Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că Executivul trebuie să comunice cât mai eficient despre acțiunile întreprinse pentru asigurarea populației cu resurse energetice, dar și să prezinte opțiuni de reorganizare a sectorului energetic.
„Securitatea energetică este un element foarte important al securității țării și fiecare cetățean trebuie să fie informat despre deciziile luate in acest domeniu. Guvernul este dator să explice clar și fără întârziere toate acțiunile întreprinse pentru asigurarea cu energie electrică și gaze naturale pentru luna decembrie și perioada următoare, astfel ca societatea să înțeleagă care au fost circumstanțele și condițiile ce au determinat deciziile adoptate”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat că Guvernul trebuie să lucreze, în regim urgent, la reorganizarea sectorului energetic.
„Situația tot mai complicată din domeniul energetic și nevoia de a urgenta elaborarea soluțiilor pe termen mediu și lung reconfirmă necesitatea reorganizării activității Guvernului în acest domeniu, așa cum a fost menționat și la ședința Consiliului Suprem de Securitate din 24 noiembrie 2022”, a spus Președinta Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că Guvernul trebuie să acorde atenție sporită domeniului energetic și a solicitat, în acest context, Cabinetului de miniștri să prezinte în timp util opțiunile de reorganizare a sectorului.