Armata Națională urmează să recepționeze un lot de transportoare blindate Piranha din partea Guvernului Republicii Federale Germania.
Primele unități vor sosi în Republica Moldova marți, 10 ianuarie, curent. Tehnica va fi recepționată în contextul realizării obiectivului de modernizare a capabilităților Armatei Naționale și în baza aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021.
Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.