Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare de Cod galben de instabilitate atmosferică. Codul galben este valabil pe parcursul zilei de astăzi, 2 iunie, începând cu ora 15.00 și până la ora 23:00.
Potrivit meteorologilor, pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și vijelie în rafale de până la 15-18m/s.
În cazul Codului galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, iar fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.