Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a pierdut deja războiul în Ucraina. O spune omologul său american Joe Biden, afirmând că se aşteaptă ca Moscova să fie împinsă la negocieri de contraofensiva ucraineană, relatează AFP, citată de presa română.
”Ar putea să încheie războiul mâine, nu trebuie decât să spună: Mă opresc. Nu există nicio posibilitate pentru el să câştige războiul în Ucraina. A pierdut deja”, a declarat preşedintele american în cadrul vizitei în Finlanda, organizată după Summitul de la Vilnius.
În pofida progreselor reduse ale contraofensivei ucrainene pe front, preşedintele american s-a declarat convins că aceasta va duce la o cerere de negociere din partea Moscovei.
”Sper, este aşteptarea mea, că Ucraina va face progrese semnificative în ofensiva sa şi asta va duce la o reglementare negociată într-un moment sau altul”, a declarat liderul american.