VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Expert, despre scrisorile lui Krasnoselski: Ei nu se așteaptă la reacții din partea ONU și OSCE, dar au nevoie să facă valuri 

Ion Leahu, expert în problema transnistreană, a comentat recentele scrisori expediate de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la adresa ONU și OSCE.

În cadrul emisiunii unui interviu pentru Vocea Basarabiei, expertul a menționat că Tiraspolul nu se așteaptă la reacții din partea acestor organizații internaționale.

”Eu nu exclud că în linii mari OSCE ar putea să se pronunțe într-un fel, chipurile, ar trebui Chișinăul și Tiraspolul să găsească un consens, relații referitor la distribuirea gazelor. Asta probabil că-i tot la ce ar putea ei să se aștepte, dar ei nu se așteaptă la reacții, ei au nevoie de a face valuri din propria inițiativă, de a demonstra populației, în primul rând, că pe dânșii îi ascultă, pe dânșii îi acceptă la așa niveluri ca OSCE și ONU și, în al doilea rând, că ei au posibilitate de a influența situația prin asemenea instituții internaționale, cu toate că foarte mulți în stânga Nistrului de acum s-au convins că nu mai sunt ei atât de puternici, nu mai sunt ei atât de influenți și, în principiu, toate problemele se rezolvă la Moscova. Dacă acolo se găsește soluția, ea are rezolvare, dacă nu, înseamnă că ei trebuie să rămână cu problema nesoluționată. Și evident că este încă un aspect care e prezent în absolut toate acțiunile propagandistice ale Tiraspolului – atac asupra Chișinăului. Mai ales la capitolul catastrofa umanitară, ei au câteva argumente acolo, Chișinăul invocă anumite condiții pentru importul de produse alimentare, importul de medicamente și evident că se reține termenul de intrare în Transnistria. Ei vor ca asta să fie așa cum a fost cândva, pe timpul altor guvernări la Moscova, când nimeni nu se uita și ei ce voiau aceea importau și ce voiau aceea exportau”, a explicat Ion Leahu.

Potrivit expertului, Moscova deja este la curent cu problemele enumerate în scrisoare de Vadim Krasnoselski.

Ei o să fie nevoiți să găsească compromis în situația în care Moscova va fi ocupată cu alte probleme și nu va elibera instrucțiuni concrete, însă, pornind de la faptul pe care adineaori l-am discutat, adresarea către ONU și OSCE îndată după vizita de la Moscova, înseamnă că noi putem să presupunem că Moscova deja a elaborat atitudinea față de problema respectivă și ei nu au să meargă pe calea unor „raționalizări”, cum a spus dl Serebrian. Deci, în situația aceasta eu nu cred că ar putea fi atins un consens la nivel de Chișinău-Tiraspol”, a conchis acesta.

Citește și: Krasnoselski cere ajutor de la ONU și OSCE: Chișinăul șantajează economic și energetic Transnistria. Ne îndreptăm spre o catastrofă umanitară

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.