VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Japonia și România vor coopera pentru a acorda asistență R. Moldova și Ucrainei

Securitatea Europei şi cea din Indo-Pacific nu trebuie discutate în mod separat, a declarat prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, menţionând că Japonia şi România vor coopera în acordarea asistenţei pentru Ucraina şi Republica Moldova.

Precizările au fost făcute în cadrul unor declaraţii de presă comune susţinute, la Tokyo, alături de preşedintele Klaus Iohannis, după semnarea Declaraţiei Comune de lansare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Japonia, scrie  Agerpres.

„Am explicat domnului preşedinte despre noua strategie de securitate naţională a Japoniei, subliniind că securitatea Europei şi cea din Indo-Pacific nu trebuie discutate în mod separat, în contextul în care mediul internaţional de securitate devine din ce în ce mai sever. Domnul preşedinte a reafirmat sprijinul ferm pentru această nouă strategie a Japoniei.

De asemenea, am convenit că Japonia şi România vor coopera în acordarea asistenţei Ucrainei şi Republicii Moldova. I-am explicat domnului preşedinte că Japonia a oferit peste 13 milioane de dolari americani pentru sprijinul refugiaţilor ucraineni stabiliţi în România, pentru care domnul preşedinte şi-a exprimat mulţumirea”, a precizat prim-ministrul Japoniei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.