Începând de azi, 19 mai 2023, Poșta Moldovei sistează recepționarea tuturor trimiterilor poștale spre Federația Rusă.
„Stimați Clienți, începând cu data de 19 mai 2023, se sistează temporar recepționarea tuturor trimiterilor poștale (EMS, poșta de scrisori, colete) spre Federația Rusă, din imposibilitatea expedierii poștei către această destinație. Prin urmare, depunem efort maxim întru identificarea soluțiilor în termeni cât mai restrânși pentru a relua procesul de recepționare și expediere a trimiterilor poștale către Federația Rusă”, se arată în comunicatul remis.
Reamintim că la începutul lunii martie, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a anunțat că Republica Moldova se va alinia la sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei.