Vocea Basarabiei: În cele ce urmează vom vorbi despre credință și pocăință. Astăzi îl avem invitat pe preotul Viorel Cojocaru, care este slujitor al Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și al Bisericii „Inimii Tăcute” pentru creștinii cu deficiențe de auz și vorbire, a învățat limbajul semnelor peste Prut, în România, și este singurul preot care îl posedă. Hristos a înviat și bine ați venit!
Viorel Cojocaru: Adevărat a înviat! Bine ne-am regăsit!
Vocea Basarabiei: Ați rămas singurul preot din Republica Moldova care oficiați slujbele în limbajul mimico-gestual?
Viorel Cojocaru: Nu-mi doresc, dar, deocamdată, da.
Vocea Basarabiei: Sunt două biserici sau e o biserică?
Viorel Cojocaru: Este o biserică separată de auzitori, dar este în aceeași instituție, în același imobil, în același locaș facem activitățile.
Vocea Basarabiei: Preotul Viorel Cojocaru este doctor în bioetică, lector universitar, care a studiat mulți ani destinul bisericii din Basarabia în prima jumătate a secolului XX, a absolvit Academia de Teologie din Chișinău, ulterior, încă două facultăți în România, a făcut masteratul și teza de doctor în filosofie. Religia și filosofia se completează?
Viorel Cojocaru: Se ajută reciproc, pentru că și teologia are un concept filosofic, comparativ cu cel practic, dar însuși aspectul acesta de etică și bioetică anume este aspectul acesta practic al filosofiei, ceea ce m-a instigat mult la cercetare. Și apoi am încercat să combin cercetarea, or teza mea de doctor în filosofie este anume specimenul etică și bioetică, este iarăși un aspect spiritual, pentru că se numește „Consilierea spirituală a deținutului în reperele bioetice, teoretice și practice”.
Vocea Basarabiei: Dar, în general, e religie și după asta filosofie sau e filosofie și după asta religie, ca să înțeleg?
Viorel Cojocaru: Dacă vorbim din punct de vedere ontologic, desigur că întâi e religia, că întâi a fost creat omul și apoi…
Vocea Basarabiei: Mulțumim pentru aceste precizări. De câte ori trebuie să mergi la biserică ca să fii sigur că te mântuiești? Pe pagina dvs. de Facebook ați pus un motto: „Fă ce dorești, dar nu uita să te mântuiești”. Ce este mântuirea?
Viorel Cojocaru: Deci, până la urmă, haideți să vedem, întrebarea e foarte interesantă – de câte ori trebuie să mergi la biserică? Eu mă gândesc că doar creștinismul și ortodoxia propun ceva deosebit lumii acesteia, pentru că te poți mântui în ultima clipă. Și aici îl avem exemplu pe tâlharul de pe cruce. De câte ori l-a văzut tâlharul de pe cruce, de câte ori l-a auzit tâlharul de pe cruce pe Iisus? În final l-a auzit. Deci, uitați-vă cât e de important finalul. Dar eu am pus acest motto de ce? Pentru că astăzi trăim într-o epocă abundent-consumistă, într-o epocă preponderent materialistă și acum abia aștept, cu nerăbdare aștept să treacă această perioadă a Paștelui Blajinilor, pentru că acesta mă sufocă din punct de vedere tradițional-abuziv, pentru că noi facem orice dorim, noi facem orice, dar uităm de mântuire. Mântuirea ce înseamnă? Mântuirea înseamnă a gândi, a te raporta mereu la Dumnezeu. Și lucrul acesta îl vorbește foarte explicit, în aspect practic îl vorbește cunoscutul profesor Dumitru Bordianu, care a făcut 16 ani de pușcărie comunistă, fiind profesor. Și în „Mlaștina disperării”, cartea Domniei Sale, el zice că „dacă eram în penitenciar, în penitenciarul Aiud, unde era foarte greu și dacă nu mă raportam la Dumnezeu, nu rezistam”.
Vocea Basarabiei: Dar câtă lume se raportează la Dumnezeu, pentru că încet-încet încrederea în biserică a început să se diminueze, în sondajele de opinie biserica era instituția care se bucura de multă și foarte multă încredere în Republica Moldova, ca după asta să ia locul primăria, armata, cum se explică?
Viorel Cojocaru: Toți se raportează la Dumnezeu, pentru că imediat ce apare o problemă, un necaz, imediat: „Of, Doamne, unde ești?” Și aici mă doare. De ce zic: „Nu uita să te mântuiești?” Adică nu uita că deasupra ta este cineva care te iubește și pe drept cuvânt spun lucrul acesta, poate nu înțeles de toți, poți fi boicotat de părinți, uneori ne iubește și simt că ne iubește mai mult decât ne iubesc părinții pe noi Dumnezeu, atât de mult a făcut Dumnezeu pentru noi. Și eu mereu mă raportez la ideea aceasta, nu mi-i frică de moarte, nu mi-i frică că păcătuiesc, știe și Hristos că păcătuiesc, nu putem fără păcat, mi-i frică de altceva, mi-i frică că o să-mi arate Dumnezeu și o să-mi spună: „De ce ai făcut așa? Cum ai răspuns iubirii mele?” Aici mi-i frica mea, dar, de fapt, a răspunde iubirii lui Hristos înseamnă a te raporta direct la efectul și la faima mântuirii, și la acest atribut al individului uman de a se mântui.
Vocea Basarabiei: Adică?
Viorel Cojocaru: Păi cum? N-avem treabă cu Dumnezeu. Uitați-vă, iaca am mers la biserică de Paști, preotul așa, da, așa. De exemplu, anul trecut am stat până la final, până când a venit ultimul credincios la biserică la sfințit pasca. Era ora 8 și ceva dimineața, eu n-am dormit multe-multe ore, văd că vin doi tineri foarte fericiți. I-am lăudat, i-am felicitat și le-am spus așa, nu ca dojană, dar le-am explicat: „Măi fraților, de ce n-ați venit până acum?” – „Păi am adormit, nu știu ce”. Și dânsul îi spune tinerei: „Ai văzut? Popa era beat”. Înțelegeți?
Vocea Basarabiei: O să vorbim și despre fața bisericească și rolul ei în societate.
Viorel Cojocaru: Dar pe mine asta mă doare, pentru că n-au realizat că preotul acesta îi de cu seară aici, a slujit toată noaptea, a stat în picioare, a întâmpinat atâta lume, a vorbit, a stat în fața la atâta lume, toate astea te consumă. Și-i trecut de ora 8… De ce vorbesc despre lucrul acesta? Pentru că imediat spui că popa-i beat și credința asta are ceva dubii, pe de altă parte, apare ceva – se simte rău mama, tata, unde fugi? La biserică: „Părinte, te rog frumos…” Am avut multe cazuri – „nu cred în Dumnezeu, dar te rog frumos, ajută-mă, te rog frumos să facem ceva”. Și atunci, ce faci? – „Stai un pic, că îl aveam pe Dumnezeu, unde l-am pus? Nu, îi în buzunarul ăsta. Doamne, n-am uitat, vezi, te-am ținut lângă mine”. Da, dar n-a fost aici (în inimă), a fost în buzunar, nu aici. Dumnezeu aici vrea să fie, aici e locașul lui, nu în buzunar.
Vocea Basarabiei: Părinte Viorel, totuși vreau să ne explicați – de ce încet-încet s-a diminuat această încredere, e în descreștere această încredere a enoriașilor, a cetățenilor în biserică? Pentru că trebuie să vedem și unde e vulnerabilitatea, unde s-a rupt firul acesta al cetățeanului cu Dumnezeu?
Viorel Cojocaru: Noi trăim practic consecința ateismului abuziv.
Vocea Basarabiei: Dar pe timpul când se vorbea atât de mult despre ateism, se consideră că lumea era mult mai credincioasă.
Viorel Cojocaru: Că de ce au apărut atâtea erezii în perioada bizantină, chiar dacă era un proces de formare a credinței cumva sau de cristalizare a dogmelor? Oricum au fost probleme. Și în condiția aceasta, un aspect foarte interesant este că omul uită de acel mesaj pe care l-a zis Hristos apostolilor, când i-a avertizat și le-a zis: „Să nu credeți că o să vă primească lumea, pentru că nu m-a primit pe mine, așa și pe voi nu vă va primi, pentru că dacă voi ați fi din lume, v-ar primi lumea, dar voi nu sunteți, pentru că eu v-am ales pe voi să fiți din lume”. Deci, uitați-vă, creștinismul vine cumva să scoată omul din lumea lui, din mediul lui. Și eu am văzut nu doar o dată ce înseamnă scoaterea, că nu înțelegeam ce înseamnă, ce zice Hristos, ce ar însemna. Și am văzut ce înseamnă să-l scoți pe om din mediul păcătos și să-l aduci într-un mediu normal.
Vocea Basarabiei: Și cum se scoate?
Viorel Cojocaru: E ceva deosebit. Pentru că, în primul rând, tu îi arăți omului și el trebuie să conștientizeze că veșnicia, astăzi toți căutăm spre veșnicie, să trăim mult, să arătăm bine până la bătrânețe, să fim megafericiți continuu.
Vocea Basarabiei: Parcă ar fi o dorință firească…
Viorel Cojocaru: Ar fi o dorință firească, dar uităm că lucrul acesta nu ține de noi, nu ține de trupul nostru, pentru că imediat ce ajungem la prima rudă sau primul apropiat pe care îl vedem în mormânt se șterge absolut tot ce ne-am pus noi, toate planurile noastre de viitor se șterg, pentru că vedem ce-i acolo, dar aceasta este o realitate. Și atunci, ce vine biserica și spune? – „Oameni buni, nu vă panicați, nu încercați să fiți în depresie, pentru că nu trupul este veșnic, sufletul este veșnic, luați și vă axați și pe partea spirituală”. Și atunci când omului îi dai, îi spui: „Bun, eu înțeleg lucrul acesta, dar fii atent, partea spirituală este dominantă în viața omului, pentru că aceasta este veșnicia, aici este suflarea lui Dumnezeu în om”.
Vocea Basarabiei: Eu știu că nu e bine să vorbești despre fețele bisericești, pentru că îți iei păcate, dar ce aud eu, inclusiv de la generația tânără? Că merg în biserici și că în unele găsesc preoți în ochii cărora citești multă inteligență și ai vrea să stai să asculți despre ceea ce spune preotul în biserică, dar sunt și preoți care nu mai sunt modele, pentru că și unii din preoți arată că contează foarte mult bogăția, inclusiv prin acea biserică, care e construită, cred unii, exagerat de luxos un locaș sfânt să fie doar aurit și argintat și nu știu ce acolo. Dar asta el decide, parohul bisericii, cum trebuie să arate instituția aceasta, dar îi aud pe tineri că mai degrabă ar merge la o biserică săracă decât la o biserică bogată.
Viorel Cojocaru: Ce înseamnă biserică săracă și ce înseamnă biserică bogată? Trebuie să conștientizăm că biserica nu-i condusă tot timpul de paroh. Biserica, ca instituție vorbim, are drept concept de conducere colegialitatea, sinodalitatea, nu-i parohul, parohul e doar cel care răspunde, biserica nu este a preotului, biserica are un Consiliu parohial la care se raportează. Noi avem și la biserica surzilor, și la biserica auzitorilor Consiliu parohial, care se adună de 3-4 ori pe an, pune problemele care există în biserică, implicăm oameni credincioși să rezolve diverse probleme și dacă vrea Consiliul parohial să ne dea un potir de argint sau de aur, biserica nu-l poate refuza.
Vocea Basarabiei: Așa e și cu doctorul spiritual, preotul, da?
Viorel Cojocaru: Cu atât mai mult, în biserică îmi caut preotul care îmi place mie. De aceea unuia poate să-i placă preotul cutare care nu vă place, altuia îi place cutare, deci, noi nu știm Dumnezeu cui și ce i-a pus în gând să vorbească. Cum spunea părintele Cleopa la credincioși: „Atunci când mergeți pe drum și vedeți un preot în stare de ebrietate, tăvălindu-se în glod, să-i pupați mâna, că acolo este harul lui Dumnezeu, chiar dacă se tăvălește în glod”. Nici eu n-am știut, că nu vin din familie de preoți, n-am știut ce înseamnă a fi preot și prin ce ispite trece o familie de preot, n-am știut prin ce ispite trec copiii de preoți. Sunt chestii, pentru că „a, băiatul lui popa, fata lui popa”, pe de o parte, pe de altă parte, iertați-mă, dar nici preotul nu este scutit de probabilitatea de a păcătui și foarte frumos vorbește Sf. Ioan Gură de Aur, zice că s-a gândit Dumnezeu la început să-l facă pe preot fără de păcat, dar l-a făcut cu păcat și pe preot. Știți de ce? Pentru ca să-l înțeleagă pe cel păcătos. Lucrul acesta l-am experimentat foarte mult și în aspectul acesta cât de important este să te axezi pe partea spirituală, l-am experimentat în 16 de ani cât am fost voluntar în pușcărie. Am văzut atâta lume suferindă, acolo am văzut, într-adevăr, un fel de analfabetism religios, confesional, spiritual, că am încercat să-i aduc și, când gustau din mierea aceasta a libertății spirituale, uitau lumea în care sunt și se raportau direct la partea spirituală, care nu poate fi nicidecum îngrădită din punctul de vedere al libertății.
Vocea Basarabiei: Dar eu vreau să revin la jertfa care se face în Casa Domnului și iată chiar duminică am fost într-un cerc de cunoștințe care îmi ziceau că au mers și ei la biserică și preotul le-ar fi spus că „duceți-vă și puneți în iașcikul cela de la intrare banii pe care îi aveți”. Adică, pe de o parte, mută lume își sacrifică din puținul pe care îl are să-l ducă la biserică, ca să fie primit, iar pe de altă parte, și această atitudine e un fel care te îndepărtează parcă?
Viorel Cojocaru: Ceea ce recomand și ceea ce vreau să fac și la noi, în diferite farmacii, în instituții medicale, că aici muncesc mai mult, am observat că sunt condici de reclamații.
Vocea Basarabiei: Apropo, și eu merg deseori la mai multe lăcașuri sfinte și acolo unde mi se cere taxă, acolo parcă devin mai zgârcită, acolo unde nu mi se cere dau chiar mai mult decât mi se propune ca taxă la altă biserică.
Viorel Cojocaru: Așa este. De aceea aș recomanda, pentru că trebuie să constatăm noi, preoții, că și societății îi este greu astăzi, cu aceste achitări de serviciile comunale, cu toate scumpirile care sunt și nu trebuie să generalizăm, aici este problema societății. Tare generalizăm noi, băgăm totul absolut într-un ceaun și acolo…
Vocea Basarabiei: Da, cazuri sporadice, dar ele devin într-un fel generale și i se atribuie fiecărei biserici, fiecărui preot.
Viorel Cojocaru: Recomandăm credincioșilor să-și caute biserica care le place, să-și caute preotul la care primesc un feedback spiritual frumos, să nu piardă firul acesta, să-l caute, că și eu merg să mă spovedesc tot în România, chiar dacă fac 500 de kilometri până a ajunge la spovedanie. Dar asta-i situația, pentru că caut undeva unde eu simt nevoia și ușurarea aceasta, caut un duhovnic care știu că mă înțelege, care știu că m-a înțeles corect, care are timp să-mi acorde.