Interpreta Olga Ciolacu a devenit Artistă Emerită a RSSM în 1988 și Artistă a Poporului din Republica Moldova în 1995. În 1993 a primit medalia „Meritul Civic”, iar în 1999 – Ordinul „Gloria muncii”. În 2018, ea a fost decorată cu cea mai înaltă distincție în stat. Artistei i s-a conferit Ordinul Republicii, distincția i-a fost acordată în semn de înaltă prețuire a meritelor deosebite în domeniul artei muzicale, pentru contribuție la promovarea valorilor culturale și activitate de creație prodigioasă. Valentina Ursu a discutat cu interpreta îndrăgită pe ambele maluri ale Prutului.
Vocea Basarabiei: Cum e să fii artistă?
Olga Ciolacu: E și bine, și rău.
Vocea Basarabiei: De ce?
Olga Ciolacu: Ai tot timpul de-a face cu frumosul, cu cântecul, cu oamenii, concerte, dar pentru asta, ca să ajungi să faci performanță în domeniul acesta trebuie să depui și efort, pentru că nu poți, cum zicea Emil Cioran, să stai sub lauri, ai atins un apogeu oarecare, trebuie să fii cu garda sus absolut tot timpul.
Vocea Basarabiei: Artistul trebuie să iubească viaţa şi să ne arate că este frumoasă. Fără el, ne-am îndoi de frumuseţea vieţii. El face viaţa frumoasă dar face și un sacrificiu, probabil?
Olga Ciolacu: Da, îl faci, dar îl faci cu plăcere, câteodată nici nu observi că-i sacrificiu, dar trebuie să-l faci. Și eu l-am făcut, slavă Domnului, mult, n-am avut sărbători, n-am știut ce înseamnă Paște, Crăciun, am fost tot timpul pe drumuri, cu copilul nu am stat mult timp, n-am putut să-mi permit și eu să petrec, să beau, să mănânc mult.
Vocea Basarabiei: În schimb, ați cântat pentru alții, pentru că i-ați înveselit la nunți, la cumetrii, la alte petreceri.
Olga Ciolacu: Exact. Da, asta am făcut, slavă Domnului.
Vocea Basarabiei: Cu alte ocazii, dvs. ați spus că artistul trebuie să rămână o taină pentru spectatori?
Olga Ciolacu: Da.
Vocea Basarabiei: De ce să fie o taină?
Olga Ciolacu: Să fie o mică taină, eu nu zic că el totul trebuie să fie o taină, dar ca omul să mai vrea să vină să-l vadă, să-l asculte. Dar așa, când știe totul, zice: „Ei, nu mă mai duc…”
Artistul trebuie să aducă și ceva nou de fiecare dată când vine sau, cel puțin, deseori trebuie să-și înnoiască repertoriul, să-și înnoiască vestimentația, așa încât omul să vrea să mai vină să-l revadă.
Vocea Basarabiei: În repertoriul Olgăi Ciolacu câte melodii sunt?
Olga Ciolacu: Of! Eu cred că sunt peste 300, undeva 360 eu am numărat în Fondul de Aur al Radioteleviziunii, dar au trecut 20 de ani de când am făcut lucrul acesta și de atunci am făcut și alte cântece, cu alte orchestre, cu alte formații.
Vocea Basarabiei: O bună parte din aceste cântece sunt și autobiografice. Și ce înseamnăsă-ți cânți viața?
Olga Ciolacu: Eu nu cred că sunt foarte autobiografice, dar sunt general-umane, sunt probleme care ne ating pe toți, nu? Dragostea, dorul, melancolia, nostalgia, dar foarte personale n-am băgat, au coincis. Să zicem, cântecul „Te iubesc ca niciodată”, a coincis textul exact cu ceea ce se referă la mine și la Valentin și de asta a avut o rezonanță mare la public, a fost și mai este încă foarte solicitat și foarte îndrăgit acest cântec.
Vocea Basarabiei: Unii dintre spectatori spun că prea mult oftat e în cântece și aceasta predispune nu neapărat ca omul să fie luptător, învingător, dar trăiește cu acest oftat, cu aceste văicăreli. Necazurile mai mult îl doboară?
Olga Ciolacu: Eu nu cred că repertoriul moldovenesc este mai mult de văicăreli, nu cred, dimpotrivă, la noi persistă sârbe, sârbe, sârbe…, de omul înnebunește la o nuntă.
Practic, la noi nu se mai cântă doina, nu se mai cântă romanța, la noi a dispărut cântecul patriotic, iată, acel cântec care îi însuflețea cândva, când era valul de trezire a conștiinței naționale, ceea ce-i îmbărbăta pe oameni, ceea ce le dădea încredere erau cântecele patriotice. Și eu am avut în repertoriul meu pe vremurile acelea multe cântece patriotice.
Și eu singură vedeam și simțeam vibrația sălii când cântam „Dacii” sau cântam „Florile graiului” despre limba noastră, sau cântam altceva, dar astăzi nu mai aud cântece patriotice.
Vocea Basarabiei: Ați fost prezentă și sunteți prezentă pe scenele de pe ambele maluri ale Prutului. Ce credeți despre Unire?
Olga Ciolacu: Dumnezeule, atât de mult vorbim despre asta și atât de mult eu aștept lucrurile acestea!
În primul rând, pentru că intrăm într-o țară mare în comparație cu republica noastră, care este și ocrotită de NATO și să nu mai stăm cu frica în sân că, iată, vine peste noi războiul sau nu știu ce.
Asta e în primul rând, în al doilea rând, să nu mai stau în vamă la trecere. Eu am un fel de jenă când trec dintr-un stat românesc în alt stat românesc. De aceea asta ar fi așa, o necesitate, o utilitate…
Vocea Basarabiei: Dar cum s-ar face Unirea, pentru că așa, brusc, de la sine nu poate dispărea hotarul de la Prut? Chiar dvs. ați spus că România e țară membră NATO, țară membră UE. Unde se pune hotarul, cum se pune, cine permite schimbarea hotarului?
Olga Ciolacu: D-apoi cine, eu știu cine? Eu nu sunt politician, nu știu cine, dar eu cred că foarte mare importanță are în chestia asta România. Noi trebuie să depunem mare efort și multă-multă străduință și România să vrea foarte-foarte tare să facă lucrurile acestea, și noi să răspundem, pentru că știm că și la noi sunt oameni care se împotrivesc acestei mișcări de Unire.
Vocea Basarabiei: Și de ce credeți că unii se împotrivesc?
Olga Ciolacu: Eu cred că sunt nișe reticențe ale oamenilor în vârstă, care își amintesc rigla ceea pe care au primit-o în clasă de la profesori cândva, cu asta operează, de regulă, țăranii, dar tot mai puțini și mai puțini oameni de felul acesta sunt, vreau să cred.
Vocea Basarabiei: În câți ani credeți că ar fi cu putință să se producă această Unire?
Olga Ciolacu: Eu cred că Unirea se poate face și într-un an, dacă ar fi voință, dar acum putem numai să ghicim.
Vocea Basarabiei: Bine, dar Republica Moldova mai are și o regiune transnistreană, cu un regim separatist de 31 de ani?
Olga Ciolacu: Iaca aici e problema cea mare, renunțăm la Transnistria și ne ducem măcar Basarabia să ne reunim cu țara.
Vocea Basarabiei: Vă mai amintiți când ați cântat în stânga Nistrului?
Olga Ciolacu: Am cântat cu vreo 5 ani în urmă la Tiraspol, la Palatul de Cultură. Au venit foarte mulți ruși care mă țineau minte de pe vremuri, și la Bender am avut un concert, dar, în general, n-am cântat foarte mulți ani acolo.
Vocea Basarabiei: Dar poate prin cultură mai ușor se identifică o soluție pentru aceste probleme?
Olga Ciolacu: Poate, dar trebuie să vă spun că
Este o mare problemă să pătrunzi acolo, a trebuit să se ducă impresarul la Tiraspol, să semneze diferite hârtii, să-mi controleze fiecare cuvânt al repertoriului, să nu cumva să duc încolo propagandă. Numai pe timpul sovietic se făcea așa ceva.
Și atunci, și nouă ne dispare dorința de a umbla pe drumuri, de a perfecta diverse documente, dacă s-ar facilita chestiile acestea, eu aș merge cu mare plăcere în partea cealaltă a Nistrului.
Vocea Basarabiei: Și care e rolul intelectualului în aceste împrejurări în care trăim astăzi, în realitățile pe care le trăim azi?
Olga Ciolacu: Păi care este? Să ridice duhul omului, să-l țină alert, să-l țină optimist, să-l țină vesel, să îi dea speranță și să-i dea încredere că viața nu se termină, viața merge înainte și trebuie să luptăm pentru ea.
Vocea Basarabiei: Dar despre intelectualitate se spune că sunt săraci, în primul rând, material, pentru că mulți din cei care au fost profesori, medici, artiști au o pensie mică. Eu țin minte în presă cât de mult s-a vorbit despre pensia dvs.
Olga Ciolacu: Da, cu 370 de lei am ieșit la pensie.
Vocea Basarabiei: Și ați renunțat la acea pensie?
Olga Ciolacu: Eu am renunțat, pentru că am avut atunci ocazia…
Mulțumesc României, eu n-am zis niciodată lucrul acesta, îl zic acum: Mulțumesc din suflet României, pentru că am o pensie decentă!
Adică, ce înseamnă decentă? Pensia pe care o primesc îmi ajunge exact ca să-mi plătesc toate utilitățile.
Vocea Basarabiei: Dar cât de mare e, dacă nu e secret?
Olga Ciolacu: Peste 11 mii, dar după toate aceste indexări mi-au venit 14 mii.
Vocea Basarabiei: Și atunci, ce faceți – cântați la nunți, la alte petreceri?
Olga Ciolacu: Ce facem? Umblăm la „tumbocikă”, am făcut și noi niște rezerve, pe care acum o să le lichidăm, cu prețurile noastre.
Vocea Basarabiei: Dar cum descrieți viața din Republica Moldova, pentru că mulți se plâng că e sărăcie, că e nedreptate? Chiar e atât de mare această sărăcie, pentru că deseori aduc exemplul acesta, dacă mergem la petrecere, acolo se crede că se irosesc bani, se irosesc alimente?
Olga Ciolacu: Așa e. Au venit la noi niște prieteni din Anglia și am umblat prin Chișinău încolo-încoace și ei au spus că n-au văzut la ei la Londra atâtea Porsche, și atâtea Lexus, și atâtea mașini de lux, Toyota ș.a.m.d., câte au văzut aici la noi la Chișinău. Au zis că probabil noi suntem pe primul loc în Europa după numărul de mașini pe cap de locuitori. Și este adevărat!
E altceva că există un procent și, slavă Domnului, este din ce în ce mai mic acest procent de cetățeni de la țară care o duc greu, chiar greu, dar iată că și aceste politici de ajutorare a oamenilor îi mai scot din nevoi.
Sunt diferite proiecte, sunt asociații nonguvernamentale care umblă și-i ajută, dar, în general, nivelul de trai în țara noastră, ar fi păcat să spunem, eu cred că noi niciodată în istoria omenirii în genere n-am trăit atât de bine ca acum. Și nu mă am în vedere pe mine, eu am în vedere nivelul mediu, eu mă uit câte case se construiesc în Moldova și câte mașini de lux apar în Moldova. Păi, toate astea nu vin din sărăcie.
Vocea Basarabiei: Iar pe de altă parte, ne uităm uneori cine protestează sau cine zice că trăiește greu…
Olga Ciolacu: Iaca tocmai am cântat acum la voi la televiziune un cântec, care zice că: Ba n-ai una, ba n-ai alta,/ Nu te omorî degeaba! / Cum nu faci și cum n-o dai / Tot ceva nu ai! Omului ceva nu-i ajunge, ceva mai vrea, o să aibă Porsche, mâine o să vrea avion.
Vocea Basarabiei: De ce altădată părinții, buneii se mulțumeau cu puțin și astăzi…
Olga Ciolacu: Ei, nici asta nu era bine că se mulțumeau, prea tare se mulțumeau cu nevoile lor și o duceau greu de tot.
Vocea Basarabiei: Dar cerințele pentru un om nu sunt exagerate? Totuși, cât îi trebuie omului, ați putea acum să le spuneți celor care ascultă emisiunea?
Olga Ciolacu: Eu aș vrea să le spun că omul a pierdut măsura. Să ne aducem aminte de zicala veche a grecilor: totul cu măsură! Adică, omul vrea din ce în ce mai mult și nici măcar el singur nu înțelege de ce i-ar trebui atât de mult.
Eu mă uit câte case, cât a muncit omul acesta să facă casă mare și nu știu ce, copiii au plecat în lume, s-au dus și toate casele rămân pustii și se demolează, dar omului tot nu-i ajunge. Trebuie să ne încadrăm și noi în tendința asta care-i la modă acum în Europa – minimalism se numește. Omul să trăiască cu câteva lucruri de care are nevoie.
Eu văd după mine, dacă stai și te gândești cât îi trebuie unui om, eu am trei perechi de haine care îmi plac și sunt naturale sută la sută, le îmbrac zi la zi pe acestea și 200 de perechi, care pentru ce stau în pod și stau nu știu pe unde? Așa-i în toate – omului îi trebuie două case, dacă are una, îi mai trebuie încă un sarai, îi mai trebuie și aceea și ia să-i mai cumpăr mașină și lui fiică-mea ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Dar ce se constată, că în goana asta mare după avuție omul uită să pună adevăratele valori în capul mesei, iar adevăratele valori care sunt?
Olga Ciolacu: Adevăratele valori sunt credința în Dumnezeu, în primul rând. Uitați-vă, bisericile noastre sunt pustii. Credința în Dumnezeu, oricât am vrea noi să ne facem de deștepți și de inteligenți, și fraieri, dar suntem fraieri într-un fel, pentru că, iată, eu tot citesc și mă interesez foarte mult, teoria cuantică ne aduce tot mai aproape și mai aproape de ideea că Dumnezeu există și lumea cealaltă există în lumea cuantică. Cred că nu va trece foarte mult timp până când asta se va demonstra.
Vocea Basarabiei: Dar despre rolul bisericii, ce ați putea să ne spuneți, pentru că în Republica Moldova există două mitropolii: Mitropolia Moldovei, care e subordonată Patriarhiei Ruse, și Mitropolia Basarabiei, care e în subordonarea Patriarhiei de la București, și dacă o parte din cetățeni îl ascultă pe patriarhul rus Kiril, care spune că Republica Moldova face parte din „lumea rusă”, atunci e buimăcit și cetățeanul?
Olga Ciolacu: E dezorientat, sărmanul. Slavă Domnului că prin satele noastre, la mine în sat de pildă, în Vorniceni, alăturea, bisericile sunt creștin ortodoxe și au și preoți care sunt creștini ortodocși, dar nu de altă natură. Dar sigur că și oamenii sunt buimăciți. Ia uite de când merge lupta asta între aceste două mitropolii și nicidecum nu se poate împărți, și nicidecum nu se pot împăca odată.
Vocea Basarabiei: Dar ce le-ar lipsi când nu pot să se unească, pentru că în mijloc e geopolitică, dacă stăm și ne gândim?
Olga Ciolacu: Sigur că da. Eu am vrut să zic politică, dar e mai bine zis geopolitică, da. Sigur că aici e totul dirijat. Până când nu o să ne separăm, așa va fi cred că. Ne separăm pe Nistru sau unde ne separăm, dincolo, oamenii și așa astăzi nu prea cred în Dumnezeu, pentru că sunt absorbiți de materialism, numai cu gândul la bani și la bani, și la bani.
Vocea Basarabiei: Dna Ciolacu, dar și preoții ar trebui să fie un model, iar dacă lumea se uită că preotul e și el în goană după multă avere și bogăție, își mai pune anumite întrebări și enoriașul.
Olga Ciolacu: Eu cred că degrabă, dacă mergem cu ritmurile acestea, fiecare preot o să-și facă biserică nouă în ogradă la dânsul.
Atâtea biserici apar, și când te duci și te uiți, ele sunt pustii. Eu cred că rolul unei biserici și scopul ei nu sunt ornamente și clădiri, dar este credința, credința care trebuie dusă în masă și acea alinare a sufletului omenesc în vremurile astea atât de vagi și atât de haotice.
Vocea Basarabiei: Zbuciumate…
Olga Ciolacu: Biserica trebuie să aducă liniștea și aleanul în sufletul omului și echilibrul.
Vocea Basarabiei: În lista valorilor, după credință, ce includeți?
Olga Ciolacu: Arta! Eu cred că arta este și ea tot un fel de ziditoare de suflete, dacă este și ea nu chiar pe ultimul loc într-o societate, dacă de pe ultimul loc am aduce-o măcar pe locul 10, tot ar fi mai bine.
Vocea Basarabiei: Dar vedeți și aici un paradox, pe de o parte, se înțelege că în educație, în cultură trebuie să se facă investiții multe și mari, iar pe de altă parte, cine e cenușăreasă? Tot cultura.
Olga Ciolacu: Este Ministerul Educației penultimul și Ministerul Culturii ultimul, asta a fost întotdeauna și așa a rămas și în ziua de astăzi.
Vocea Basarabiei: De ce nu se inversează?
Olga Ciolacu: Nu se inversează, pentru că noi avem alte nevoi și alte urgențe mult mai mari, din păcate.
Vocea Basarabiei: De ordin material și se uită de spiritual?
Olga Ciolacu: De ordin de sărăcie, de ordin de nu știu ce, ori faci una, ori dai de mâncare, ori dai de cântat, adică așa se face și aici. Sărăcia ne macină, de aceea suntem nevoiți. Cum se face logic – putem trăi fără cântec? Putem! Ia dă așa, mai la urmă, dar ca să nu dăm de mâncare la lume – nu putem. Deci, asta merge prima, asta merge a doua și când te uiți, fără cântec se poate trăi. E un fel de a zice, dar ce primim în consecință, iaca, vedem.
Vocea Basarabiei: Dar ce ne puteți spune și cum ați defini relația artist-politician?
Olga Ciolacu: Of! Asta este întrebarea noastră, suntem hărțuiți din toate părțile. Eu pentru mine am hotărât lucrul acesta odată și pentru totdeauna, nu mai merg să cânt nicăieri, deși cu riscul de a nu mai cânta și de a nu mai deschide gura niciodată, pentru că întotdeauna unii ți-au cerut: „Hai să cânți”, dar alții au zis: „Doamne ferește!”. Și pe urmă aceștia au plecat și au venit aceștilalți și au zis: „Hai să cânți”, dar aceștilalți au zis: „Doamne ferește să deschizi gura” și tot așa. Înseamnă că noi, artiștii, trebuie să nu mai cântăm dacă o luăm pe culori, pe partide și pe nu știu ce. Dar unde și când mai poți tu avea ocazia să susții 20-30 de concerte, să cânți pentru toată țara, să te vadă o țară, este și o reclamă, la urma urmei…
Vocea Basarabiei: În campania electorală?
Olga Ciolacu: În campania electorală, în care tu ești în stare să vii la casă, chiar și cei mai populari cântăreți astăzi nu împlu o Casă de Cultură, pentru că nu există capacitate de cumpărare a unui bilet a țăranilor, ei nu pot să-și permită. Ei vin, sărmanii, numai în campaniile electorale să vadă un artist sau altul. Și artistul, sărmanul, și el are unica ocazie poate să se întâlnească cu țăranii de la țară. Așa și suntem luați la hărțuială de asta, deși eu în viața mea nu am rostit nicio propoziție de propagandă sau de agitație. Nicio propoziție!
Eu m-am dus și am cântat. La urma urmei, am zis că asta este meseria mea, eu nu pot chiar să-mi trădez meseria completamente, pentru că, iată, suntem dependenți de partide.
Și m-am uitat că în România, de pildă, nu există problema asta, artiștii merg și-și prestează serviciile lor, n-au treabă.
Vocea Basarabiei: Dar, în general, ați avut simpatii față de cei care guvernează, au guvernat?
Olga Ciolacu: De la început, simpatia mea cea mare a fost Mircea Snegur și am mers și am cântat în 40 de concerte pentru dl Mircea Snegur, Dumnezeu să-i dea sănătate. De atunci, simpatii nu prea am avut.
Vocea Basarabiei: Nici până azi,în 2023?
Olga Ciolacu: Așa, am crezut în unii, am crezut în alții cât de cât, care până la urmă m-au decepționat, dar să am așa, pătimașă să fiu pentru cineva, n-am fost niciodată și nici membru de partid n-am fost.
Vocea Basarabiei: Dar hai să vă provoc și să vă întreb despre cum înțelege Maia Sandu să gestioneze treburile statului, ce părere aveți?
Olga Ciolacu: Așa de tare mi-e dragă Maia Sandu! Să vă spun drept, când o văd atât de plăpândă îmi vine, nu știu, să zic: „Bărbați ai acestei țări, săriți și ajutați această femeie, această doamnă!”. Eu totuși foarte mult cred că femeia, prin esența ei, și dacă totuși avem două femei la putere, eu cred că ele cu chiu, cu vai, cu greu, ele o să iasă la mal, adică, noi cu ele împreună. Bărbații sunt prea egoiști, prea orgolioși, dar eu în femeie am mai multă încredere, eu vreau să cred foarte tare în chestia asta, în femeile noastre.
Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?
Olga Ciolacu: Liniște… Eu sunt la vârsta când nu pot nici să-mi permit și nici nu vreau să mă strofolesc prea tare nici în artă, nici în politică, pentru că vreau liniște și vreau să-mi trăiesc bătrânețile normal, într-o țară desigur că normală, să nu fie război, să nu vină peste noi războiul.
Vocea Basarabiei: Asta am vrut să vă întreb, poate fi liniște când în imediata vecinătate e război de mai mult de 11 luni, și ne referim la această invazie a Rusiei în Ucraina?
Olga Ciolacu: E marele nostru pericol, dar, din păcate, nu noi și poate nici România nu rezolvă această întrebare, această întrebare este a marilor puteri. Acum, cum va da Dumnezeu, cum se vor înțelege ei, deocamdată văd că lumea, sărmanii, că mi se rupe, îmi sângerează inima să aud cum mor flăcăii ucraineni și ruși chiar, cum mor, sărmanii, la vârsta de 20 ani, vin în Ucraina și mor acolo, fără să-și trăiască viața. Pentru ce?
Vocea Basarabiei: Eu nu știu la Lozova, acolo unde v-ați născut dvs. cum se spunea atunci când părinții ridicau paharul cu vin, dar la Nisporeni, de acolo de unde sunt eu, se zicea: „Pace, sănătate și înțelepciune împăraților!”
Olga Ciolacu: Așa, foarte frumos, înțelepciune împăraților! Să le dea Dumnezeu înțelepciune! Să ne rugăm cu toții, să facem și noi ca evreii. Știi că evreii când au o problemă foarte mare, ei se adună după religia lor, se adună toți și se roagă, conștiința comună, conștiința de grup, conștiința de popor, cică are o putere fabuloasă. Poate să ne rugăm și noi mai mult pentru țărișoara asta a noastră și cum ziceau țăranii noștri: „Minte!”. La noi exista altă vorbă în sat, de câte ori se lua paharul, dacă erau, să zicem, un fecior sau fiică, se zicea: „Minte, pasca mă-tii!”.
Vocea Basarabiei: Vă mulțumim pentru această discuție și oricând vă așteptăm aici, la Vocea Basarabiei!
Olga Ciolacu: Eu vă mulțumesc și vă doresc foarte mult succes, că sunteți un colectiv acum întregit, nou, de aceea vă doresc să aduceți radioul acesta la cele mai înalte cote și TV-ul la fel. Și să dea Domnul să ne mai întâlnim!
