De la distanță, lucrurile se văd puțin mai clar, dar după ce am revenit acasă, sunt un pic mai realist. O declarație în acest sens a fost făcută de Ion Șpac, deputatul din partea Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), care a locuit circa 21 de ani în Irlanda. Deputatul a precizat că a decis să revină în R. Moldova și să pună umărul pentru a face o schimbare spre bine, fiindcă „doar prin implicare putem schimba lucrurile”.
Potrivit deputatului PAS, cetățenii au opinii diferite referitoare la cum ar trebui să se dezvolte țară. Totodată, Ion Șpac se arată convins că dacă se vor implica toți cetățenii în schimbarea situației din țară, fără să aștepte „ca cineva să facă totul”, R. Moldova va prospera exact ca și alte țări.
„De la distanță, lucrurile se văd puțin mai clar, dar dacă mă uit din experiența mea, după ce am revenit acasă, sunt un pic mai realist. Aflându-mă departe, eram un pic mai nostalgic. Am decis să mă întorc, am decis să pun umărul, să facem o schimbare spre bine, pentru că sunt sigur că majoritatea ne-o dorim, doar că probabil că diferiți cetățeni văd această schimbare în mod diferit. Din discuțiile cu cetățenii, unii cetățeni văd schimbarea la nivel personal sau interesul personal, o parte văd schimbarea în preajma lor, la nivel de localitate, iar o parte din cetățeni o văd la nivel de țară. Cetățenii au opinii diferite referitoare la cum ar trebui să se întâmple schimbarea. Sunt convins de un singur lucru – dacă ne dorim o schimbare cu adevărat, trebuie să ne implicăm, cum este o vorbă, de la mic la mare, nu trebuie să așteptăm că cineva acolo, undeva va face totul, așa nu se va schimba nimic”, a spus deputatul în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”.
Ion Șpac susține că de 31 de ani, de la proclamarea independenței țării, R. Moldova a fost condusă de politicieni cu diferite viziuni și care au lansat diferite proiecte de țară, însă nu au fost duse până la capăt. Iar acest fapt au dezamăgit o bună parte din cetățeni.
Oficialul mai declară că de-a lungul anilor, indiferent de cine guverna țara, am fost șantajați de Rusia pentru a nu ne putea dezvolta și prospera.
„De-a lungul anilor am fost șantajați indiferent cine a fost la guvernare. De cum nu le convenea ceva – embargou la importul fructelor sau vinului. De fiecare dată și-au făcut interesele, pe ei nu-i interesează opiniile noastre”, a mai spus deputatul PAS.
Întrebat ce își doresc în prezent cetățenii Republicii Moldova, deputatul a răspuns ferm: „siguranță în ziua de mâine”. În context, parlamentarul a menționat că în special, în asemenea momente în care se află astăzi R. Moldova, oamenii trebuie să fie uniți, să nu se lase manipulați și dezinformați de persoane care acționează în interese personale și în detrimentul intereselor naționale.