VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Al doilea atac armat în Serbia, în două zile. Cel puțin opt persoane au fost ucise și 13 rănite

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi 13 rănite într-un atac armat în Serbia, la aproximativ 60 de kilometri sud de Begrad, la doar o zi de la atacul armat de la şcoala din capitală în urma căruia au murit nouă persoane, potrivit The Guardian.

Atacul a avut loc joi seara în mai multe sate de lângă orasul Mladenovac, la 60 km, la sud de Belgrad. Un bărbat de 21 de ani a deschis focul cu o mitralieră, dintr-o mașină aflată în mișcare, succesiv, în trei localități diferite. Șapte dintre răniți sunt în stare critică.

Poliția a înconjurat o pădure în care se presupune că se ascunde atacatorul, iar zona este survolată de elicoptere și drone.

Miercuri, un elev de 13 ani a împușcat opt colegi și un agent de securitate, într-o școală primară din Belgrad, iar Serbia se află acum în trei zile de doliu național.

Cel de-al doilea atac armat a avut loc în timp ce Serbia se pregăteşte pentru trei zile de doliu naţional, începând de vineri dimineaţă. Joi, mii de persoane s-au adunat pentru a depune flori, a aprinde lumânări şi a lăsa jucării în faţa şcolii, pentru a comemora victimele atacului de miercuri.

The Guardian observă că tragedia de miercuri a stârnit și o dezbatere despre starea generală a națiunii sârbe, după decenii de crize și conflicte ale căror consecințe au creat o stare de insecuritate și instabilitate permanentă, alături de diviziuni politice profunde.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.