UE va impune sancțiuni Rusiei pentru organizarea de alegeri în teritoriile ocupate din Ucraina

Uniunea Europeană a anunțat sancțiuni împotriva celor responsabili pentru alegerile desfășurate în teritoriile ocupate ale Ucrainei, în urma scrutinului legislativ din Rusia.

Vor fi sancționați cei implicați în organizarea acestor alegeri-farsă sau care au candidat în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, precum și cei responsabili pentru subminarea posibilității unor alegeri libere și corecte în interiorul Rusiei”, se arată într-o declarație emisă luni de șefa diplomației UE, Kaja Kallas, în numele celor 27 de state membre, transmite Agerpres.

- Advertisement -

Declarația precizează că nici alegerile desfășurate acolo, nici rezultatele acestora nu vor fi recunoscute vreodată.

Alegerile pentru Duma de Stat organizate de Rusia în perioada 18-20 septembrie au evidențiat eroziunea continuă și tot mai accentuată a democrației în Rusia”, a transmis UE.

Documentul precizează că autoritățile ruse și-au intensificat și mai mult represiunea sistematică și instituționalizată, atât în interiorul țării, cât și dincolo de granițele acesteia, pentru a exclude forțele de opoziție democratică din procesul politic.

Decizia de a le interzice candidaților partidului Iabloko să figureze pe lista federală a limitat opțiunile disponibile pentru alegătorii ruși. Acest lucru a dus la excluderea din procesul electoral a uneia dintre ultimele forțe de opoziție rămase și a singurului partid cu o platformă anti-război, se mai arată în declarație.

De asemenea, UE face referire la analiști și observatori independenți care afirmă că s-a recurs pe scară largă la măsuri administrative și juridice pentru a-i elimina pe cei care se opuneau războiului ilegal al Rusiei și pentru a restricționa sever accesul populației ruse la informații independente.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.