VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Putin va întreprinde o vizită în Turcia: Anunțul lui Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că face presiuni asupra Rusiei pentru a prelungi cu cel puţin trei luni acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră şi a anunţat o vizită a preşedintelui Vladimir Putin în luna august, transmite Reuters.

Erdogan a vorbit la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după ce s-au întâlnit la Istanbul pentru a discuta soarta acestui acord negociat anul trecut de Turcia şi ONU, care permite exportul în siguranţă a cerealelor din porturile ucrainene de la Marea Neagră, în ciuda războiului.

Erdogan a declarat că se lucrează la prelungirea acordului, care expiră la 17 iulie, pentru perioade mai lungi după această dată. Acordul va fi unul dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii sale cu Putin care va veni în luna viitoare în Turcia, a menţionat Erdogan.

„Speranţa noastră este ca acesta să fie prelungit cel puţin o dată la trei luni, nu la două luni. Vom face un efort în acest sens şi vom încerca să mărim durata acestuia la doi ani”, a declarat liderul turc la conferinţa de presă comună cu Zelenski.

Rusia, nemulţumită că nu sunt puse în aplicare prevederi care o privesc direct din acordului privind cerealele, a ameninţat că nu va permite o nouă prelungire a acestuia dincolo de 17 iulie.

Preşedintele ucrainean a venit vineri în Turcia după deplasări în Bulgaria, Republica Cehă şi Slovacia. El a efectuat un mini-turneu în aceste capitale ale unor ţări mermbre NATO cu scopul de a le încuraja să ia măsuri concrete la summitul de săptămâna viitoare pentru a acorda Kievului statutul de membru al alianţei, pe care Erdogan a spus că Ucraina îl merită.

Erdogan şi Zelenski au discutat, de asemenea, despre o altă chestiune cheie pentru viitoarele convorbiri ale lui Erdogan cu Putin – problema schimburilor de prizonieri, despre care liderul ucrainean a spus că a fost primul subiect de pe agendă. „Sper că vom obţine în curând un rezultat”, a spus, la rândul său, Erdogan.

Zelenski a menţionat că va aştepta rezultatul pentru a comenta, dar a precizat că discuţia a intrat în detalii privind întoarcerea tuturor prizonierilor, inclusiv a copiilor deportaţi în Rusia şi a altor grupuri.

„Lucrăm la întoarcerea prizonierilor noştri, a prizonierilor politici, a tătarilor din Crimeea”, a declarat el, referindu-se la membrii comunităţii musulmane din Ucraina din peninsula anexată de Rusia în 2014.

„Partenerii noştri au toate listele. Lucrăm cu adevărat la acest lucru”, a asigurat Zelenski. Erdogan a declarat că această problemă ar putea fi abordată şi în contactele sale cu liderul rus înainte de vizita acestuia, potrivit digi24.ro.

„Dacă vom purta nişte convorbiri telefonice înainte de aceasta, vom discuta şi despre asta”, a promis el. Kremlinul a declarat că va urmări cu atenţie discuţiile, afirmând că Putin a apreciat foarte mult medierea lui Erdogan în încercarea de a rezolva conflictul din Ucraina.

„În ceea ce priveşte viitoarele contacte dintre Putin şi Erdogan, nu le excludem în viitorul apropiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, înainte de discuţiile de la Istanbul dintre Erdogan şi Zelenski. Turcia, membră NATO, a reuşit să păstreze relaţii cordiale atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina în cele 16 luni de război, iar anul trecut a ajutat la intermedierea schimburilor de prizonieri. Turcia nu s-a alăturat aliaţilor săi occidentali în ceea ce priveşte impunerea de sancţiuni economice Rusiei, dar a furnizat, de asemenea, arme Ucrainei şi a cerut ca suveranitatea acesteia să fie respectată.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.