Este originară din satul Lucășeuca, raionul Orhei După terminarea studiilor împreună cu soțul au fost repartizați ca tineri specialiști în Râbnbiță. 20 de ani a muncit în domeniul comerțului în stânga Nistrului. În 2007 împreună cu familia au decis să meargă peste hotare. Irlanda este țara care le-a oferit tot de ce aveau nevoie. Despre viața de migrant jurnalista Valentina Ursu a discutat cu Veronica Gojinețchi.
Veronica Gojinețchi: Am ales Irlanda, fiindcă un prieten de familie a plecat primul în Irlanda, după el a plecat și soțul meu tot în Irlanda. În 2007, soțul a plecat de acasă, nu cunoștea limba defel, nu avea idee. Eu mai fusesem pe foaie turistică peste hotare pe timpul fostei Uniuni Sovietice în Germania, în Elveția și mie îmi era cunoscută viața din Europa, dar pentru el a fost, vă spun sincer, un stres foarte mare. Însă odată cu trecerea timpului, s-a acomodat la realitățile vieții din Irlanda.
Vocea Basarabiei: Dar era chiar atât de greu de trăit în Republica Moldova atunci, în 2007, când exodul a devenit unul mare?
Veronica Gojinețchi: Financiar noi trăiam bine, aveam cam tot ce ne trebuia, dar soțul când s-a pornit de acasă, la o vârstă înaintată, avea 52 de ani, prima dorință pe care am avut-o a fost să mergem peste hotare ca să ne facem o pensie europeană.
Vocea Basarabiei: A fost greu să vă integrați acolo, cât timp v-a trebuit ca să învățați limba, ca să vă obișnuiți cu realitățile de acolo din Irlanda?
Veronica Gojinețchi: Ne-a fost foarte greu, fiindcă noi, generația de pe vremuri, n-am studiat limba engleză, tineretul din ziua de azi repede se acomodează, dar am mers cu pași mici, am studiat puțin câte puțin limba, dar să vorbit limba nu, n-am vorbit-o și n-o vorbesc, deja de 16 ani ne aflăm aici, dar nu vorbim liber, suntem foarte mult complexați că n-o să ne exprimăm corect și au să râdă de noi, însă nu-i adevărat.
Vocea Basarabiei: Dar în acești 16 ani de ședere în Irlanda de câte ori v-ați gândit să vă faceți valizele și să vă întoarceți în Republica Moldova pentru totdeauna?
Veronica Gojinețchi: Soțul a venit primul în Irlanda, eu am venit peste 3 luni de zile. Când am venit de acasă de la un trai destul de bun și am văzut că trăiesc 5 persoane într-o casă, fiecare avea camera lui, dar pentru mine asta a fost șocant și m-am gândit că mai mult de o lună de zile nu stau aici. Soțul meu era dintre acei care de 10 ori măsura și niciodată nu tăia, astfel am rămas în Irlanda, dar mergeam foarte des acasă și acum eu merg destul de des la baștină.
Vocea Basarabiei: Cât de mult vă interesează ceea ce se întâmplă aici, în Republica Moldova? Mergeți la vot atunci când sunt alegeri, vă pasă cum va arăta viitorul Republicii Moldova peste 5, peste 10 ani?
Vocea Basarabiei: Dvs. cunoașteți foarte bine că aici, în Republica Moldova, societatea într-un fel e dezbinată, unii vor cu Vestul, alții mai vor cu Estul, nu s-a găsit încă un consens pe direcția pe care trebuie să se îndrepte Republica Moldova. Iată, cum le explicați celor care sunt sceptici atunci când e vorba despre integrarea europeană, ce avantaje aduce integrarea europeană?
Veronica Gojinețchi: Despre avantajele pe care le aduce Uniunea Europeană, eu pot să spun exemplul nostru. Soțul meu a muncit aici și eu acum am pensie de văduvă, așa pensie, să mă ierte cei din țările noastre care au fost în componența fostei Uniuni Sovietice, cred că nu au așa ceva. Și, totodată, pensia aici este una foarte bună.
Vocea Basarabiei: Dar cum se respectă legile, de unde au bani să achite pensii bune irlandezii?
Veronica Gojinețchi: Economia crește în Irlanda, de lucru este foarte mult, problema nr. 1 acum în Irlanda sunt casele, e greu să găsești case în chirie și sunt foarte scumpe. Fiica și ginerele au 3 copii, dintre care unul s-a născut aici, ei și-au cumpărat aici casă și nouă de-acum ne este mai ușor. Totuși, statul îi ajută. La ei e bine că statul dă mari ajutoare sociale, ajutoare cu creditul casei etc.
Vocea Basarabiei: Să ne spuneți dacă acolo se dau salarii „în plic”, se încearcă a oferi mită, atunci când mergi la profesor sau la doctor. Există această tentație de a oferi mită unui învățător, unui doctor?
Veronica Gojinețchi: Așa ceva în Irlanda nu există. Am un fiu care e tot în diasporă, dar el e în China, trăiește în China, și-a făcut studiile acolo și a rămas acolo să muncească și când vine acasă, așa cum am fost eu cândva învățată fiind lucrătoare în comerț, dacă mă duceam undeva trebuia să iau un cât de mic prezent. Și el îmi spune: „Mamă, în ziua de azi, apără-te pe tine și apără-l pe cel care o să ia micul tău prezent”. Aici așa ceva nu se aude, nu, nu, e imposibil, legea stă în capul mesei.
Vocea Basarabiei: Cum vă explicați că despre Republica Moldova se zice că e un stat corupt, că e atât de greu să fie dezrădăcinat acest fenomen și acolo unde activați, iată, de 16 ani mai puțin se vorbește despre corupție? De ce e această diferență, aveți o explicație?
Veronica Gojinețchi: Explicația care e? Începând cu conducerea, de acolo se începe totul absolut. Noi am stagnat din cauza cui? Din cauza conducerii, 30 de ani am stagnat și n-am făcut progres.
Vocea Basarabiei: Și de ce e mentalitatea aceasta păguboasă și de ce atât de greu se schimbă mentalitatea? Iată dvs., cei care ați mers peste hotare ușor v-ați adaptat la acele condiții și ați reușit să schimbați mentalitatea, cum se argumentează că aici, în Republica Moldova e atât de greu să se schimbe mentalitatea?
Veronica Gojinețchi: Copiii care se află în diasporă e necesar să mai discute cu părinții lor acasă: „Mamă, tată, uitați-vă, am venit într-o țară civilizată, luăm și noi ce-i mai bun de la țara asta, să facem și noi ceva bun și bine pentru țara noastră, doar nimeni nu ne dă garanție că aici unde ne aflăm peste 10 ani de zile o să fie bine”. E tot aceeași cum nimeni nu ne-a dat garanție că Uniunea Sovietică se va destrăma. Noi singuri trebuie să explicăm vecinilor, rudelor, fraților, surorilor, fiindcă mentalitatea totuși a stagnat, mentalitatea e aceea cum am fost educați de țara sovietică.
Vocea Basarabiei: Dar credeți că despre integrarea europeană vorbesc mai mult cei din diasporă sau și cei de acasă ar trebui să vorbească mai mult despre acest parcurs pe care trebuie să-l facă Republica Moldova?
Veronica Gojinețchi: Și acei de acasă, și noi, toți, fiindcă toți vor un trai decent. Toată lumea își dorește, dar o parte totuși stagnează lucrurile acestea.
Vocea Basarabiei: Republica Moldova în Uniunea Europeană cu sau fără Transnistria?
Vocea Basarabiei: Credeți că e ușor să fie rezolvată problema transnistreană?
Veronica Gojinețchi: Nu, nu-i ușor. Un copil de-al meu în Transnistria a terminat școala rusă, altul a terminat școală română și din Transnistria copilul meu a ajuns doctor în științe juridice, cel care și-a făcut studiile în China.
Vocea Basarabiei: Acesta este feciorul care a învățat la care școală?
Veronica Gojinețchi: A absolvit școala cu predare în limba română de la Râbnița.
Vocea Basarabiei: Știți că școlile de acolo au avut necazuri pe parcursul anilor de independență…
Veronica Gojinețchi: Da. Și eu am fost printre acei părinți, am fost în comitetul care a fost format, am alergat, am întâlnit multe probleme, dar datorită faptului că la liceul din Râbnița este dna Halus…
Vocea Basarabiei: Eugenia Halus, directoare la Liceul „Evrica”…
Veronica Gojinețchi: Ea este luptătoare și a luptat tare mult. Nu știu acum, dar în primii ani au fost foarte multe familii de ruși și de ucraineni care și-au dat copiii să învețe la acest liceu în limba română.
Vocea Basarabiei: Totuși, mai trăiți cu visul să vă întoarceți odată și pentru totdeauna în Republica Moldova?
Veronica Gojinețchi: Da, îmi doresc să revin acasă, îmi doresc să am un trai decent, cu atât mai mult că o să am pensie europeană.
Vocea Basarabiei: Și e mare pensia, nu ați spus cam cât?
Veronica Gojinețchi: Aici pensia și toate ajutoarele sociale se plătesc săptămânal, eu am multe prietene rusoaice venite din țările baltice, care la fel își doresc să se întoarcă acasă când vor atinge vârsta de pensionare. Acum toți sunt apți de muncă, energici, muncesc în diasporă, fac niște bani, dar când vor ajunge la o vârstă oarecare, cum am ajuns eu la această vârstă, de-amu mă gândesc, dar ce eu cu pensia asta n-o să pot trăi în Moldova? După vârsta de 65 de ani, săptămânal primesc 265 de euro.
Vocea Basarabiei: Pe lună treceți de 1.000 de euro?
Veronica Gojinețchi: Da. Și în afară de asta, ei mai dau și ajutoare săptămânale pentru gaz, pentru lumină, sărbătoarea cea mai mare e Crăciunul și la fel dau un ajutor.
Vocea Basarabiei: Dvs. ziceți că vă doriți să reveniți în Republica Moldova, dar ce spune feciorul care e acolo?
Veronica Gojinețchi: Am discutat de vreo câteva ori, el îmi spune că, deocamdată, copiii lui sunt mici și ei se mai rețin acolo, nu se știe cum va fi viața mai departe, dar trebuie să muncească pentru copiii săi. El își dorește să vadă un viitor bun la copiii lui.
Vocea Basarabiei: Da, dar întrebarea e – cine construiește viitorul Republicii Moldova, dacă cei tineri totuși mai degrabă își văd viitorul în alte țări?
Veronica Gojinețchi: Vreau să vă spun că nepoata a terminat studiile aici, în Irlanda, a muncit aici undeva un an, un an și jumătate și acum e plecată în Moldova.
Vocea Basarabiei: Nepoțica a revenit, da?
Veronica Gojinețchi: Da, a studiat la Colegiul Național al Irlandei, la o facultate de business, și acum muncește în Moldova la o firmă americană. Datorită cunoașterii limbii engleze, muncește în domeniul logistic, este mulțumită de lucru și de salariu, așa că alde nepoata mea au să se găsească mii și au să se întoarcă în Moldova.
Vocea Basarabiei: Și depopularea Republicii Moldova, ce înseamnă?
Veronica Gojinețchi: Depopularea este un proces global, ceea ce se întâmplă acum, conform istoriei, practicii mondiale este un exod masiv, cineva pleacă, cineva se întoarce.
Vocea Basarabiei: Dar sunt politicieni în care aveți încredere?
Veronica Gojinețchi: Da, totuși o susțin pe președinta Moldovei, dna Maia Sandu și tare mi-aș dori să fie pace pe pământ și oameni înțelepți, și pace sufletească tare mi-aș dori.
Vocea Basarabiei: Dna Veronica, dar acolo, în Irlanda, ce se vorbește despre acest război de lângă hotarul Republicii Moldova?
Veronica Gojinețchi: Oamenii sunt indignați și retrăiesc și ei, sunt tare solidari, în multe case au primit refugiați. Am adunat și noi de la școală care cu finanțe, care ne-am dus prin magazine și am cumpărat diverse haine și am trimis încolo. Îmi pare rău de ceea ce se petrece acum, va fi foarte greu să se revină la o viață normală.
Vocea Basarabiei: Nevoia de pace e mare și foarte mare și ruga acum se îndreaptă tot mai des ca să fie pace.
Veronica Gojinețchi: Ne dorim să fie pace pe pământ toată Europa, toată lumea. Prin războaie și prin foamete au trecut părinții și buneii noștri. Nu știu cui să-i dau întrebarea asta. Unchiul meu, basarabeanul, fratele lui tata, în 1940 a fost trimis în Donbas și nu numai el, mai mulți băieți tineri și acum ce se petrece acolo.
Vocea Basarabiei: Ce le spuneți celor care vor să-și facă valizele și să plece în străinătate?
Veronica Gojinețchi: Dacă sunt apți de muncă, pot să plece să-și încerce norocul, dar să știți că mulți se vor întoarce înapoi acasă. Pentru mine a fost foarte greu să trec de la un nivel de viață la altul, cu oameni străini, cu o limbă străină. Dacă este ceva undeva pregătit pentru dânșii, da, dar în Irlanda e foarte greu să te descurci fără să ai de undeva o susținere, să te angajezi la muncă se poate, dar să găsești casă cu chirie e foarte greu.