Europarlamentarul român, Vlad Gheorghe, anunță că a solicitat, joi, 15 decembrie înaltului reprezentant pentru politică externă UE, Josep Borrell, sancționarea de către UE a oligarhilor corupți Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc. Oficialul precizează că a solicitat includerea celor doi fugari pe lista de sancțiuni a Uniunii, să nu mai poată călători în statele membre și averile lor de pe teritoriul acestora să fie sechestrate.
”Am cerut sancționarea de către UE a oligarhilor corupți Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc!
Am solicitat azi înaltului reprezentant pentru politică externă UE, Josep Borrell să includă cei doi fugari pe lista de sancțiuni a Uniunii, să nu mai poată călători în statele membre și averile lor de pe teritoriul acestora să fie sechestrate. Alături de colega mea suedeză din grupul Renew Europe, Karin Karlsbro am transmis șefului diplomației europene că nu putem permite interferențe din partea unor indivizi profund corupți și anti-europeni pe teritoriul Uniunii și al unei țări candidate la aderare. Mai ales în contextul războiului declanșat de Vladimir Putin la granițele UE, protejarea Moldovei de influențele rusești este cu atât mai importantă și o problemă de securitate care privește toată Europa”, a scris eurodeputatul USR într-o postare pe Facebook.
Oficialul român amintește că finanțatorul protestelor de la Chișinău, deputatul fugar Ilan Șor, liderul Partidului Șor din Moldova este condamnat încă din 2017 la șapte ani şi șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani.
„Împreună cu colegul” lui de fraudă bancară, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahontiuc, Șor este dat în căutare internațională. Ambii au fost puși sub sancțiuni de către Statele Unite și Marea Britanie, iar bunurile lor din repectivele țări au fost înghețate”, a mai spus Vlad Gheorghe.
Amintim că guvernele Marii Britanii și al Statelor Unite au impus sancțiuni împotriva lui Șor si Plahotniuc.
Citește și: Marea Britanie a impus sancțiuni împotriva lui ȘOR și Plahotniuc