Primăria Capitalei acuză autoritățile centrale că tărăgănează procesul de găsire a unei soluții pentru caldarâmul descoperit pe strada 31 august 1989 din Capitală încă la începutul lunii martie. Municipalitatea, care este gata să susțină și crearea unui spațiu pietonal pe arteră, precizează că a trimis Ministerului Culturii un demers încă acum două săptămâni cu privire la convocarea unei ședințe unde să fie abordat subiectul, însă nu a primit niciun răspuns.
”Autoritățile, cu regret, sunt pasive și uneori nici nu dau atenție solicitărilor noastre. Solicităm autorităților să fie receptive. În acea solicitare am reiterat că în zonă avem instituții de stat, de cultură. Considerăm că ar urma să fie acordată o atenție cuvenită pentru a continua realizarea proiectului”, a declarat șeful Direcției Mobilitate Urbană a Capitalei, Vitalie Mihalache, în cadrul ședinței de azi a Primăriei.
Amintim, printre soluția discutată cel mai mult până acum în spațiul public este ca porțiunea străzii 31 august, între Pușkin și Bănulescu Bodoni, să fie separată în două segmente. Unul dedicat transportului public, iar celălalt pentru pietoni cu reabilitarea caldarâmului descoperit.
Acum o lună, Ministerul Culturii a venit cu o primă reacție și a declarat că, în urma discuțiilor cu experți, a agreat propunerea de a transforma zona în una pietonală. Totodată, atunci, instituția a acuzat Primăria Chișinău că a inițiat lucrările de reabilitare a străzii 31 august 1989, în zona istorică, fără a avea avizele necesare ale Consiliului Național al Monumentelor Istorice și ale Agenției Naționale de Arheologie.