Statele europene au trecut rezonabil de iarnă, chiar și așa situația e fragilă și riscurile nu au dispărut. Lucrurile se pot complica extrem de uşor, avertizează Aflred Kammer, directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional, citat de Agerpres.
Oficialul aa declarat că printre cele mai mari provocări se numără riscurile provocate de înăsprirea pieţei forţei de muncă, de o nouă creştere a preţurilor pentru energie sau de sporirea fragmentării geopolitice, care pot afecta evoluţia economiei şi pot alimenta inflaţia.
”Eşecul ţinerii sub control a riscurilor la adresa stabilităţii financiare ar putea duce la crize şi la un avans mai redus al economiei. prin urmare, este important să luăm cu adevărat în serios recentele turbulenţe înregistrate în sectorul bancar din SUA şi Europa”, a punctat Kremmer.
Totuși, oficialul susține că economia europeană s-a descurcat rezonabil de bine iarna trecută și a evitat o recesiune totală arătând rezilienţă. Alfred Kammer a explicat că rata inflaţiei rămâne la un nivel ridicat şi depăşeşte 10% în cele mai multe state din Europa şi în unele economii avansate. Dar o atenuare a inflaţiei este aşteptată în urma scăderii preţurilor la energie şi a îmbunătăţirii situaţiei în lanţurile de aprovizionare, chiar dacă cheltuielile gospodăriilor continuă să crească.
FMI se aşteaptă în economiile avansate din Europa la o rată medie a inflaţiei de aproximativ 5,6% anul acesta, şi de 11,7% în celelalte state din Europa.