VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Oleg Serebrian: Cel puțin 75% dintre militarii care sunt în unitățile ruse dislocate în regiunea transnistreană, sunt originari din R. Moldova

Cel puțin trei sferturi dintre militarii care sunt în unitățile ruse dislocate în regiunea transnistreană sunt originari din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia militarii din cadrul contingentului rus de menținere a păcii sunt recrutați din zona necontrolată de autoritățile constituționale.

Vicepremierul pentru Reintegrare susține că după ce autoritățile moldovene au interzis rotația militarilor prin aeroportul Chişinău, Moscova a început să recruteze pentru contingentul său din Transnistria locuitori din stânga Nistrului.

„E vorba de un efectiv destul de restrâns de militari, și încă mulți din ei s-ar retrage, pentru că dacă noi vorbim de trupele ruse, dar în realitate o mare parte dintre ei sunt recrutați de pe loc, cetățeni născuți pe teritoriul Republicii Moldova, în zona necontrolată de autoritățile constituționale, care au și pașaport rusesc, probabil că au și un pașaport moldovenesc, dar rotația nu se mai produce de foarte multă vreme. Deci, în realitate, poate greșesc, dar cel puțin 3 sferturi dintre militarii care sunt în unitățile ruse dislocate în regiunea transnistreană sunt originari din Republica Moldova, din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție”.

Vicepremierul a reiterat că cea mai mare problemă în soluționarea diferendului transnistrean este cea legată de munițiile stocate în depozitul militar de la Cobasna. Potrivit lui, ultima evaluare a munițiilor stocate s-a făcut în anul 2006, dar a fost una foarte superficială. Din acest considerent, este foarte necesară o evaluare complexă a stocurilor de muniție și a stării acesteia.

„Stocurile de muniții care, foarte realistic vorbind, distrugerea lor poate dura foarte multă vreme, evaluarea lor, distrugerea lor este un proces foarte lung. Dacă cineva își imaginează că acest lucru se întâmplă într-un an sau în doi ani, greșește. Evaluarea, însăși evaluarea depozitelor, mi s-a spus că poate dura foarte multă vreme, trebuie deschise lăzi, trebuie cineva să le vadă. Ultima evaluare, dacă nu greșesc, s-a făcut în 2006, se spune că a fost destul de superficială pe alocuri, deci să spunem acum cât este, ce este, în ce stare este, ar fi neatent. Aici primul lucru pe care trebuie să-l cerem este o evaluare serioasă a ceea ce avem cu adevărat la Cobasna și a riscurilor”, a spus Serebrian.

Chişinăul cere constant retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană, însă Moscova și administrația de la Tiraspol spun că prezența acestui contingent este necesară pentru paza depozitelor de muniții de la Cobasna și menținerea misiunii de pacificare de pe Nistru, condusă de Federaţia Rusă.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.