VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 20 de persoane, inclusiv copii, evacuate dintr-un bloc de locuit în urma unui incendiu

Un incendiu a izbucnit într-un apartament din orașul Căușeni în dimineața zilei de 20 decembrie. O persoană a decedat iar 22 de locatari, inclusiv 5 copii au fost evacuați din scara blocului care a fost inundată cu fum.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), din geamul unui apartament a fost observat fum dens. Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului au stabilit că arde un frigider în interiorul locuinței.

Salvatorii au evacuat un bărbat în stare inconștientă din apartamentul unde a izbucnit arderea. Ulterior, bărbatul a fost predat serviciului de asistență medicală urgentă însă din nefericire nu a fost posibilă salvarea acestuia.

Totodată, pompierii au evacuat de urgență locatarii din scara blocului cu 5 nivele, care a fost inundată cu fum. Astfel, salvatorii au reușit să scoată din zona de risc 22 de persoane, inclusiv 5 copii.

Potrivit pompierilor, în urma incendiului au ars mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentul afectat. Specialiștii urmează să stabiliască circumstanțele și cauza producerii incendiului.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 situații de risc. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.