VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Igor Grosu consideră că Partidul Șor trebuie scos în afara legii: Nu-i partid, asta-i o grupare criminală

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că Partidul Șor ar trebui să fie interzis în R. Moldova.

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei Igor Grosu a menționat că ”așa bandiți Republica Moldova n-a mai avut de mult în politică”.

Nu depinde de noi, cunoaștem că guvernul a sesizat Curtea Constituțională în raport cu acea grupare criminală organizată „Șor”, Curtea a expediat sesizarea Comisiei de la Veneția, pentru că este un caz fără precedent, noi așa bandiți n-am mai avut de mult în politică. Acesta nu-i partid. După mine, asta-i o grupare criminală organizată”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, Igor Grosu a fost întrebat de jurnalista Valentina Ursu ce s-ar întâmpla dacă Partidul Șor s-ar scoate în afara legii.

Noi n-am mai trăit o asemenea experiență politică, de aceea tot Curtea trebuie să ne spună ce se întâmplă cu aleșii lor locali, cu acei care sunt acum în exercițiu sau cu cei care sunt pe listă. Deci, Curtea trebuie să ne spună, guvernul a prezentat toate argumentele, toate dovezile, dar, cum spuneam, părerea mea e că asta nu-i politică, acesta-i banditism pur și simplu, care în virtutea unor circumstanțe a ajuns să aibă reprezentanți în executiv, în administrația publică locală ș.a.m.d. Acesta-i un pericol real pentru orice stat”, a răspuns Igor Grosu.

Citește și: Igor Boțan: „Partidul Șor” nu e un partid. Votanții lui sunt clienții magazinelor sociale

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.