuie să nu vină nimeni să-i prășească în grădină, dar sunt o categorie de oameni în care eu câteodată din curiozitate deja, uite, până unde trebuie să ajungă sau ce trebuie să li se întâmple ca ei să… Dar pe de altă parte, iarăși mă întorc tot la categoria asta de populație, ei îs atât de, nu că uitați, dar ei îs atât de săraci, eu nu știu cum ei ar trebui, adică nu știu ce ar trebui să se întâmple ca ei să iasă din sărăcia asta.
Vocea Basarabiei: Și o cucoană de aceasta de la oraș, care și-a cumpărat BMW, să zică: „Și el încă și mai face copii, îi sărac și mai face o droaie de copii, și după asta cere de la mine să-i dau indemnizații”.
Polina Cupcea: Ei ca atare nu cer nimic, chiar acum am un subiect despre mortalitatea maternă.
Vocea Basarabiei: Am înțeles, dar cum îi răspunzi acestei cucoane, iată care ea, uite…
Polina Cupcea: D-apoi ea nu e obligată, ea are viața ei cu BMW-ul ei și cu botoxul ei, să fie fericită, astea sunt valorile ei, ea se simte OK cu ele.
Vocea Basarabiei: Deci, nota de plată pentru stat o prezinți?
Polina Cupcea: Eu pentru stat aș vrea să fie cumva mai hotărâți cu categoria asta de populație, ceva ei trebuie să gândească. Ce anume? Eu nu sunt în scaunele lor și nu stau în fotoliile lor, dar pentru categoria asta de populație ceva trebuie să gândească, pentru că sunt anumiți indicatori și mai dur fie spus, uite, categoria asta de populație trage toți indicatorii în jos și oricât de mult, nu știu, de schimbat inclusiv mentalitatea autorităților locale poate, aici ar trebui să lucreze, nu-i neapărat să vină, nu știu, prim-ministrul de la Chișinău și să ia sapa în mână și să-i prășească lui Catea de la Cucioaia. Dar poate autoritățile locale ceva mai mult să facă? Nu că să facă pentru dânșii, să se ducă să-i facă ordine în casă, dar cumva de gândit, poate de schimbat totuși niște sau ceva undeva este unde nu funcționează. Uite, deja vă spun, îs de 11 ani, în care unii așa și se, poate categoria asta, poate sunt unii oameni care nu au salvare, dar din moment ce nu mai au salvare ceva, adică undeva, vă spun, anume categoria asta-i cea care…
Vocea Basarabiei: Am să revin la Polina, cum își protejează psihicul de contactul acesta timp de 11 ani. Și mă duc la Cușchevici să-l întreb: care-i rădăcina coțcăriilor, că sunt 30 de ani de-amu, ca și cum ar fi trebuit să moară generația celor care de la ruși, de la sovietici s-au învățat să fure și să trăiască în sânul lui Dumnezeu și acum ar trebui să termine, a apărut deja generație care nu are nimic cu coțcarii sovietici și fură în mod independent și republican? De unde s-au luat oamenii aceștia despre care voi scrieți și nicidecum nu-i puteți da cu dust?
Nicolae Cușchevici: De unde? Tot noi i-am creat, tot noi le-am dat voie să devină cine au devenit, că ei, nu știu, nu-i așa că s-a născut sau știe de la maternitate că el o să crească mare și o să fure un miliard. Nu există! Înseamnă că cineva pe parcurs l-a ajutat, i-a dat voie, i-a permis, el a știut probabil sau cel puțin unii știu că există șanse mari să scape, chiar dacă e fărădelege.
Vocea Basarabiei: Inclusiv cetățeanul care bagă 100 de dolari unui vameș ca să treacă cu o mașinuță?
Nicolae Cușchevici: Inclusiv el.
Vocea Basarabiei: Și cum crezi, în jurnalismul vostru de investigație voi aveți sarcina eventual să-i spuneți și cetățeanului: „Când dai mită de 100 de dolari ca să-ți câștigi tu un privilegiu, tu, de fapt, crești un monstru, nu știu, ca Putin?” Ai așa o sarcină sau nu?
Nicolae Cușchevici: Indirect, da, indirect. Eu de ce spun indirect? Pentru că, din punctul meu de vedere, asta ar trebui să facă inclusiv autoritățile, eventual, nu știu, poate unele organizații civile…
Vocea Basarabiei: Și voi ce să faceți, doar să faceți lista de coțcari?
Nicolae Cușchevici: Noi să informăm, să arătăm, adică cumva ceea ce ar fi un echivalent în română la accountability.
Polina Cupcea: Contabilizăm?
Vocea Basarabiei: Randament…
Nicolae Cușchevici: Nu, pentru că în momentul în care un caz devine public, e mai greu să-l acoperi sau să mușamalizezi un dosar, de aceea, cel puțin în ultimul timp și mai ales de când este online-ul, una-două când cineva are dubii că ceva ar putea să se întâmple pe cazul lui, el face asta public, nu știu, pe rețelele sociale și chestii de genul acesta.
Vocea Basarabiei: Ne ducem des la randament, pentru că cu Polina ne-am lămurit. Ea face și educație, și tot ce vrea ea să obțină, fără ca să fie obținut deocamdată, a recunoscut ea în fața clasei, dar voi cu jurnalismul de investigație, cum crezi, în mare, ce ați obținut? Dacă măcar cetățenii sunt nerăbdători să-i vadă pe coțcari sau judecătorii au devenit mai judecători, putem avea 2-3 criterii de randament al muncii de jurnalism de investigație?
Nicolae Cușchevici: Vedeți că e foarte dificil acum să spunem că, uite, asta s-a schimbat datorită nouă sau celălalt lucru s-a schimbat datorită nouă. Noi cumva, ca jurnaliști, întotdeauna avem slăbiciunea asta, i-aș spune, că în momentul în care publici un material tu aștepți să apară foarte multe reacții, cineva eventual să fie demis sau poate chiar să fie intentat un dosar penal, dar asta pentru mine cumva e o tentație așa, mai mult profesională, pentru mine mai mult este și un fel de slăbiciune, pentru că mie îmi pare varianta mult mai faină în momentul în care tu cu un material reușești să schimbi percepția la 50 de oameni sau la 100 de oameni, sau la 1.000 și persoanele respective pe viitor nu o să mai perceapă anumite lucruri sau anumite situații în felul în care le-au perceput până atunci. Și aceste 50 de persoane la un moment dat pot să devină un tăvălug…
Vocea Basarabiei: Dă un exemplu, te rog. Slava Domnului, voi aveți cazuri sunătoare și personaje avem câte vrei.
Nicolae Cușchevici: Iarăși, eu nu pot să dau exemple de alții, pentru că eu nu știu dacă așa s-a întâmplat, eu asta spun cum îmi place mie să cred. Eu pot să spun personal despre mine, că nu vreau să dau date exacte, dar la una dintre ultimele noastre alegeri, eu, dacă sincer, eram programat să nu merg. Da, recunosc cu mâna pe inimă și nu mi-e rușine, eu eram programat să nu merg și după ce la noi la RISE a apărut un material eu am mers, pentru că eu cumva știam că situația legată de anumite chestii era cum era, dar cumva nu credeam că era chiar atât de gravă. Și în momentul în care au apărut materialele am spus OK… Știți cum se spune? M-am săturat să aleg între două mere stricate și am spus: OK, hai să fac de-amu alegerea, din două rele să-l aleg pe cel care cred eu că e mai puțin rău. Asta mi s-a întâmplat mie personal.
Vocea Basarabiei: Dar faptul că după articolele voastre cineva a deschis niște dosare sau, de exemplu, marii coțcari au ajuns pe liste negre și sancționați pe plan internațional, asta vă motivează, asta consideri un rezultat?
Nicolae Cușchevici: Da, evident! Da, astea-s unele dintre puținele, probabil, plăceri pe care le avem și noi așa, la modul real și practic, iată că atunci când vezi rezultatul, pentru că foarte multe totuși materiale cumva rămân, așa, aparent, adică în aparență nu se întâmplă absolut nimic și lucrurile continuă mai departe, chiar dacă de mai multe ori sunt semnale că la un alt nivel totuși lucrurile se mișcă, acolo mai sunt anumite mișcări.
Vocea Basarabiei: Acum îți dai seama, cine se uită la emisiunea asta – hai întreabă odată despre riscuri, pentru că vă luați de piept cu niște personaje care au bani ca să năimească niște killeri sau să vă facă rău, cu 10.000 de dolari îmi închipui că poți să-i tragi o mamă de bătaie lui Cușchevici, să-l liniștești. Cât e de riscant sau cum luați măsuri de precauție ca să nu intrați în zona asta a pericolului real, fizic?
Nicolae Cușchevici: Noi nu am avut situații din acestea, ca să spun, la limită sau extreme, dar ca în orice redacție avem cumva niște pași elementari, hai să le spunem așa, pe care îi întreprindem atunci când suntem în anumite situații potențial periculoase. Și atunci sunt diferite, inclusiv recomandări, unde mergi, când mergi, cu cine mergi, la ce oră, lași date de contact, cu cine te întâlnești, eventual mai merge cineva cu tine, care de fapt nu e lângă tine, dar e undeva prin preajmă sau poate chiar să te monitorizeze, să te filmeze de la distanță. Adică mai sunt niște măsuri din acestea care atunci când noi avem situații și ne gândim că ar putea ceva să apară, să escaladeze situația și atunci…
Vocea Basarabiei: Dar anonimatul vă salvează? Eu înțeleg că articolele nu sunt semnate sută la sută, nu dezvăluiți cine a făcut rost de informația despre vilele lui Plahotniuc de la Geneva, ca el să nu fie supărat pe un om anume.
Nicolae Cușchevici: Nu, pe ele chiar noi le-am găsit… Nu sursele, nu, n-am avut situații de genul acesta.
Vocea Basarabiei: Dar Plahotniuc, apropo, ați avut ocazia să vă dea din deget cumva?
Nicolae Cușchevici: Eu personal nu știu de așa situații, adică noi nu am avut așa ceva, la nivel de discuții cel puțin, unicul lucru ce-l ține minte, era perioada aceea când el era încă pe cal alb, erau multe așa-numite atacuri DDoS asupra site-ului.
Vocea Basarabiei: Atacuri electronice adică, da?
Nicolae Cușchevici: Da, atacuri electronice asupra site-ului. (…)
