Curtea de Apel Bălți a menținut arestul preventiv în privința celor patru învinuiți în dosarul acordării frauduloase a subvențiilor pentru agricultură. Este vorba despre un angajat al AIPA de la Bălți și reprezentanții a trei agenți economici.
Decizia Curții de Apel Bălți este irevocabilă, iar persoanele arestate sunt plasate în Penitenciarul nr. 11 Bălți.
Amintim, că pe 24 ianuarie 2023, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală în 26 de cauze penale, pornite pe abuz de serviciu, corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență și spălare de bani.
Mai mulți funcționari publici din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), precum și reprezentanți ai unor agenți economici au fost reținuți pentru ilegalități, comise la acordarea subvențiilor pentru agricultură.