Respect democrația, dreptul fiecărui om să protesteze, să-și spună păsul, necazul, voința, dar nu am văzut pe aceste fețe dorința de a fi sinceri sau unii chiar am văzut că nu sunt necăjiți deloc. Eu nu consider că sunt niște proteste iscate din sărăcie sau din criza economică. Această opinie a fost exprimată de artistul plastic Iurie Matei în cadul unui interviu pentru Vocea Basarabiei.
Pictorul Iurie Matei a declarat că oamenii de artă nu ies la proteste, fiindcă sunt inteligenți, raționali și nu pot decât să susțină această guvernare. Nu putem să cerem mai mult decât înțelegem că poate să ne ofere guvernarea la acest moment. Potrivit lui, guvernarea trebuie să intervină un pic mai dur cu privire la aceste proteste regizate care subminează securitatea țării, deoarece democrația înseamnă și să oferi lecții, să educi.
Iurie Matei s-a arătat indignat de faptul că chipurile oamenilor care participă la manifestațiile organizate în centrul capitalei sunt arătate de presa internațională, însă acestea nu reprezintă poporul Republicii Moldova. Potrivit pictorului, poporul țării este reprezentat de chipuri frumoase, luminoase care ar trebui să se manifeste și să fie văzute de întreaga lume, chiar poate în cadrul unui contraprotest.
Artistul plastic a declarat că atât Ilan Șor, precum și alți organizatori ai manifestațiilor din centrul capitalei, au furat tot ceea ce au văzut în preajma lor, iar acum, actuala guvernare li-a tăiat această sursă de venit. Potrivit lui, Republica Moldova pentru Ilan Șor, „nu e un spațiu pe care l-ar iubi sau la care s-ar gândi cum să-l facă mai frumos”, dar utilizează oamenii pe care el îi aduce la proteste ca pe „instrumente prin care el vrea să-și atingă un scop”.
Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.