VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Sprijin din partea Suediei pentru femeile din Ucraina și refugiatele din Moldova

Peste 10 milioane de euro vor fi oferite, prin intermediul unui program ONU, femeilor și fetelor din Ucraina, care au de suferit direct în urma războiului, și din Republica Moldova, acolo unde sunt înregistrate zeci de mii de refugiate, inclusiv minore. Ajutorul este acordat de Suedia prin intermediul Fondului ONU pentru Populației (UNFPA) și al Organizației ONU pentru emanciparea femeii (UN Women).

Autoritățile suedeze susțin că în Ucraina sprijinul va fi folosit pentru intervenții de salvare a vieților, pentru dotarea clinicilor medicale mobile, pentru prevenirea mortalității materne și infantile și pentru protecția victimelor violenței sexuale în timpul conflictului.

 ”Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia și atacurile asupra spitalelor au consecințe care le pun viața femeilor și fetelor în pericol. Această decizie este în deplină concordanță cu prioritățile guvernului de a atenua efectele războiului în Ucraina”, a declarat ministrul suedez pentru cooperare, dezvoltare și comerț exterior, Johan Forssell.

Ajutorul pentru Moldova va fi destinat femeilor și minorelor care s-au refugiat în țara noastră.

”Pe parcursul unui an, sistemul de sănătate a asigurat accesul refugiatelor la servicii de sănătatea reproductivă, intervenții chirurgicale, ședințe de dializă, medicamente. Medicii din țară au asistat 219 nașteri la femei din Ucraina. Asistența medicală acordată refugiaților a fost in totalitate gratuită, iar o parte din costuri au fost acoperite de partenerii internaționali”, a declarat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

În ultimele luni, cifra refugiaților din Ucraina, aflați zilnic pe teritoriul Republicii Moldova, variază între 80 de mii și 90 de mii. Datele oficiale arată că opt din 10 refugiați sunt femei adulte și minore.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.