Parlamentari din R. Moldova și România propun instituirea Departamentului pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană. O rezoluție privind susținerea integrării R. Moldova în UE a fost adoptată, marți, 28 martie, în cadrul celei de-a IX-a Reuniuni a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul R. Moldova și Parlamentul României. Reuniunea a avut loc la Chișinău.
Departamentul urmează să activeze în subordinea Parlamentului României și să ofere consultanță Parlamentului Republicii Moldova și altor instituții de la Chișinău în vederea accelerării ritmului reformelor interne necesare aderării la Uniunea Europeană.
Membrii Comisiei consideră că anul 2023 este foarte important pentru valorificarea ferestrei de oportunitate acordate Republicii Moldova, iar obiectivul strategic al țării noastre rămâne obținerea unei decizii unanime a statelor membre ale Uniunii Europene asupra deschiderii negocierilor de aderare către sfârșitul anului curent. În document se subliniază importanța asigurării accesului Republicii Moldova la instrumentele financiare de preaderare la UE cât mai curând posibil.
Partea moldavă a Comisiei Comune salută sprijinul politic continuu al României la Bruxelles și disponibilitatea de a oferi expertiză pe integrare europeană instituțiilor noastre.
Comisia Comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României a fost constituită în anul 2010. Din ea fac parte câte zece deputați din legislativul de la Chișinău și cel de la București. Conform regulamentului CCIE, Comisia se întrunește anual în două reuniuni, alternativ în Republica Moldova și în România.