VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 338: Polonia va trimite 60 de tancuri modernizate în Ucraina, în afară de Leopard

UPDATE 14:10 Polonia va trimite 60 de tancuri suplimentar în Ucraina, în plus faţă de cele 14 tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană pe care le-a promis deja, a declarat joi premierul polonez Mateusz Morawiecki într-un interviu acordat televiziunii canadiene, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Varşovia, care s-a poziţionat ca unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Kievului, a făcut presiuni pentru ca Germania să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina şi să permită altor ţări să o facă, cerere acceptată de Berlin miercuri.

„Polonia a trimis 250 de tancuri, fiind prima ţară care a făcut-o acum jumătate de an sau chiar mai demult. În prezent, suntem pregătiţi să trimitem 60 de tancuri modernizate, dintre care 30 de tipul PT-91. Şi pe lângă ele, 14 tancuri Leopard 2 din dotarea noastră”, a declarat Mateusz Morawiecki pentru CTV News.

PT-91 este un tanc de luptă fabricat în Polonia, care a intrat în serviciu în anii 1990, fiind dezvoltat în baza modelului T-72 din perioada sovietică.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit Poloniei pe Twitter pentru decizia sa de a livra tancuri suplimentare. „Împreună vom învinge!”, a transmis el Varşoviei.

UPDATE:10:20 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut un nou apel pentru furnizarea de ajutor militar suplimentar Ucrainei dincolo de tancurile de luptă pe care aliaţii Kievului s-au angajat să le furnizeze, menţionând că 12 ţări fac parte deja din „coaliţia de tancuri”.

„Fiecare rachetă rusească împotriva oraşelor noastre, fiecare dronă iraniană folosită de terorişti este un argument pentru care avem nevoie de mai multe arme”, a declarat joi seara preşedintele Volodimir Zelenski”.

Liderul de la Kiev a subliniat că Ucraina are nevoie de arme „adecvate” şi a anunțat că deja sunt 12 state care participă la „coaliţia tancurilor”, transmite News.ro.

Autoritățile ucrainene susțin că în ultimele 24 de ore, 850 de soldați ruși au murit pe frontul din Ucraina.

De asemenea, potrivit datelor prezentate de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, Rusia a pierdut în ultimele 24 de ore:

  • 7 tancuri;
  • 6 vehicule blindate;
  • 11 sisteme de artilerie;
  • 1 sistem de apărare aeriană;
  • 1 elicopter;
  • 47 de rachete de croazieră;
  • 15 vehicule și 4 vehicule specializate.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.