La orice vârstă, Crăciunul, Anul Nou, Revelionul se asociază cu darurile, sărbătorile astea puhave sunt exact pentru a primi daruri, dar și pentru a oferi daruri. Și astăzi vom vorbi cu doi oameni care și-au făcut din această îndeletnicire – aș zice creștină, dumnezeiască – o meserie. Îi cunoaștem de pe rețelele sociale, din interviuri, iar astăzi am ocazia să vorbesc cu dvs., nu neapărat în termeni foarte dulcegi, dar vreau să vă întreb pe dvs., Steluța Andrei, și pe dl Igor Belei – de ce dvs. vă consacrați atâta timp pentru a face acțiuni de caritate?
Și pornesc de la următorul preambul, când dvs. oferiți cuiva daruri, ajutoare, de fapt, faceți munca lui Dumnezeu, că alegeți cui să dați și eu care n-am primit darul s-ar putea să fiu nemulțumit, și cel care este nemulțumit i se ia darul și tot așa, și tot așa.
Vocea Basarabiei: Deci, vă rog să ne spuneți dacă îndărătul acestei satisfacții mari de a oferi daruri există și insatisfacția de a nu ajunge la toți nemulțumiții, la toți nevoiașii, dar țara noastră, lumea, în general, se transformă într-o lume a nevoiașilor, a celor care trăiesc tot mai sărac? Și cum rezolvați problema asta a lui Dumnezeu?
Steluța Andrei: O să vorbesc acum un pic așa despre credințele personale înainte să vorbesc despre implicare…
Vocea Basarabiei: Din care capăt vreți...
Steluța Andrei: Dintr-un capăt. Partea de caritate, eu zic întotdeauna, este partea cea mai importantă din viața mea, și eu văd procesul un pic diferit. Deci, nu văd –faci bine, că bine primești sau orice alt circuit de la care eu dau ca să primesc ceva ulterior. În capul meu și în credințele mele faptele bune sunt, de fapt, recunoștința pe care o arătăm pentru ceea ce am primit deja, pentru faptul că suntem aici, pentru faptul că îi avem alături pe cei dragi, pentru ce știm noi, ce putem noi, cum am ajuns și pentru faptul că existăm în tot acest Univers. Nu cred că există ceva întâmplător, cred că, de fapt, totul este și noi avem o misiune pe pământul acesta, și misiunea noastră este să lăsăm lumea mai bună decât am găsit-o.
Vocea Basarabiei: Dar asta de unde ați învățat, v-a spus bunica, tata?
Steluța Andrei: Nu știu, nu pot să răspund la această întrebare, dar probabil sunt și din valorile pe care le-am văzut în familie, dar vine și din situațiile prin care am trecut eu, situațiile complicate în care în disperare mă rugam la Dumnezeu să mă ajute și El mă ajuta prin alți oameni. Și atunci, sentimentul meu și credința mea este că eu sunt obligată moral sau sunt și bucuroasă, în același timp, să ajut la rândul meu acolo unde pot cu orice pot, oricând.
Vocea Basarabiei: Dar ați pornit de la o motivație ușor meschină când ați spus că cineva dăruiește, ca să i se întoarcă și în chestiunea asta există un fel de pragmatism cu valență non-empatică, să zicem așa.
Steluța Andrei: Până la urmă, motivul pentru care se face o faptă bună, pe mine personal ca om nu mă interesează, că asta-i fiind și om din comunicare înțeleg că de multe ori corporațiile sau companiile mari au programe întregi de responsabilitate socială, care implică în ele inclusiv partea de promovare și publicitate.
Vocea Basarabiei: Și acolo nu se știe care e mai grea.
Steluța Andrei: Atâta timp cât ambele părți câștigă, și câștigă oamenii cei care au nevoie, și se ajunge la cei care au nevoie, din perspectiva mea strict ca om cred că a fost îndeplinită inclusiv, cum ați spus dvs., misiunea sau faptele bune.
Vocea Basarabiei: Vorbim mai târziu despre asta. Tocmai pentru că misiunea mea este să vă provoc, să fiu îndărătnic, am să insist asupra faptului că, uneori, aceste campanii de dăruire, de fapt, înseamnă câștig publicitar, dar vorbim mai târziu. Dle Belei, dvs. cum vă motivați această activitate, că însăși instituția pe care o conduceți, de fapt, prin definiție dăruiește și salvează oamenii, dar de ce dvs. personal vă simțiți chemat să faceți aceste activități?
Igor Belei: De 20 de ani munca mea s-a schimbat, eu tocmai zilele astea mă gândeam cât de mult fac eu și cât de mult îs funcționar filantropic.
Vocea Basarabiei: Deci, asta așa se numește, funcționar filantropic?
Igor Belei: Așa în capul meu a ieșit, pentru că de mult timp nu ies din birou și, uneori, când am nevoie să înțeleg lucrurile, ies din birou pur și simplu ca Vodă prin lobodă să văd ce mai fac colegii mei în relațiile cu oamenii, pentru că eu de mult gândesc doar sistemic. Și încerc să mă încarc prin a merge să distribui mâncare în cantină sau să văd cum e glodul prin sate, sau cum trăiesc colegii mei acolo în centrele sociale și atunci când cineva îmi cere un ajutor personal, încerc să o fac personal, nu printr-un răspuns sistemic, pentru că încurc lucrurile un pic. Iar abordarea asta în încercarea de a da răspuns tocmai frumos, care arată bine, sigur, vom discuta cum spuneți, mai târziu, dacă va fi cazul, despre cum abordăm lucrurile, dar eu aleg să nu răspundem printr-un răspuns simplist, adică dacă e refugiat – toată lumea e la Vama Palanca, dacă e Crăciun – toată lumea umblă prin sate cu bomboane, că în februarie nu mănâncă nimeni bomboane, numai în decembrie. Sigur este important să putem oferi această șansă, noi acționăm de multe ori din a oferi șansă, pentru că tocmai oamenii în perioada aceasta îs mai empatici, un pic mai deschiși, dar e o chestiune de mecanism, de a putea să reușim să prindem această perioadă și să permanentizăm un comportament, dar nu neapărat că tocmai de Crăciun trebuie să dăruim pentru, vezi Doamne, de Crăciun și de Paști mănâncă omul și după asta nu mănâncă. E o chestiune de mecanism în care noi reușim să implicăm mai multă lume și eu lucrurile le văd un pic sistemic, pentru că aceste daruri sunt extrem de frumoase, este mai mult o împlinire a ta personală decât un bine absolut pe care îl aduci acelui om, căruia îi dăruiești ceva. Deci, e mai mult o satisfacție și o schimbare în interior. Pentru noi, pentru mine și pentru ce muncesc eu, marele câștig sunt oamenii care și-au schimbat comportamentul prin a dărui, pentru că așa poate că văd altfel lumea, pentru că noi oricum nu-i salvăm. Hristos a și zis: „…săraci veți avea întotdeauna, pe Mine nu mă veți avea”. Deci, schimbarea mea contează într-un parcurs de lungă durată, nu pentru că un om va mânca astăzi, pentru că mâine iar va fi flămând, este important să mănânce și astăzi.
Vocea Basarabiei: Deci, ați acutizat întrebarea și eu, de fapt, am formulat-o din start. Dvs. recuperați ceea ce nu reușește statul, ceea ce nu reușește comunitatea și o faceți pe Dumnezeu împărțind cele 5 pâini săracilor. Dar cum rămâne cu selectarea celor care au stringentă nevoie, așa cum spuneți dvs., numai în februarie lumea are de mâncat, dar după aia nu? Dar cum faceți astfel, încât tocmai să fie permanentizat, să nu fie băgați în seamă cei care poate s-ar putea lipsi, dar anume să îi ajutați pe cei care stau acasă neputincioși?
Igor Belei: E întotdeauna un subiect de discuție – facem cantitativ sau calitativ? „Diaconia” a ales să facă modele, să dezvolte modele și atunci am văzut că în 20 de ani aceste modele au fost preluate, multiplicate.
Vocea Basarabiei: În câteva cuvinte spuneți ce înseamnă modele.
Igor Belei: Dacă am zis că facem o cantină, mergem până în capăt în cantina asta în comunitate și arătăm că produsele se pot colecta din comunitate, a văzut alt preot că se poate face lucrul acesta, eu nu pot să mă duc în toate satele să hrănesc, dar pot să spun: „Uite, preotul acesta e bravo și comunitatea e mult mai în jurul lui, tocmai pentru că a făcut lucrul acesta și a hrănit niște oameni”. Și atunci se întâmplă lucrul acesta încet-încet, binele e molipsitor ca și alte lucruri și atunci astea-s modele. Așa văd eu să abordez un subiect, altuia îi place – face și el la fel sau poate altfel.
Vocea Basarabiei: Ceea ce am văzut în România și mai rar la noi, poate am rămas în urmă, dar preoții din comunitate, din parohii știu exact cine locuiește în satul respectiv și de bună seamă nu vin doar de Crăciun sau de Anul Nou, dar mereu știu unde există un focar de necaz, de nevoi, și atunci sistemul acesta e ușor de construit. Aici, la noi, în satele acestea care acum îs lovite de factorul demografic, există așa ceva, preoții revin la poziția lor de lideri intelectuali și sociali?
Igor Belei: În Biserica Ortodoxă Română există o preocupare sistemică de tipul acesta de lucruri de evidență parohială, de organe colective decizionale la nivel parohial. Aici depinde de carisma și abordarea individuală, nu avem neapărat în spațiul acesta basarabean, fiind și neobișnuit ca biserica să lucreze un pic sistemic, lucrul acesta încet-încet revine prin faptul că noi facem parte din Biserica Ortodoxă Română și atunci aceste abordări apar și în Mitropolia Basarabiei, și în eparhiile sufragane. Lucrul acesta este o cerere, în momentul în care șefului tău acest lucru îi este important și pentru tine este important, în momentul în care ierarhilor pentru munca preotului asta contează, contează și pentru preoți. Nu o să vedeți Preafericitul Daniel să meargă într-o eparhie, fără să fie prezent într-o sfințire a unei structuri sociale, este cumva obligatoriu să fie lucrul acesta. Și dacă pentru Preafericitul e important, și descendent pe scara ierarhică lucrurile acestea sunt importante.
Vocea Basarabiei: Iertați-mi și întrebarea aceasta, există o competiție cu Mitropolia Moldovei în acest sens? Pentru că mult timp s-au prezentat lucrurile așa că Mitropolia Basarabiei, de fapt, luptă pentru biserici, pentru eparhii și trecerea de la o mitropolie la alta, de fapt, îi cauzată în principal iată de lăcașul acesta care trebuie să fie luat. S-a terminat cu imaginea aceasta, să zicem, pecuniară?
Igor Belei: Nu știu cât e de imagine pecuniară, există, nu știu cum să zic, sunt oameni preocupați de anumite lucruri, există presiuni administrative la care nu pot să mă refer, pentru că ies din competența mea. Noi ajutăm comunitățile de ambele părți, ajutăm ca și structură a bisericii, chiar dacă e structura din Mitropolia Moldovei și ne cere ajutor – îi ajutăm, pentru că sunt programe pe dezvoltarea comunitară pe care le facem și în comunitățile în care preoții anterior erau chiar foarte anti-Mitropolia Basarabiei, dar nu contează, dacă omul, și încet-încet văd că prin această deschidere n-au de ce să concureze, că nu mă duc eu să ajut săracii din satul lui. Încerc să abordez lucrurile astea prin a le arăta deschidere, indiferent că vin din Mitropolia Moldovei. Sigur, eu am un mandat pe structura Mitropoliei Basarabiei, dar dacă omul vine să-mi ceară un ajutor, eu cu mare bucurie îl ajut, pentru că așa înțeleg eu că pot schimba lucrurile sistemic, pentru că, până la urmă, noi suntem dincolo de afilierea Bisericii Ortodoxe Ruse sau Românești. Cred cu desăvârșire că preotul are o misiune mult mai largă decât a sta și, de fapt, face ceea ce îl îndeamnă Hristos, „Liturghia de după Liturghie”. Împlinește lucrarea sa și prin a mobiliza, prin a fi alături de alți oameni, prin a încuraja unii oameni să facă bine altora, pentru că nici preotul nu putem să-l facem funcționar social, asistent social și nici nu vrem, deoarece misiunea lui e să ajute la mântuirea sufletelor prin schimbarea personală și schimbarea în relații cu ceilalți. Deci, el are o misiune de a ghida în toate planurile, și noi îl ajutăm sistemic să răspundă.
Vocea Basarabiei: Dar întrebarea e – eu insist iarăși asupra faptului – cum dvs. îi identificați pe cei care sunt cei mai nevoiași, care astăzi au nevoie de supa aia caldă, pentru că mâine s-ar putea să fie târziu?
Igor Belei: Avem o acțiune cumva foarte limitată, nu putem să-i ajutăm pe toți, teritorial sau financiar, pentru că există niște resurse financiare, avem niște criterii de selecție, pentru că astea, lucrăm de 20 de ani și tot facem performanțe, uneori devine birocrație toată povestea asta, pentru că cerințele finanțatorilor devin din ce în ce mai sofisticate. Vedem unde nu putem să suplinim, pentru că întotdeauna în criteriile de selecție există un cineva care nu se înscrie. Și atunci încerci să găsești alte motivații, să mai pui un om acolo, sigur nu dăm răspunsuri la toți, există această frustrare că nu reușim, există această frustrare a mea personală că doar oportunitățile pentru copii șubrezesc oportunitățile pentru vârstnici, care nu sunt atât de atractivi din punct de vedere a nu o să merg la Crăciun să fac o mare campanie. Din păcate, o să am rezultate foarte mici la Crăciun cu niște rezultate pentru un program pentru bătrâni, din păcate, pentru că oamenii, toată lumea funcționează cumva emoțional și am această frustrare că „Diaconia” nu are un răspuns ca model sistemic pentru vârstnici.
Vocea Basarabiei: Nu vreau să transform într-un interogatoriu pentru dvs. exclusiv, o să revenim mai târziu și la dvs. cu întrebarea dacă războiul din Ucraina a generat probleme mult peste capacitatea dvs. de reacție. Steluța, deci, statul, în general, a interzis cerșitul la semafor. Și atunci Steluța Andrei, care circulă, o vedem mereu cu reportaje din mașină, încalcă legea, dă bani la cerșetori?
Steluța Andrei: La semafoare? Nu.
Vocea Basarabiei: Și atunci ia zi-mi, cum e cu chestiunea asta, oamenii care stau, de exemplu, la biserică pe scări sau la semafoare îs nevoiași, de ce Steluța Andrei nu-i ajută?
Steluța Andrei: Subiectiv, sistemul prin care eu selectez oamenii la care ajung este și intuitiv cumva, dar este bazat exact pe segmentul despre care a vorbit acum dl director. Eu sunt foarte mult axată pe bătrâni, pe centrele de plasament pentru bătrâni și bătrânii din sate. Într-adevăr, spuneați mai devreme că noi substituim cumva munca statului – nu-i adevărat, noi punem umărul. Nu este vorba despre faptul că eu substitui, noi suntem o comunitate și, în primul și în primul rând, valoarea pe care trebuie s-o creștem în copiii noștri și în noi este sentimentul acesta de comunitate și de ajutor.
Vocea Basarabiei: Dar când puneți umărul, de fapt, certificați teza mea că statul este cam neputincios, dacă nu cumva nepăsător?
Steluța Andrei: Nu-i adevărat! Este vorba despre conștiința noastră ca indivizi, că noi nu putem să fim paraziți, să așteptăm culcați în fotoliu că cineva trebuie să execute ceva pentru noi. Statul are obligațiunile pe care trebuie să le execute și cerem de la el, inclusiv suport, inclusiv pe partea legislativă, de politici pe care trebuie să le implementeze și să le elaboreze, astfel încât noi să putem ajuta pe partea noastră și pe partea de suport social, inclusiv din perspectiva organizațiilor…
Vocea Basarabiei: Hai să formulez și mai dur. Cum vă ajută și cum vă încurcă statul prin legi, prin acte normative? Deci, dacă puneți umărul dvs. să ajutați statul, iată cum vă ajută el, statul acesta, și cum vă încurcă mai ales?
Steluța Andrei: De încurcat, deocamdată, nu pot să identific cum, pentru că de fiecare dată când am identificat vreun blocaj undeva într-un proces, de fiecare dată când am discutat fie cu cei din administrare pe dimensiunea protecției sociale, fie pe dimensiunea parlamentului am primit răspunsuri pozitive.
Vocea Basarabiei: Haideți să vă dau un exemplu: primarii, de regulă, sunt foarte geloși când vine cineva bob sositor la ei și, Doamne ferește, nu i-a anunțat, nu i-a întrebat, și se mai uită, dar ce ați adus acolo…
Steluța Andrei: Păi, iată în sistemul meu de muncă, eu muncesc cu primarul, cu asistentul social și cu 1, 2, 3 persoane din localitate, care cunosc situația, ca să știu că am un echilibru exact, informațional privind cazurile la care ajung. Și este adevărat că le aleg foarte atent, bătrâni singuri, care sunt ai nimănui, fiindcă în cazul în care sunt copiii peste hotare și transmit bani este o altă situație.
Vocea Basarabiei: Dar cum îi găsiți, cum îi identificați?
Steluța Andrei: Împreună cu APL-urile, bineînțeles, cu Consiliul raional, APL-ul de nivelul 1, de nivelul 2, în funcție de situație…
Vocea Basarabiei: Filmul „Carbon” l-ați văzut?
Steluța Andrei: L-am văzut și mi-a plăcut tare mult.
Vocea Basarabiei: Și musca aia din chihlimbar din anii de la începutul perestroikăi, revoluției, e adevărată imaginea aia care a rămas acolo fixată în „Carbon” că APL-urile și intermediarii aceștia s-au lins pe degete și când au umblat pe ajutoare, pe tot felul de…, e adevărat asta sau nu?
Steluța Andrei: Eu exclud această verigă din lanțul bunătății pe care îl desfășor. În ce mod? Eu merg direct la beneficiar, eu nu las nici la primărie, nici la Consiliul raional, nici la centrul de plasament, la administrație, eu merg direct la persoană. Da, durează mai mult timp, dar eu mă asigur că am dat omului, eu îl întreb care este situația lui, eu văd care este situația lui și atunci felul în care pot să ajut, da, spunea dl director că nu mergem pe cantitativ, mergem pe calitativ. Este imposibili și nu mi-am propus nici eu și cred că nici o altă persoană, și nici un reprezentant al unui ONG din țara noastră să ajute pe toată lumea. Este imposibil! Este frustrant să-ți propui un astfel de scop, pentru că fizic nu putem să-l acoperim. În același timp, dacă noi ajutăm 5 persoane, 10 persoane, 50 de persoane, fiecare sau fiecare dintre noi în fiecare zi poate să ajute un om, fără ca să facă parte dintr-un ONG social, este un pas înainte și nu-i vorba despre faptul că noi substituim munca statului și statul e un parazit sau nu face nimic, pentru că noi cerem. Ați spus despre exemple pozitive în care statul ne-a ajutat, un exemplu pozitiv pe care pot să-l dau este legea privind prevenirea risipei alimentare. S-a muncit la ea deosebit de mult, cred că din anul 2018-2019 discutăm constant despre acest subiect, pentru ca să ne asigurăm că există un circuit al resurselor în țara noastră.
Vocea Basarabiei: Deci, acum avem lege, funcționează deja?
Steluța Andrei: Acum se muncește la cadrul conex, dar este un pas uriaș făcut, în care și deputați, și miniștri, și secretari de stat, și funcționari din Consiliul economic, de peste tot au înțeles necesitatea creării unui sistem și a unui ansamblu în care noi toți punem umărul. Deci, nu mi se pare normal să dau că, uite, statul trebuie să facă și eu să stau și să aștept, eu sunt statul, eu sunt țara asta, el execută ce îmi trebuie mie, dar trebuie și eu să fac ceva.
Vocea Basarabiei: Înainte de a trece la valul de refugiați și război vreau să intervin cu întrebarea logică, că mi-ați ridicat mingea la fileu, la rându–vă, dvs. de unde luați aceste ajutoare, cât de sigure sunt produsele, lucrurile pe care le dăruiți, pentru că, din păcate, sunt nevoit să fac trimitere la o experiență enervantă, când magazinele sociale s-au transformat într-un fel de promovare politică a unei formațiuni și acolo nu erau produsele cele mai bune și, apropo, termenul de valabilitate? Deci, dvs., la rându-vă, de unde faceți rost de aceste ajutoare, cine vă dă bani pentru ca să le achiziționați, de ce vă dau bani, la rândul lor? Iarăși, sunteți brevetați, acreditați cumva moral în fața acestor oameni? După 20 de ani, presupun că sunteți intermediari de încredere, nu se mai pune întrebarea dacă nu se vor lipi niște dolari de degetele dvs.
Steluța Andrei: Lucrurile astea se certifică și sunt documentate, deci, felul în care se întâmplă…
Vocea Basarabiei: Dvs. spuneți că asta este evident, pentru telespectatori poate nu-i?
Steluța Andrei: Este evident pentru cei care se implică, pentru donatori, pentru organizațiile donatoare, pentru partenerii de dezvoltare.
Vocea Basarabiei: Descrieți tehnologic, dacă vreți. Iată, dvs. pentru următoarele 3 luni aveți nevoie de un buget X, vă faceți în caiețel socoteli – iată câți bani, cât puteți dvs. fizic să repartizați, de unde luați banii, începeți a umbla cu tălăncuța, cu desăguța pe la acești creditori, cum se întâmplă?
Steluța Andrei: Bine, dacă vorbim la nivel de parteneri, lucrurile se întâmplă un pic diferit, există programe destinate țării noastre sau destinate unei categorii de populație din țara noastră, vorbim de persoanele vulnerabile, și atunci există parteneriate făcute cu organizații din țară sau de peste hotare care finanțează un anume tip de program, mai există un alt tip…
Vocea Basarabiei: Dați un exemplu. Iată, mătușa mea din satul Cinișeuți, raionul Rezina, ea cu mândrie spune că este în evidența unei asociații a femeilor din Suedia, probabil, și are telefon de la acea asociație și la rândul ei s-a înscris ca activistă, și ea fiind foarte în vârstă, dar încă în putere, ea este cea care merge și verifică starea unor bătrâni prin mahala. Iată dați exemple de programe direcționate.
Steluța Andrei: Astfel de activitate este una de voluntariat, este un pic diferit decât suportul. Eu o să vă dau un exemplu care s-a întâmplat acum două zile în care am mers la Cocieri, la centrul de plasament pentru bătrâni, un loc în care se ajunge foarte rar, pentru că este peste Nistru și trebuie să treci cel mai des cu bacul, podul plutitor. Totuși, unul din partenerii „Fabricii de Fericire”, un partener de încredere, Camera de Comerț moldo-americană, este o asociație…
Vocea Basarabiei: Când spuneți „Fabrica de Fericire”, asta-i o asociație pe care o conduceți dvs.?
Steluța Andrei: O asociație obștească, exact, al cărei fondator sunt eu. Camera de Comerț moldo-americană este o asociație de business cu peste 200 de membri, a anunțat colectarea de fonduri conform unei liste pe care am obținut-o de la centrul de plasament, necesitățile lor, și atunci ei au colectat și am mers împreună acum două zile, după ce membrii asociației au donat fie produse, fie resurse din care au fost procurate aceste produse, noi am mers, am ajuns acolo, le-am dat în primire, am discutat cu bătrânii. Iată un astfel de tip de parteneriat, dacă noi vorbim de parteneriate nu acolo unde se aplică pentru proiecte. Acolo unde se aplică pentru proiecte poate să vorbească dl director mai în detalii, despre proiecte foarte mari pe care le-am avut anul acesta și la „Diaconia”, și la Banca de Alimente, parteneriate în care lucrurile se întâmplă diferit ca mecanism. Aici noi avem parteneriat cu asociații de business, cu companii, de exemplu, cu parteneri precum Kaufland și Metro, care donează, fie ne spun: „OK, vă dăm niște tichete sau niște bonuri în valoare de X, dvs. selectați produsele”. Eu merg și procur aceste produse, stabilesc cu primăria lista de persoane la care ajungem și livrez aceste produse conform unei liste sau am persoane donatori care își doresc să doneze haine sau lucruri, sau orice altceva, atunci le preiau aceste lucruri, ajung în localitate, inclusiv fac fotografii drept dovadă a ce s-a livrat, ca fiecare să-și poată regăsi acolo donația, după care raportez mai departe la donator. Deci, există diferite mecanisme, în funcție de tipul de program, de proiect și tipul de persoană sau grup social către care ne adresăm. Pe partea de proiecte mari, bineînțeles, sistemul este absolut diferit, există raportări mult mai complexe, există audit, raportări, cu cât este mai mare proiectul…
Vocea Basarabiei: Acolo cred că și cifrele îs mai mari, nu?
Steluța Andrei: Și cifrele s-ar putea să fie mai mari, într-adevăr, adică sunt de multe ori mai mari.
Vocea Basarabiei: Dl Belei, de unde faceți rost de produse, de materiale, ca după aia să ajungă la beneficiarii „Fabricii Fericirii”?
Igor Belei: Cu „Fabrica de Fericire” sistemele sunt absolut diferite față de cum lucrăm noi.
Vocea Basarabiei: Nu, nu, eu m-am legat de sintagmă, sună frumos.
Igor Belei: Pentru că sistemele sunt absolut diferite. Noi lucrăm într-un sistem structurat, în sensul că la „Diaconia” și la Banca de Alimente avem un Consiliu de administrație care planifică, există un executiv care face un plan de buget de viitor, își planifică niște lucruri.
Vocea Basarabiei: Acesta-i un minister al asistenței sociale, până la urmă?
Igor Belei: Aceasta e o structură care din când în când e verificată pe mecanismele interne de evidență.
Vocea Basarabiei: Cine face verificările acestea?
Igor Belei: Donatorii: structurile bisericești externe, sistemul Caritas Internationalis din fiecare țară, sisteme ale bisericilor protestante, sisteme de evidență ale Uniunii Europene, fundații private, și cu cât fondurile sunt mai mari, cu atât sistemele de evidență și de supervizare sunt din ce în ce mai coerente. (…)
