VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Doi polițiști din Cahul, condamnați la 5 ani de închisoare pentru mită: Detalii de la Procuratură

Doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Cahul, care au pretins și primit bani de la doi cetățeni pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, au fost condamnați la 5 ani de pușcărie.

O sentință în acest sens a fost pronunțată la data de 6 aprilie, de magistrații de la Judecătoria Cahul.

Potrivit procurorilor, în luna ianuarie 2021, cei doi polițiști au pretins și primit de la un cetățean mijloace bănești pentru a nu-i întocmi proces-verbal pentru încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor.

Tot ei, au pretins şi primit 1000 de lei de la un alt cetățean, pentru a nu-i întocmi proces-verbal cu privire la contravenţia de exploatare a vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale pe timp de noapte şi în condiții de vizibilitate redusă.

Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 3 luni, iar judecarea cauzei a durat 2 ani.

”Prin sentință din 6 aprilie 2023, instanța a recunoscut vinovați inculpații de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. b) din Codul penal (2 episoade – corupere pasivă) și le-a stabilit fiecăruia pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 1 lună, cu amendă de 305.000 lei, cu privare de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 8 ani. De asemenea, s-a dispus confiscarea în folosul statului de la ambii inculpați suma de 1000 de lei”, anunță procurorii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.