Update: Adunarea Generală a ONU va vota săptămâna viitoare un proiect de rezoluție care subliniază „necesitatea de a se ajunge, cât mai curând posibil, la o pace cuprinzătoare, dreaptă și durabilă” în Ucraina, transmite The Guardian.
Ucraina și susținătorii săi speră să adâncească izolarea diplomatică a Rusiei, încercând să obțină voturi favorabile din partea a aproape trei sferturi din adunarea generală.
Un „zgomot puternic, asemănător cu o explozie”, s-a auzit la Sevastopol, în Crimeea ocupată de ruși, vineri dimineață, potrivit The Kyiv Independent.
Administratorul Sevastopolului, instalat de Moscova, a spus că apărarea antiaeriană rusă a doborât o dronă deasupra centralei termice Balaklava.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene a declarat că nu este autorizat să comenteze asupra exploziei, dar a sugerat că astfel de incidente ar putea continua.
- Statele Unite ale Americii consideră că peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, ar trebui cel puţin demilitarizată, iar Washingtonul consideră legitime atacurile ucrainene asupra unor ţinte militare de pe acest teritoriu, a transmis subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, potrivit Reuters.
Crimeea – care include portul Sevastopol, unde este staţionată Flota Rusiei la Marea Neagră – este considerată de către diplomaţi occidentali şi ruşi drept principalul punct critic al războiului din Ucraina, notează Reuters.
„Nu contează ce decid ucrainenii în legătură cu Crimeea în ceea ce priveşte unde anume aleg să lupte etc., Ucraina nu va fi sigură decât dacă în Crimeea se va produce minimum, minimum o demilitarizare”, a declarat Victoria Nuland la Carnegie Endowment for International Peace, în Washington.
„SUA incită regimul de la Kiev să escaladeze și mai mult războiul”, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, când a fost întrebată despre remarcile lui Nuland.
„Ei furnizează arme în cantități uriașe, oferă informații și participă direct la planificarea operațiunilor de luptă”, a spus Zakharova, adăugând că unii oficiali americani au visat ca „nebuni” să învingă Rusia.
Update: Este puțin probabil ca Rusia să își atingă obiectivul de a captura orașul Bahmut până la 24 februarie, când se va împlini un an de la începutul invaziei, consideră analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului,(ISW).
Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksii Danilov, a declarat că Moscova intenționează să captureze Bahmut pentru a marca primul an de război, dar acest lucru i-ar obliga pe ruși să avanseze mai repede decât au făcut-o în ultimele luni, notează ISW. Cu toate acestea, forțele rusești nu par să își accelereze ritmul de înaintare.
Kremlinul ar putea lansa o altă serie de atacuri cu rachete asupra unor ținte civile din întreaga Ucraină pentru a marca această aniversare simbolică, deoarece succesul militar real continuă să ocolească armata rusă pe liniile frontului.
- Pe de alte parte, ISW afirmă că forțele rusești folosesc mai mult puterea aviației în Ucraina, dar este puțin probabil să aloce cantități semnificative de putere aeriană pentru operațiuni de luptă deasupra teritoriului controlat de Ucraina.
Surse NATO, citat de Financial Times, susțin că Moscova aduce mai multe avioane de lupte aproape de frontierea ruso-ucraineană pentru a sprijini ofensiva de la sol.
O ipoteză ce pare a fi confirmată de o sursă anonimă din Ministerul rus al Apărării, citată de publicația independentă iStories, potrivit căreia armata rusă își schimbă tactica și s-a angajat să utilizeze cantități mari de putere aeriană în Ucraina. Potrivit sursei, Rusia are încă un avantaj incontestabil în aviație față de Forțele Armate ale Ucrainei.
Sursa FT a spus că Rusia pregătește o campanie aeriană în care va implica aproximativ 80% din aviația sa militară și va încerca să dezactiveze apărarea antiaeriană a Ucrainei.
Potrivit Ministerului Britanic al Apărării, Rusia a pierdut 130 de avioane militare în Ucraina de la începutul războiului. În același timp, în februarie 2023, Ministerul rus al Apărării a susținut că mai are aproximativ 1.500 de aeronave cu echipaje, au declarat serviciile de informații britanice.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că actualele capacități de apărare aeriană ucrainene nu sunt suficiente pentru a combate un nou val de atacuri aeriene, dar a afirmat că nu există semne iminente ale unui atac aerian rusesc masiv.
- Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski exclude orice acord de pace cu Rusia care să implice vreo cedare către aceasta din teritoriul Ucrainei, transmite joi agenţia EFE, citând dintr-un interviu pe care liderul ucrainean l-a acordat postului BBC, citat de Agerpres.
„Orice compromis teritorial ne va transforma într-un stat mai slab”, consideră Zelenski, care mai crede că „armele sunt singurul limbaj pe care Rusia îl înţelege”.
„Nu este o problemă de compromis în sine. Nu ne este frică de ele, în viaţă facem milioane de compromisuri. Dar întrebarea este „cu cine?”. Compromisuri cu (preşedintele rus Vladimir) Putin? Nu, pentru că nu există încredere”, a indicat preşedintele ucrainean.
As a result of another prisoner exchange, 100 defenders of Ukraine and 1 civilian returned home from russian captivity!
— Defense of Ukraine (@DefenceU) February 16, 2023
Soldiers of #UAarmy, National Guard and border guards…
94 are defenders of Mariupol, 63 of them – Heroes of Azovstal. pic.twitter.com/hADLL7FVIM
- 100 de militari ucraineni au fost eliberați în urma unui schimb de prizonieri dintre Kiev și Moscova. Printre aceștia se numără 63 de soldați din Azovstal, militari din Marină, grăniceri, infanterişti, printre civili fiind şi un viceprimar din Energodar.
- Zelenski a participat la o şedinţă a Parlamentului norvegian, ţară care pregăteşte un pachet de sprijin istoric pentru Ucraina, pentru cinci ani, în valoare de peste 7 miliarde de dolari.„Norvegia este unul dintre cei mai consistenţi şi energici parteneri ai noştri. Acest lucru se aplică şi în ceea ce priveşte armele, în special puternicele sisteme de apărare antiaeriană NASAMS”, a continuat Volodimir Zelenski.
- Politicieni de rang înalt și lideri militari din întreaga lume se întâlnesc vineri în Germania, iar oficialii ucraineni sunt așteptați să ia cuvântul în cadrul conferinței de securitate, în timp ce încearcă să respingă atacurile rusești cu rachete asupra orașelor și atacurile masive pe liniile de front. Cancelarul german Olaf Scholz, președintele francez Emmanuel Macron și vicepreședintele american Kamala Harris se numără printre numeroșii oficiali de rang înalt care participă la Conferința de Securitate de la Munchen.