VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO / Veaceslav Ioniță: Volumul de bani gestionat de moldoveni, inclusiv prin bănci, se ridică la aproximativ 200 de miliarde de lei

De luni, 20 martie, la nivel internațional, dar și în Republica Moldova, vor avea loc mai multe activități în contextul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare. Scopul organizării acestora este de a ajuta populația să dobândească abilități de gestionare eficientă a veniturilor de care dispun, iar economia să devină mai puternică. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, a spus sâmbătă, 18 martie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei că subiectul educației financiare a devenit o prioritate a mai multor state, odată ce au sporit activitățile financiare ale cetățenilor.

„Oamenii, până nu tare demult, țineau în bănci, dar și acasă, o sumă infimă de bani. Creditele care se luau, la fel era vorba de o sumă mică de bani. Aceasta era practic toată activitatea financiară a cetățenilor noștri. Odată cu apariția cardurilor bancare, cetățenii deja fac rulaj anual de miliarde de lei, ceea ce nu ne puteam imagina chiar cu zece ani în urmă. Dacă zece ani în urmă nimeni nu făcea achiziție online, acum vorbim de achiziții de zeci de miliarde de lei. Pe de altă parte, oamenii din ce în ce mai activ țin banii la bancă. În prezent, au peste 50 de miliarde de lei doar persoanele fizice. Dacă până nu tare demult credite practic nu se dădeau, acum avem peste 35 de miliarde de lei împrumuturi luate de către cetățeni. Toate lucrurile acestea au determinat inițierea unei astfel de săptămâni pentru a atrage atenția cetățenilor, deoarece vorbim despre sume inemaginabile de bani. În Republica Moldova, volumul de bani asupra cărora cetățenii iau decizii se ridică la aproape 200 de miliarde de lei și astfel trebuie să-i învățăm pe oamenii cum să-și gestioneze corect banii, utilizând toate instrumentele financiare moderne”, a menționat expertul.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.